Relaţia Stat-Biserică în vremuri de criză – Ionuţ Nistor

“…Voi zidi BISERICA MEA şi porţile locuinţei morţii nu o vor birui!”– Isus Hristos

Fie că se vrea a se recunoaşte sau nu, Biserica a pătruns în toate sectoarele vieţii sociale. În aceeaşi măsură, şi puterea politică s-a amestecat în toate chestiunile vieţii sociale, chiar şi ale Bisericii.
Demersul meu este acela de a marca amestecul Statului, prin mijloacele sale avute la dispoziţie, în viaţa Bisericii.
Desigur, nu am făcut o prezentare exhaustivă a elementelor care definesc relaţia Statului cu Biserica în prezent ci am surprins doar unele aspecte ce pot constitui o bază pentru un studiu mai amănunţit care să exprime mai clar modul în care Statul s-a străduit să-şi impună punctul vedere în faţa Bisericii.
În lumea contemporană, relaţia Stat-Biserică îmbracă forme diferite, în funcţie de tradiţiile specifice fiecărei ţări. Constituţia Statelor Unite ale Americii conţine prevederi explicite care interzic Congresului elaborarea de legi menite fie a oficializa o religie, fie a declara prohibită practicarea liberă a unei religii. Uniunea Europeană recunoaşte prevalenţa dreptului intern în chestiunea privitoare la interacţiunea statelor membre cu entităţile religioase, atâta timp cât se respectă tratatele şi convenţiile internaţionale. Articolul I-52 al Tratatului constituţional al Uniunii Europene prevede că aceasta respectă şi nu prejudiciază statutul de care beneficiază bisericile şi asociaţiile sau comunităţile religioase în statele membre în virtutea dreptului naţional.
Pe lângă prevederi constituţionale ce au în vedere libertatea religiei sau recunoaşterea în anumite ţări, prin legea fundamentală, a unei biserici de stat (Malta), majoritatea ţărilor care aparţin Uniunii Europene practică recunoaşterea prin legi speciale a denominaţiunilor religioase.
În România, principiul separării bisericii de stat nu este reglementat din punct de vedere legal. Se cunoaşte intenţia Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România de a include acest principiu în statutul de funcţionare al cultului dar nu s-a primit aprobarea Ministerului Culturii şi Cultelor care a catalogat principiul drept neconstituţional.
In acest sens, Constituţia susţine autonomia cultelor religioase.

Acest principiu, al autonomiei, este susţinut în Constituţia României republicată în 2003 prin următoarele prevederi:

Art.29- Libertatea conştiinţei
(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.
(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.
Art.32-Dreptul la învăţătură
(7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.

Citeşte TOT pe blogul lui Ionuţ Nistor

, , , , ,

  1. Lasă un comentariu

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: