Despre închinare şi/prin muzică

Pentru că ne place să fim slujiţi şi distraţi agreem cu uşurinţă ideea (pusă în practică) a „grupului de laudă şi închinare”. Chiar titlul acesta de duce cu gandul că există o diferenţă între cele două, mai degrabă decat să considerăm că cea dintai reprezintă un element sub „umbrela” celei de-a doua. Părerea mea e că dacă grupul de laudă şi închinare nu conduce biserica, aşa cum face un dirijor, dacă nu caută să-i implice pe toţi cei de faţă, este o „unealtă” folosită în mod greşit în intalnirile bisericii.

In loc să nu uităm nici o clipă că Biserica lui Hristos (indiferent de numele pe care îl poartă) este un organism viu, în care orice neactivitate cauzează probleme de funcţionalitate, preferăm să stăm în bancă şi „CEI DIN FAŢĂ” să cante, să vorbească, să organizeze, să slujească, etc. (doar deaia dăm bani la biserică, nu?) „sfinţindu-ne” (separandu-ne) în felul acesta de însăşi menirea pe care o avem de a creşte împreună „prin ceea ce dă fiecare încheietură.”

Muzica din bisericile evanghelice (indiferent de calitatea ei) nu e este închinare DECAT  în măsura în care îi este adresată lui Dumnezeu şi devine o expresie a ceea ce omul gandeşte şi simte în dreptul Lui.

Muzica din bisericile evanghelice (din Hunedoara) are un loc de cinste în funcţionalitatea programului de la biserică, însă este un domeniu în care libertăţile, stilurile şi preferinţele personale (sau de grup) sunt mult ingradite, restricţionate după tot felul de criterii, de puteri sau prejudecăţi.

Iată ce scrie Rick Warren despre muzică şi închinare în cartea sa Purpose Driven Life, pg. 65-66 (trad. R.B)

Închinarea este mai mult decat muzică. Pentru mulţi oameni închinare nu este decat un sinonim pentru muzică. […] Aceasta este o înţelegere eronată foarte gravă. Fiecare parte a unui serviciu divin este un act de închinare: rugăciunea, citirea Scripturii, cantarea, mărturisirea, tăcerea, ascultarea predicii, luarea de notiţe, colecta, botezul, cina Domnului, semnarea unui angajament, chiar şi salutarea celorlalţi închinători.

De fapt închinarea precedă muzica […] Dacă închinarea ar fi doar muzică, cei care n-au talent muzical n-ar putea să se închine. Închinarea este cum mult mai mult decat muzică.

Închinarea nu are nimic de-a face cu stilul, volumul sau ritmul unui cantec. Dumnezeu iubeşte orice fel de muzică pentru că El le-a inventat pe toate – alerte sau lente, zgomotoase sau liniştite, vechi sau noi. Ţie probabil că nu-ţi plac toate stilurile de muzică, dar lui Dumnezeu îi plac! Dacă îi este oferită lui Dumnezeu în duh şi în adevăr, este un act de închinare.

Creştinii deseori nu sunt de acord cu privire la stilurile de muzică folosite în închinare, aparand cu pasiune stilul preferat de ei ca fiind cel mai biblic, cel care-l onorează cel mai mult pe Dumnezeu.  Însă nu există un stil biblic!
Stilul de muzică care-ţi place cel mai mult, spune mai multe despre tine – mediul din care provii şi personalitatea ta – decat despre Dumnezeu.

Nu există un asemenea lucru ca muzica „creştină”; există doar versuri creştine. Versurile fac ca un cantec să fie sacru, nu linia melodică. Nu există linie melodică spirituală. Dacă ţi-aş canta un cantec fără cuvinte, nu ar exista nici o modalitate prin care să ştii dacă a fost sau nu un cantec „creştin”. Închinarea este cu mult mai mult decat muzică şi nu este spre beneficiul tău.

*poza de aici

, , , , , , , , , ,

  1. #1 by Roby on martie 3, 2012 - 15:51

    Foate fain articolul! Fii binecuvantat!!>:D<

  1. Postări din 2017 – 2010 | Hunedoara Evanghelică

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: