ISUS, CEL CARE SE IMPLICĂ

„ Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să- Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi „ ( Marcu 10 : 45 )

  1. Definiţia slujirii. Slujirea este acea activitate spirituală de punere la dispoziţia oamenilor prin Duhul Sfânt în relaţiilor lor unii cu alţii şi în relaţia lor cu Dumnezeu. Teologia pastorală îşi propune şi si-a propus un studiu aprofundat, viu, asupra Scripturii, a Cuvântului lui Dumnezeu având ca ţintă slujirea cu un scop bine definit de Dumnezeu pentru binele omului, păstrarea creaţiei în limitele curate şi în devenire, stabilite încă de la început. Dumnezeu este un Dumnezeu viu care lucrează, în El sunt fiinţa şi mişcarea, din el vine viaţa şi de la El curge sfinţirea noastră. Întreaga activitate de slujire este modelată de Isus Hristos prin providenţa Sa, prin prezenţa Sa în viaţa oamenilor şi prin refuzul adresat întunericului.
  2. Isus Cel care slujeşte . Isus are chipul lui Dumnezeu, fiind de aceeaşi fiinţă cu Tatăl şi totuşi în smerenia Sa desăvârşită  a acceptat dezbrăcarea de sine, a acceptat să ia un chip de rob, acceptând statutul uman, fiind ascultător până la moarte, indicând spre orice om ca acesta să accepte mântuirea dată în dar oamenilor, mântuire care se impune a fi dusă până la capăt cu frică şi cutremur, căci în Isus Dumnezeu lucrează pentru fiecare om care acceptă această chemare de natură divină. ( Fil. 2:6-13 ) Dezbrăcarea de Sine este renunţarea la cele din Slavă pentru pământul ca leagăn al omului creat de Dumnezeu.

Isus a fost un rob a lui Dumnezeu ales prin Planul de mânuire, un vector divin de realizare  a devenirii dumnezeieşti, după placul Celui de Sus, pentru lucrarea de mântuire a neamurilor, pentru judecata lor, după voia Tatălui. El va face lucrarea fără ezitare, fără murmur, va preţui fiecare suflet, aducând o speranţă vie pentru fiecare. ( Mat. 12: 18 – 21) Ţinta vieţii pământene a lui Isus ca om a fost slujirea, printr-o viaţă de excepţie, o viaţă a răscumpărării celor mulţi din păcat. ( Mt. 20 : 28 ). Slujirea presupune veghere raportat la lucrările sfinte, o veghere care să asigure mântuirea celor mulţi, o cinste care nu poate fi luată şi nici dată printr-o faptă a unui om, ci este stabilită din veşnicie în providenţa divină.( Luca 12: 37 ) Poziţia lui Isus în creaţie este dată de poziţia Sa de rob, de Cel care slujeşte, nu de ierarhia străină a unor gânduri umane. Cel ce slujeşte este Cel Mare. Rangul este dat de slujire, nu de reguli. ( Luca 22: 27 ) Isus acceptă smerenia în slujire, dă o pilă, un exemplu concret ucenicilor atunci când le spală pe picioarele, dovedindu-le şi demonstrându-le adevărata slujire. ( Ioan 13: 4 –5 ) Isus este slujitorul în drept şi în fapt, după voia lui Dumnezeu, acţionând şi fiind activ în creaţie.

3.  Ţinta slujirii lui Isus – omul. Hristos şi-a dedicat întreaga putere în formarea de ucenici. Creştinul trebuie să se multiplice, să fie un urmaş plin de stăruinţă în creşterea Împărăţiei. Iată câteva principii în acest scop:

3.1    Alegerea. Isus i-a ales pe aceia care au avut unele calităţi spirituale şi de conducere pentru a putea deveni ucenici care la rândul lor vor forma ucenici. Isus i-a ales personal pe durata celor trei ani de propovăduire, aceştia fiind în permanenţă cu El, iar după înălţarea Sa le-a transmis misiunea de lucrării divine. El a pregătit oameni pentru lucrare, transmiţându-le harul divin prin relaţie directă, orientată conştient, prin Duhul, spre o lucrare cu ţintă eternă.

3.2    Asocierea. Isus nu s-a sfiit să se asocieze cu ucenicii săi, fiind în mijlocul lor, acceptând să fie părtaşi cu ei la viaţa de zi cu zi, pentru a-i învăţa şi instrui, pentru a pătrunde scopurile şi tainele, Isus fiind adeptul învăţării prin viaţa, nu prin activitate teoretică, sterilă. Ucenicii nu s-au simţit stingheri în activitatea practică, el s-a asociat cu ei într-o manieră prietenească, asemenea familiilor solide. Ei au avut modelul prin asociere. Aceasta diferă de instruirea prin instituţii, pentru că dimensiunea practică domină şi pentru că aduce roade imediate şi adevărate.

3.3    Consacrarea. Chemarea lui Hristos este plină de dragoste, dar cere multă dedicare şi multă atenţie la ceea ce spune El. Acest lucru trebuie bine însuşit de ucenici şi transmis mai departe la alţi ucenici. Ascultarea demonstrează că-L iubim, iubire exprimată printr-o dragoste interioară profundă. Ascultarea tinde să demonstreze că suntem pentru obiectivele şi scopurile stabilite de Hristos. Prin ascultarea ucenicul poate învăţa cu adevărat, este iluminat şi-l determină să urmeze pe Rabi. Totodată depindem capacitatea de a ne subordona autorităţii lui Isus. Consacrarea determină biruinţa şi presupune biruinţă alături de Hristos.

3.4    Dăruirea. Starea de dăruire a ucenicului presupune control şi călăuzirea Duhului Sfânt şi accederea la adevărul divin. O viaţă sub puterea Duhului devine model puternic pentru ceilalţi, care pot vedea marea lucrare a lui Dumnezeu desfăşurându-se sub ochii oamenilor.

3.5    Demonstrarea. Cea mai bună metodă de predare este demonstrarea. Aplicaţia viabilă în viaţă probează o învăţătură curată. Orice experienţă de viaţă devine un prilej de a lumina în jurul tău lumina divină. Presupune şi o atitudine pozitivă faţă de chemarea Duhului, pentru folosul celuilalt.

3.6    Trimiterea. Isus transferă treptat şi cu dragoste responsabilităţile  Sale ucenicilor, ridicându-le gradul de încredere în forţele proprii, este o delegare de atribute, prin transferul puterilor divine. Isus îi motivează pe ucenicii care dau dovadă treptat de încredere, deprind în mod activ responsabilităţile Învăţătorului lor. Trimiterea se face în mod gradat, pentru ca noua viaţă să prindă rădăcini. Mobilizarea ucenicilor va duce la rodire şi la eficienţă a lucrării şi la creşterea trăirii pentru scopurile lui Isus.

3.7    Exemplul. Isus a făcut şi a trăit tot ceea ce a pretins ucenicilor. El a fost un exemplu desăvârşit în lucrare şi nu s-a dat la o parte din faţa necesităţilor oamenilor, mai mult, a venit în întâmpinarea acestor necesităţi, le-a căutat şi le-a rezolvat, demonstrând că lucrările lui Dumnezeu sunt minunate.

3.8    Echiparea. După o perioadă de urmare a modelului Isus, ucenicii au fost echipaţi prin Duhul pentru lucrările ce aveau să se desfăşoare prin puterea ce venea de Sus. S-a stabilit perimetrul sarcinilor lor, au fost încurajaţi tot timpul, fiind pregătiţi spiritual pentru lucrare. Isus i-a trimis pe ucenici doi câte doi şi nu întâmplător. S-au supravegheat, s-au ajutat reciproc, s-au evaluat reciproc. După întoarcerea din misiune au făcut o evaluarea a activităţii. Satana a căzut ca un fulger, dar Isus i-a avertizat că mult mai important este că numele lor este scris în cartea vieţii. Discipolii erau pregătit pentru etapa următoare când vor rămânea singuri pe câmpul misiunii.

3.9    Supravegherea. Isus i-a urmărit în continuare, a supravegheat acţiunilor lor, reacţiilor lor, motivaţiile lor, i-a instruit, i-a învăţat în continuare. I-a încurajat în domeniile în care au putut da randament şi i-a mobilizat acolo unde făceau erori, ezitări, greşeli. A fost cu ei în mod delicat, blând şi cu autoritate discretă. Râvna în lucrare nu presupune şi priceperea, calităţile de ucenic s-au dezvoltat în mod practic, etapă cu etapă, până au devenit certitudini.

3.10   Multiplicarea. Atragerea altora în lucrarea divină, înmulţirea poporului prin multiplicare spirituală  a fost ţinta principiilor de slujire la Isus. Au fost formaţi oameni care să ducă lucrarea mai departe. De la o sută douăzeci de ucenici la trei mii şi mai mult. De la doisprezece apostoli la Biserica universală creştină, la o lume creştină, sub puterea valorilor creştine. Reproducerea spirituală în vieţile altora este modelul şi principiul dat de Isus mai presus de noi. Lipsa reproducerii duce la eşec, ori Isus este biruitor prin Duhul.

3.11   Concluzii. Toate aceste principii de slujire se întrepătrund, se leagă între ele şi se determină într-o ordine care a fost redată mai sus. În lucrarea „ Planul de evanghelizare al învăţătorului „, Editura „ Logos „, Cluj Napoca , 1992, autorul Robert E. Coleman detailează aceste principii şi le explică în mod corect, trimiţând la textele din Evanghelii. Lucrarea este de referinţă şi pătrunzătoare, actuală prin actualitatea slujirii în Hristos.

Constantin Stancu

, , ,

  1. Lasă un comentariu

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: