Tabăra de familii – Vărmaga, 17-21 august 2009

Tabăra de familii – Varmaga 2009

O tabără specială pentru familiile din oraşul şi judeţul Hunedoara, în perioada 17 –  21 august 2009

Cât costă? (întrebare pertinentă 🙂 )

Costul real al taberei este de 150 lei/persoana din care 100 lei sunt sponsorizati de către organizatori. În acelaşi timp dorim să beneficieze de tabără şi familiile cu posibilităţi financiare reduse. Contribuţia fiecărui participant să fie în funcţie de posibilităţile sale financiare, minimum fiind de 50 lei /persoana.

Apreciem efortul financiar pe care îl faceţi pentru susţinerea acestei tabere.

Scopul taberei:

Este deosebit de important ca membrii familiilor creştine să petreacă timp împreună şi mai ales să înţeleagă din Cuvântul lui Dumnezeu care le sunt rolurile şi responsabilităţile în cadrul familiei. Familia este deosebit de importantă în ochii lui Dumnezeu.

Tabara pentru familii este organizată pentru a oferi tuturor participanţilor posibilitatea de a se odihni, recrea şi creşte spiritual spre asemănarea cu Hristos, într-un cadru natural frumos si în părtăşie creştină. Dorim să promovăm în această tabără, standarde înalte de etică creştină în comportament, în modul de vorbire si în relaţiile dintre participanţi şi un mod echilibrat şi decent de închinare şi exprimare a trăirilor spirituale.

Ce oferă această tabără?

  • studiu biblic pe categorii: copii, adolescenţi, femei si bărbaţi
  • consiliere crestină
  • drumeţie în natură
  • părtăşie pe grupe mici şi împreună cu toate familiile
  • foc de tabără
  • activităţi sportive şi recreative
  • dormit în cabană;
  • trei mese pe zi.

Ce aduceţi de acasă ?

  • – BIBLIA,  caiet  si pix
  • – 3 tricouri, o bluză mai groasă;
  • – 2-3 perechi de pantaloni, lenjerie de schimb;
  • – periuţă, pastă de dinţi, săpun, prosop;
  • – o pereche de adidasi, o pereche de tenişi şi papuci de casă;
  • – o pălărie de soare ;
  • – o haină de ploaie.

Câteva detalii în plus, nu?

  • –    vom avea alaturi de noi mai multi participanti si lideri din SUA si Anglia.
  • –    plecarea va fi luni dimineata, in data de 17 August la orele 9.00 de la Biserica Baptista Maranata Hunedoara
  • –    înscrieri şi detalii la tel 0741 168282 – Daniel Magureanu

IMPORTANT !

Fiecare copil trebuie să prezinte adeverinţa medicală la sosirea în tabără (de la medicul de familie).

,

  1. Tabere crestine din vara aceasta « ::Crestin Total::
  2. Tabăra de familii – Vărmaga, 17-21 august 2009 « Stiri Crestine – Fii un crestin informat!
  3. Evenimentele weekend-ului (21-23 August) « CrestinTotal.ro
  4. Topul postărilor pentru ultimele 30 de zile (august 2012) « Hunedoara Evanghelică

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Alătură-te altor 4.975 de urmăritori

  • e v e n i m e n t e :

    ►... CLICK pe imagine

  • Z I A R U L = informaţie pe hârtie

    Evenimentele există. Hunedoara este şi evanghelică.

    Ne lipseşte încă fluidizarea informaţiei, promptitudinea şi lucrul în echipă (un colectiv de redacţie "self-motivated"), spiritul jovial şi curajul de a schimba şabloanele învechite. Ne lipsesc aceste lucruri, nu în sensul că nu le avem, ci în sensul că facem uz de ele mult prea puţin.

    Poate că este vremea să vorbim la trecut! :)

    Doamne ajută!

    Dacă CREZI că locul tău e alături de noi, CONTACTEAZĂ-NE !

    “Good ideas are common - what's uncommon are people who'll work hard enough to bring them about”-A.B.

  • Parteneri

  • de Interes

  • Judeţe Evanghelice

  • Flickr Photos

%d blogeri au apreciat asta: