Făgăduinţa (făcută de Dumnezeu lui Avraam)

“ Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvânta; şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” (Geneza 12 : 2 )

În cartea “ Geneza “ este descrisă făgăduinţa către Avraam, deschizându-se marea promisiune care se va realiza,  făcută de Dumnezeu omului.

Această făgăduinţă are un conţinut înălţător şi se poate reţine :

  1. Dumnezeu va fi Dumnezeul familiei lui Avraam.
  2. Dumnezeu va dărui lui Avraam o mulţime de urmaşi.
  3. Urmaşii vor intra în ţara promisă.
  4. Avraam şi urmaşii săi vor fi binecuvântaţi.
  5. Prin Avraam şi urmaşii săi vor fi binecuvântate toate popoarele.

– IMPORTANŢA FĂGĂDUINŢEI

1. Făgăduinţa este importantă  pentru că arată că omul trăieşte prin credinţă. Credinţa lui Avraam nu este perfectă, dar în momentele importante din viaţa sa el crede pe Dumnezeu pe cuvânt şi crede că promisiunile Sale se vor împlini. Din credinţa omului rezultă că importante sunt puterea şi perfecţiunea lui Dumnezeu. Dumnezeu este credincios cuvântului Său şi oricând te poţi baza pe acest lucru, aceasta fiind darul nemeritat, dar curat şi de o importanţă crucială în viaţa fiecăruia. Avraam descoperă că prin credinţă Dumnezeu îl consideră neprihănit, fiind astfel parte a Planului divin.

2. Făgăduinţele indică spre har. Deşi Avraam nu a făcut nimic important, totuşi Dumnezeu îşi arată bunătatea Sa manifestată prin chemarea pe care I-o face. Cu toate că din naraţiunea Cărţii “ Geneza “  rezultă că Avraam a greşit, că nu a procedat conform voii divine, neavând încredere întodeauna în chemarea făcută,  Dumnezeu îl binecuvântează şi continuă să-şi reverse harul asupra omului. Acest har este liber şi suveran, aflat în lumina Celui de Sus.

3. Făgăduinţa este importantă şi pentru alegerea pe care o face Dumnezeu. Tatăl alege pe unii oameni, iar pe alţii nu-I alege pentru a-şi revărsa harul asupra lor. Alegea este spre slava şi gloria lui Dumnezeu, demonstrând suveranitatea Lui. Alegerea însă respectă libertatea individului ca mod de a lucra a lui Dumnezeu cu omul.

–  SEMINIFICAŢIA FĂGĂDUINŢEI

Făgăduinţa are o importantă semnificaţie pentru teologia biblică şi pentru viaţa practică a celui credincios.  Chiar  în Scriptură putem înţelege curgerea mesajului biblic al întregii Scripturi, inspirată de Duhul Sfânt, legând părţile cu întregul, aranjând aceste părţi într-un mesaj şi un Plan luat ca întreg, trimiţând la Isus Hristos, la mesajul Său,  la mesajul divin ca expresie a dragostei lui Dumnezeu, textul biblic rămânând legat de Biblie ca tot unitar, Biblia explicându-se prin cărţile sale Sfinte. Dumnezeu ne deschide mintea şi inima pentru înţelegerea Scripturii. Trebuie să ne lăsăm învăţaţi de textul sfânt ca mod de a vorbi a lui Dumnezeu omului, prin Hristos, cu Duhul Sfânt, trezindu-ne răbdarea, mângâindu-ne şi desăvârşind în noi nădejdea. Descoperim astfel podul de legătură în Isus, fundaţia şi structura fiind chiar Isus – Om desăvârşit şi Dumnezeu desăvârşit. Primind imaginea întreagă a mesajului divin, putem înţelege părţile din care este structurată în mod divin Biblia.

Plecând de la aceste principii biblice rezultă următoarele :

–    Dumnezeu este cel care cheamă omul la lucrarea Sa, ia iniţiativa şi o pune în practică.

–    Dumnezeu separă pe unii oameni de alţii pentru a lucra prin ei.

–    Binecuvântarea unui om se răsfrânge şi asupra celor din jurul său pentru ca ceilalţi să înţeleagă providenţa divină.

–    Binecuvântarea leagă pe Dumnezeu de om şi de poporul Său.

–    Dumnezeu alege o ţară sau un loc pentru ai Săi.

–    Răsplata omului este chiar Dumnezeu, ca mod de răsplătire deplin.

–    Dumnezeu dă semn omului despre conţinutul binecuvântării Sale, ca mod de a comunica cu omul.

–    Dumnezeu face un legământ cu omul pentru a întări promisiunea Sa, un legământ puternic care leagă pe om de Dumnezeu şi pe Dumnezeu de om, trimiţând spre părtăşie.

–    Dumnezeu pune semn legământului Său pentru ca lucrurile să fie clare şi vizibile ( circumcizia, semnul lui Cain, pecetea Duhului Sfânt, etc. )

–    Dumnezeu cunoaşte în mod personal pe om, în mod specific, chiar dă nume oamenilor săi, astfel Avram  devine Avraam.

–    În ciuda modului naiv şi impropriu a omului de a răspunde chemării lui Dumnezeu, totuşi promisiunile Sale se împlinesc, depăşindu-se limita umană.

–    Cuvântul lui Dumnezeu este plin de putere şi se împlineşte.

–    Dumnezeu iubeşte omul, El nu doreşte ca Avraam să-I aducă jertfă, ci doar să. ofere  jertfa.

–    Dumnezeu are pretenţii asupra întâiului născut, care I se cuvine, jertfă pentru ceilalţi.

–    Dumnezeu cere omului să-I dea totul, pentru a-I încerca în mod desăvârşit credinţa.

–    Domnul este cel care poartă de grijă, chiar pentru jertfă, dar şi pentru viaţa omului. ( “ Iehova Ire “ )

–    Dumnezeu este pregătit şi chiar plăteşte preţul jertfei. Este singurul care poate plătit preţul răscumpărării omului din păcat.

–    Deşi Dumnezeu nu a dat legea, Avraam o primeşte prin credinţă, indicând faptul că această lege este înscrisă în fiinţa umană, chiar de la creaţie.

–    Avraam indică spre un tipar desăvârşit – Hristos Isus şi spre un plan cu omul.

Constantin Stancu, Haţeg

, , , , ,

  1. Lasă un comentariu

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: