Femeia cu mirul – preţuire
2009 aprilie 15
Că ea în slavă nu putea s-ajungă
O dovedeşte prihănirea ei
Dar nici de lacrimă să se ascundă
Când gându-i irumpea scântei
Nu-i fu îngăduit să fugăÎngenunchind ca robii, stropită-a fost cu har
Când plânsul ei a rugă se ridica-n lumină
Şi pletele-i ‘negrite le prefăcu ştergar
Înseninând trecutul şi fiinţa ei străinăÎn imn de îngeri urcă parfum de nard curat
Şi sfâşie în cioburi de cânt Nemărginirea
Cu fiinţa ei plecată şi gândul ei iertat
Neprihănea cu plânsul ei smerit
Neprihănirea
poezie scrisă de A.Dama
Pagina umplută de priviri străine Ruptă din cotorul multelor păreri Stă mototolită în mâna tremurândă Ce curge din lucruri parfum de iubire. Sub socoata-n grabă a zilei ce trece Arde nerăbdarea foaia amânării, Scrumul ei îl lasă paşilor pecete Statul mult pe gânduri rudă-i nepăsării. Foaia albă scrisă cam nepotrivit Li se pare cruntă, tristă risipire ce caută ea intre ei, aici? de ce-şi varsă nardu-n gestul de iubire? Adunată-n vorba acceptării Lui Şifonata foaie’a acuzării, Cu mireasmă fină de parfum Nu găseşte loc în cărţile uitării.
poezie scrisă de Călătorru
Mergea Isus cu crucea in spate
Si se-ndrepta spre Golgota
Acolo El avea sa moara
Acolo El a si murit
Dar pana cand avea sa moara
El tot mereu a suferit
A ticalasilor ocara
A celor ce l-au rastignit
Dar El rabda stiind ca Harul
Pe care El i-l aducea
Mantuia lumea prin credinta
Si cu Legea se termina
Legea te osandea intr-una
In ea mereu pacatuiai
El de aceea aduse Harul
Sa poti sa-n vingi usor pacatul
Nici pe cruce n-a fost scutit
De a lumii rele cuvinte
Dar El si acolo ne-a iubit
Pe unul chiar l-a mantuit
El pentru noi s-a si rugat
Si a iertat a noastra vina
Si dup ace-a inviat s-a inaltat
In cer in Gloria di