Ajută la apariţia volumului de poezii „Trecerea prin Icoana” vol.2- Ionatan Piroşca

Site-ul BisericaTa promovează publicarea poeziei scrisă de poetul creştin Ionatan Piroşca. Personal iubesc poezia scrisă de el şi consider că poezia creştină, poezia scrisă de creştinii evanghelici, cu întreg evantaiul de trăiri, credinţe, înţelegeri sau strădanii de a înţelege dumnezeiescul şi manifestarea lui în sfera umană, strădania aceasta poetică de înRostire a Cuvântului deci, a cunoscut prin poeziile scrise de Ionatan Piroşca o treaptă încă neurcată de poezia creştină, a găsit o exprimare ce încă nu fusese descoperită.

Hunedoara evanghelică promovează poezia poetului brăilean şi sprijină iniţiativa aceasta.

„În general, nu sunt un mare fan al campaniilor pe internet. Dar trebuie să admit că

unele îşi au rostul şi legitimitatea lor. Iar internetul are un mare avantaj în acest caz: poate fi un paravan în calea manipulării. E mult mai greu să refuzi un om când îl priveşti în ochi şi mult mai simplu să-l ignori când citeşti despre el într-un text. De aceea am îndrăzneala să aduc în discuţie acest proiect, lăsând decizia la libera alegere a fiecăruia.

Mai mulţi prieteni ai lui Ionatan Piroșca (iniţiativa vine de la Liviu Mocan, Radu Feldiorean ș.a.) au decis să scoată în condiţii grafice deosebite cartea Trecerea prin icoană (vol. II). Prima parte a acestei cărţi a apărut la Editura Hypogrammos la sfârşitul anului trecut și a fost tipărit pe spezele autorului (şi a celor care l-au sprijinit cu bani).

Pentru cel de-al doilea volum însă e nevoie de bani serioşi (vreo 9.500 lei), din care s-au adunat cam o treime. Cine doreşte poate să contribuie cu orice sumă în contul indicat mai jos. Anunţul este mai ales pentru cei care-l cunosc pe autor sau care îi ştiu poezia. Dar, de contribuit, poate contribui oricine simte imboldul.

Starea sănătăţii lui Ionatan îl determină să nu mai poată face turneele cu care ne obişnuise, în cursul cărora îşi lansa volumele proaspăt publicate prin diferite oraşe (venea în Oradea, Cluj, Arad, dar a fost şi în Iaşi, Bucureşti, Braşov etc.). Nu ştiu cât de eufemistic se cere să fiu, dar precizez că poetul nostru brăilean este suficient de bolnav încât să ia serios în calcul posibilitatea ca acest volum să fie ultimul antum.

Iată datele necesare donaţiei (aşa cu mi-au fost furnizate de către sculptorul Liviu Mocan):

ROPRINT CLUJ
RO56RNCB0106026601860001
BCR CLUJ

Cu menţiunea ABSOLUT NECESARĂ: Plată contract 85. Dacă nu se face această specificaţie, banii nu vor fi direcţionaţi către acest proiect. E de preferat ca sumele donate să fie confirmate şi prin email la adresa liviumocan [at] gmail.com.

Pe data de 24 aprilie, este planificată lansarea volumului în Biserica Baptistă „Sf. Treime” din Brăila, în prezenţa autorului.„- Mesaj scris de Teofil Stanciu

, , ,

  1. Lasă un comentariu

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: