Educaţia acasă (homeschooling) în Romania: DA sau NU?

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
www.alianta-familiilor.ro
contact@alianta-familiilor.ro 10 februarie 2011

EDUCATIA ACASA (HOMESCHOOLING) IN ROMANIA: DA SAU NU?

Interventia pe care AFR a facut-o acum o saptamina la CEDO in sprijinul drepturilor parentale, in special acela de a-si educa copiii acasa, a atras atentie. Atit in Romania cit si in media crestina internationala http://www.lifesitenews.com/news/pro-family-group-puts-pressure-on-european-court-over-notorious-homeschooli/ Ca atare gasim potrivit sa discutam astazi despre homeschooling (adica aducatia la domiciliu) in Romania.

AFR sprijina dreptul parintilor de a-si educa copiii acasa. Acest drept face parte, afirmam noi, din manunchiul de drepturi fundamentale pe care parintii trebuie sa il aibe in relatia cu copiii lor. Notiunea de homeschooling, insa, este destul de noua la romani si ca atare mai putin inteleasa. In Romania deja exista o miscare in favoarea educatiei la domiciliu. La nivel european, insa, situatia e mai complexa si oscileaza intre doua extreme. In Marea Britanie, unde mai mult de 100.000 de copii sunt educati acasa, se poate vorbi despre un drept autentic al parintilor de a-si educa copiii acasa. Pe de alta parte, anul trecut Suedia a adoptat cele mai draconice legi din Europa impotriva educatiei la domiciliu, interzicind-o in toate circumstantele cu exceptia celor „extraordinare.” Iar in Germania unii parinti care au incercat sa-si educe copiii acasa au fost arestati. De fapt, anul trecut, Statele Unite au acordat azil politic unei astfel de familii.

In afara Europei, SUA si Canada sunt tarile cu cei mai multi copii educati acasa. Recent au fost emise statistici in SUA dupa care la ora actuala peste 2 milioane de scolari americani, sau 4% din toti elevii de varsta scolara, sunt educati acasa. In Canada numarul este cu mult mai modest, in jur de 70.00, dar in crestere. Acum 30 de ani doar 20.000 de copii americani erau educati acasa. http://www.christianpost.com/article/20110106/homeschooling-community-grows-beyond-2-million/

Cui se datoreaza cresterea aceasta vertiginoasa a numarului copiilor americani educati acasa? Motivele sunt multiple si pragmatice. Multe din scolile publice americane sunt infesatate de droguri, imoralitate, relatii sexuale ilicite, propaganda homosexuala, pornografie, pedofili, invatatori homosexuali, violenta, bullying, sau presiunea de grup (peer pressure) care rezulta in comportamente vicioase, etc. Parintii preocupati de educarea morala a copiilor lor, in special cei crestini, isi educa copiii acasa intr-un mediu alternativ, moral, departe de droguri si imoralitate. Care sunt rezultatele? Extraordinare. Fara exceptie toate studiile facute pe acest subiect indica ca scolarii educati acasa sunt mai bine pregatiti si dotati academic decit cei educati in scolile publice. Un exemplu remarcabil sunt copiii educati acasa in Canada. Ani la rind echipele de dezbateri (debate teams) britanice, formate la Oxford, au detinut titlul mondial la dezbateri. In ultimii ani, insa, an dupa an titlul mondial a fost cucerit de elevi canadieni educati acasa. Iar in SUA s-a format o universitate speciala pentru copiii educati acasa, prestigiosul Patrick Henry College din Virginia. Absolventii acestei universitati sunt mult cautati ca stagiari sau angajati (staffers) in cercurile parlamentare conservatoare din Washington.

Va prezentam 3 comentarii pe marginea subiectului de astazi. Primul e din partea AFR si a fost pregatit de catre d-l Bogdan Mateciuc, Director Executiv AFR. Celelalte doua constituie o dezbatere pe aceasi tema publicata de HotNews pe 13 septembrie 2009 si care a avut loc intre doi protagonisti, d-l Stefan Vlaston, argumentind impotriva educatiei la domiciliu, si d-l Mircea Platon, argumentind pentru. Din motive de spatiu redam doar citeva paragrafe din argumentele fiecarui expert, iar aici puteti citi ambele articole in intregime. http://think.hotnews.ro/mai-are-valoare-scoala-romaneasca-scoala-de-stat-vs-homeschooling.html

Educaţia la domiciliu (homeschooling)

Un material realizat de Alianţa Familiilor din România (Bogdan Mateciuc)

În România, legea prevede ca obligatoriu şi gratuit învăţământul de 11 clase (patru ani de învăţământ primar, cinci ani de gimnaziu şi doi ani de liceu). Ca şi alte domenii, cum ar fi cel al sănătăţii, Statul social porneşte de la dorinţa de a-i ajuta pe cetăţeni, de a veni în întâmpinarea lor punându-le la dispoziţie servicii şi facilităţi care, undeva pe parcurs, au devenit obligatorii. Educaţia, ca şi asigurările sociale (pensie şi sănătate), nu le mai sunt oferite acelor cetăţeni care, în lipsă de alternativă, ar dori să apeleze la serviciile Statului, ci le sunt impuse pe considerentul că Statul administrează şi prestează cel mai bine aceste servicii.

În realitate însă, atât în domeniul educaţional, cât şi în cel medical, se pot vedea marile probleme cu care se confruntă sistemul gestionat de Stat şi servit cu titlu obligatoriu cetăţenilor. Pe de-o parte, serviciile de sănătate sunt ineficiente, de o calitate îndoielnică, corodate de corupţie şi spagă. Prin sistemul asigurărilor obligatorii de sănătate, cetăţenii sunt forţaţi să cumpere aceste servicii proaste, deşi astăzi există disponibile servicii private de sănătate. Pe de altă parte, sistemul de învăţământ, moştenitor în mare măsură al sistemului comunist în care se punea accent pe cantitate, nu pe calitate, a devenit după lovitura de stat din 1989 tot mai rupt de realităţile socio-economice ale ţării şi ale mapamondului. Învăţământul românesc actual produce, în cel mai bun caz, olimpici ale căror merite de pe băncile şcolii nu influenţează în nici un fel performanţele economice ale companiilor româneşti după absolvire. Statele cele mai dezvoltate ale lumii nu au sisteme de învăţământ cu atât de mulţi elevi olimpici, dar au specialişti capabili să susţină cu cunoştinţele lor economia naţională – privată sau de stat. Învăţământul românesc nu este în măsură să producă specialiştii şi profesioniştii care să asigure dezvoltarea economică a ţării. Volumul de informaţii predate în şcoală este foarte mare şi reprezintă o povară pentru copii. Directorii şcolilor, în înţelegere cu unele edituri şcolare, le impun învăţătorilor şi profesorilor să folosească anumite manuale. Acei elevi sau studenţi care, ajutaţi din alte direcţii – eventual de familie – reuşesc să asimileze cu discernământ acele informaţii şi cunoştinţe utile din uriaşul bagaj informaţional de tip balast promovat de învăţământul de stat, părăsesc ţara îndreptându-se spre alte orizonturi unde consideră ei că au şanse mai mari să aplice acele cunoştinţe învăţare. Noua Lege a învăţământului promovată în anul 2010 nu a adus o reformă substanţială în domeniu, ci a implementat doar unele schimbări de suprafaţă.

Expresia „educaţia la domiciliu” a apărut pentru prima dată în Dreptul român în anul 2003, în Legea Învăţământului, dar se referă la educarea acasă a copiilor care se nu se pot deplasa. În alte state însă, expresia defineşte acea educaţie pe care părinţii o asigură copiilor lor acasă, prin ei înşişi sau prin terţi. Conceptul a apărut în secolul XIX în Statele Unite, unde astăzi reprezintă o formă legală de educare a copiilor. Aproximativ două milioane de copii sunt educaţi acasă în SUA. În Europa, sistemul este legal în Austria, Franţa, Irlanda, Slovenia şi Marea Britanie.

Atitudinea statelor faţă de educaţia la domiciliu variază. Statele cu o atitudine mai liberală le recunosc părinţilor dreptul de a dispune de educaţia copiilor şi de a alege forma considerată de ei potrivită. În cazul educaţiei la domiciliu, manualele şcolare greoaie sunt înlocuite cu lecţii practice şi vizite pe teren (la muzee). La final, după un număr de ani în care au fost educaţi acasă, copiii merg şi susţin aceleaşi examene la instituţiile superioare de învăţământ, ca şi elevii proveniţi din şcolile de state. Filosofia este una practică: contează ce cunoştinţe ai, nu de unde le ai.

Acest sistem are nişte avantaje certe. Ca părinte, cunoşti cel mai bine înclinaţiile copilului şi ritmul în care învaţă el. Predarea faţă în faţă permite intrarea în profunzime, acolo unde este nevoie. În acelaşi timp, având în vedere manifestările periculoase din ultima vreme din şcolile româneşti, educarea acasă a copiilor pare o alternativă mult mai sigură.

Statele cu o atitudine mai „socială” nu doar că nu le recunosc părinţilor dreptul de a-şi educa la domiciliu copiii, dar au şi o legislaţie în baza căreia părinţii sunt traşi la răspundere pentru această „infracţiune”. Menţionăm aici doar exemplul Suediei[1] şi al Germaniei[2]. Desigur, autorităţile din aceste state au propria explicaţie atunci când interzic educaţia la domiciliu, explicaţie care este rezonabilă într-o măsură limitată. Ele pretind că, interzicând educarea copiilor la domiciliu, în cadrul familiei, previn astfel formarea unor persoane inadaptate social sau cu comportamente antisociale, care ulterior pot crea probleme societăţii şi Statului prin atitudinile extremiste sau segregaţioniste pe care le-au dobândit în cadrul educaţii la domiciliu. Acest raţionament nu este neapărat corect pentru că nici sistemul educaţional de stat nu este în măsură să asigure integrarea socială a elevilor ca cetăţeni ai ţării.

Pentru acei părinţi ce doresc să-şi educa copiii la domiciliu, poziţia Statului de a-i obliga să-şi trimită copiii la şcoala de stat este un abuz. Statul îşi arogă dreptul de a le educa copiii nu după valorile pe care le împărtăşesc părinţii, ci după setul de valori creat de Stat, valori care nu întârzie să vină în conflict cu valorile din familie, odată ce copilul începe să se mişte între educaţia şi valorile de acasă şi educaţia şi valorile de la şcoală. Pentru a fi mai specifici asupra acestui conflict, menţionăm doar Educaţia pentru sănătate (unde copiii află despre perversiunile sexuale), Biologia (unde copiilor li se spune că omul a evoluat din maimuţă) şi Educaţia civică (unde copiii învaţă despre o morală şi o etică artificiale şi discutabile, care nu izvorăsc din morala creştină, ci din spiritul trecător al epocii).

În România, conceptul de educaţie la domiciliu rămâne cvasi-necunoscut. Există o asociaţie care are ca obiect de activitate promovarea educaţiei la domiciliu, însă progresele realizate sunt foarte reduse. Singura iniţiativă legislativă în acest domeniu, rămasă fără rezultate, a aparţinut deputatei Carmen Axenie (PD-L) în cursul anului 2010. Potrivit declaraţiilor ei, „homeschooling-ul este formula care lipseşte din lege… Este necesară legiferarea pentru a avea o reformă reală. Trebuie stimulat pluralismul educaţional prin susţinerea învăţământului particular, confesional, a alternativelor educaţi­ona­le.” Doamna Axenie a luat decizia de a promova acest concept după ce a aflat că o familie creştină dintr-un sat refuză să-şi mai trimită copilului la şcoală cu autobuzul pentru că în staţia de autobuz sunt expuse reviste pornografice.

În afară de motivaţia religioasă, unii părinţi ar opta să-şi educe acasă copiii din cauza calităţii proastă a învăţământului de stat şi din dorinţa de a-şi feri copiii de influenţa unei educaţii puternic ideologizate şi de mediul violent prezent în multe şcoli publice.

În încheiere, vă prezentăm câteva date din Statele Unite, ţara de origine a educaţiei la domiciliu.

O cercetare realizată în 2009 a arătat că acei copii educaţi acasă au obţinut scoruri cu 34%-39% mai mari decât elevii din şcolile publice la testele de cunoştinţe. Ei frecventează bibliotecile mai des, au mai multe activităţi de socializare, folosesc computerul mai mult, se uită la TV mai rar, 71% merg la universitate, faţă de 69% dintre absolvenţii din şcolile publice, performanţele sunt mai puţin influenţate de venitul părinţilor şi de educaţia acestora, iar rezultatele la teste sunt la fel de bune în statele cu control ridicat din partea autorităţilor ca şi în cele cu cerinţe minime. Nu în ultimul rând, costul educaţiei la domiciliu este de zece ori mai mic pentru un elev decât într-o şcoală publică (550 de dolari pe an, faţă de peste 5.300 de dolari).

DIN NOU DESPRE SCOALA ACASA –DEZBATEREA HOTNEWS (13-9-2010)
http://think.hotnews.ro/mai-are-valoare-scoala-romaneasca-scoala-de-stat-vs-homeschooling.html

Contra –  de Stefan Vlaston, profesor, presedintele Asociatiei Profesionale pentru Educatie si Cercetare – Edu Cer

Discutia aceasta este veche si pasionala. Cel mai vehement studiu contra educatiei de stat este Impotriva socialismului educational, scris de Murray N. Rothbard. Autorul argumenteaza ca invatamantul public gratuit este un mijloc utilizat de guvernanti pentru a indoctrina si modela tineretul unei natiuni in directia dictata de interesele pe care acestia le slujesc.

Care este, totusi, rolul statului?

Statul este  responsabil in fata cetatenilor de legalitatea, calitatea sau cel putin nenocivitatea bunurilor si serviciilor aflate in piata la un moment dat. De exemplu a serviciilor medicale si farmaceutice. Cu serviciile de educatie si formare profesionala  este mai simplu, ca din lipsa de educatie nu se moare. Statul mai este responsabil de o egalizare, pe cat posibila, a sanselor, a echitatii accesului la educatie, a solidaritatii sociale. Faptul ca anumiti copii s-au nascut si traiesc in familii sarace nu este vina lor, fara interventia statului ar trebui sa refaca destinul parintilor, adica sa traiasca si ei in saracie si ignoranta. Solidaritatea sociala ii ajuta sa depaseasca aceasta conditie.

Prin instrumentele pe care le are la indemana, statul inlocuieste (sau ar trebui sa inlocuiasca) parintii, in alegerea traseelor educationale ale copiilor. In functie nu de dorinte, de sperante si iluzii desarte ci de inclinatiile, talentele, potentialele copiilor, cerintele pietei muncii, adesea ignorate de parintii cu mai putina educatie. Statul certifica studiile, prin examene de absolvire. Sau da dreptul institutiilor de invatamant private acreditate sa le certifice. Fara diplome de absolvire, care sa confirme obtinerea unor competente specifice programelor de studii urmate, este greu de vazut cum se pot continua studiile la un nivel superior, respectiv intrarea in piata muncii.

Experienta invatamantului superior privat.

Profitand de explozia cererii de diplome universitare dupa 1990, invatamantul superior privat a devenit o afacere profitabila, indiferent la rezultatele activitatii, profitand de naivitatea tinerilor, de lipsa de control din partea organismelor de stat, de complicitatea parlamentarilor, ministrilor si  decidentilor, direct interesati prin bani si influenta in transformarea universitatilor private  in “fabrici de diplome” si de bani. Fenomene negative, de genul universitatii Spiru Haret au distrus increderea publicului in invatamantul superior privat, mai ales de cand diplomele emise de aceasta universitate, la programele de studii neacreditate, nu sunt recunoscute in piata muncii.

Invatamantul prescolar privat

Gradinitele private au avut si au un nesperat succes, banii mai multi provenind din taxe si controlul nemijlocit, aproape zilnic, al parintilor au  condus la o prestatie multumitoare. Lucrand adesea cu un numar mic de copii, rezolvand criza de spatii pentru invatamantul prescolar din sistemul de stat, oferind solutii pentru parintii ocupati toata ziua la slujbe grele dar bine platite, invatamantul prescolar privat reprezinta o poveste de succes in plina dezvoltare. Inclusiv prin oferta de “after school” pentru elevii din invatamantul primar sau gimnazial.

Ce s-ar intampla in situatia in care educatia ar deveni un sistem in intregime privat?

(a) Fara un control institutional, din partea statului sau poate a unor agentii independente, fara competitia generatoare de calitate, interesele materiale ale furnizorilor ar predomina si ar transforma tot invatamantul in ceeace este acum cel superior: o fabrica de diplome. (b) Este posibil sa nu functioneze solidaritatea sociala, astfel incat copii proveniti din familii sarace sa nu poata depasi conditia sociala a parintilor lor. (c) Parintii fara prea multa educatie ar fi tentati, in multe cazuri, sa nu-si trimita copiii la scoala, condamnandu-i la munca de supravietuire in sanul familiei, in special in mediul rural. (d) Un curriculum national, instrumentat si controlat de stat, daca ar urma modelele europene de succes, ar fi mai eficace, obligand scolile sa-si upgradeze resursele umane si materiale pentru a face fata obiectivelor scolare europene. Suntem in situatia de a arde etapele, nu ne permitem sa evoluam liniar, pentru ca n-am ajunge niciodata din urma statele cu un invatamant si economie performante.

Concluzii

Statul are obligatia de a supraveghea in continuare, cu mai multa fermitate, sistemele de educatie si formare, sa protejeze cetatenii de actiuni nocive, precum cele intamplate la Universitatea Spiru Haret, sa autorizeze, acrediteze si sa controleze  unitatile furnizoare de astfel de servicii. Util ar fi ca evaluarea periodica a calitatii sa fie de terta parte, realizata de agentii independente, pentru a micsora tentatia statului, ca furnizor principal de servicii educationale, sa inchida ochii si sa ascunda gunoiul sub pres, cand e vorba de prestatia propriilor unitati. Gestionarea de catre societatea civila a acestor agentii si evaluatori independenti ar fi binevenita, ca o garantie a corectitudinii, profesionalismului si credibilitatii.

Totusi, invatamantul superior si o parte din invatamantul preuniversitar, cel de foarte buna calitate, ar putea fi concesionate sau privatizate cu avantaje evidente. Alaturi de finantarea de la stat, prin vouchere educationale sau prin alte mijloace, invatamantul superior ar beneficia de o piata libera nedistorsionata de diferenta de finantare, s-ar instaura competitia generatoare de calitate, totul sub un control al agentiilor de stat si private de evaluare a calitatii, autohtone sau europene, inscrise in EQAR, Registrul European al Agentiilor de Evaluare a Calitatii in Educatie. Elevii si studentii performanti, dar lipsiti de resurse materiale ar urma sa beneficieze de burse sociale, care sa le asigure taxele si intretinerea completa pe parcursul scolaritatii, conditionat de promovarea cu note mari a examenelor sau obtinerea de credite. S-ar elibera astfel importante resurse pentru asigurarea unui invatamant obligatoriu de buna calitate.

O dezbatere publica pe aceste teme trebuie inceputa si continuata, 20 de ani de invatamant care ne trimite la coada clasamentelor internationale fiind deja prea multi.

PRO:de Mircea Platon, scriitor, istoric

Dupa 1989, in loc sa recladim un sistem de invatamant clasic, al carui scop ar fi educarea elevilor in spiritul a ceea ce are mai bun traditia culturala romaneasca si universala, s-a trecut la un invatamant alternativ, facultativ, futurist si vag. Scoala de acasa e o alternativa la “alternativa” care, dupa 1989, a transformat sistemul de invatamant romanesc intr-o centrifuga furnizoare de vata de zahar pe bat. Scoala de acasa e o forma de rezistenta si de protest impotriva unui sistem de educatie care nu isi mai indeplineste menirea.

In conditiile existentei unui invatamant normal, bazat pe un curriculum si pe metode pedagogice clasice, pe gramatica, logica, retorica, istorie universala, limbi clasice, asa cum era scoala in Romania anului 1947, scoala de acasa nu si-ar avea rostul decat in cazul unor comunitati etnice, religioase sau ideologice inchise, care ar dori in acest fel sa-si perpetueze identitatea. Dar acolo unde scoala promoveaza continuu, deliberat sau involuntar, prin programa sau prin atmosfera din scoala, analfabetismul si imoralitatea, atunci scoala de acasa devine un mod legitim al majoritatii de a protesta impotriva caderilor sistemului educational public si de a asigura transmiterea acelor valori care ajuta la perpetuarea unei natiuni de oameni integri. Scoala de acasa e deci o forma de protest si un remediu. Ea nu poate inlocui sistemul de invatamant public, dar, ca forma de invatamant privat, poate ajuta copiii sa scape urmarilor nefaste ale unui sistem de invatamant public nociv din punct de vedere intelectual si moral. Scoala de acasa nu e un mod de a dezerta de la batalia pentru un sistem de invatamant public sanatos. Din contra, scoala de acasa e un mod de a rupe cercul vicios care sustine invatamantul public de proasta calitate.

Scoala de acasa e redescoperirea invatamantului la scara umana, un refuz al modului in care sunt “procesati”, pe banda rulanta, elevii de azi. Scoala de acasa nu creaza consumatori si nici rotite ale sistemului, ci oameni care pot sta pe propriile picioare, educati sa fie liberi si responsabili. Scoala de acasa nu submineaza insidios relatia dintre parinti si copiii in folosul profesorului-agent de indoctrinare (comunista, neoliberala, politic corecta etc.). Ceea ce nu inseamna ca scoala de acasa consta intr-o mama, fanatica religios, facand intr-o debara exercitii de aritmetica cu patru copii desculti.

De regula, scoala de acasa, in S.U.A. si in Europa de Vest, presupune efortul concertat al mai multor familii care se grupeaza pentru a-si educa impreuna copiii, mai ales cei din clasele I-VIII. In acest fel, copilului nu ii lipseste socializarea. Dar aceasta socializare se face organic, in comunitatea centrata pe familia exinsa, intr-un mediu ocrotitor, fara droguri, sex si violenta. Copilul, si parintii, descopera astfel virtutile comunitatii, ale vecinatatii, lucru important intr-o lume altminteri dominata de solidaritati mecanice, nu organice, de mobilitate motivata economic (te duci unde gasesti de lucru) care distruge familii si comunitati.

Anchetele si studiile efectuate in Occident arata ca scoala de acasa e practicata de parinti de cele mai diverse optiuni politice si identitati etnice si religioase: de la evrei sau atei la musulmani si crestini, de la ecologisti la baptisti, de la stanga anarhista la dreapta traditionalista. Copiii educati acasa obtin de regula rezultate cu 15-30 la suta mai bune la examene decat copiii educati in scolile publice. Materiile, obiectivele asumate si examenele sunt aceleasi. Difera insa calitatea programei si unghiul de abordare. Daca parintii nu se pricep la anumite materii, pot angaja preparatori, mai ales in cazul in care se grupeaza mai multe familii. Statul ofera reduceri de impozite familiilor care isi educa acasa copiii. Scoala de acasa e un mod de a redeveni responsabili in privinta educatiei copiilor nostri. Cred deci ca ar trebui tratat cu toata seriozitatea si legalizat ca forma de invatamant nu alternativ, ci de rezistenta.

, ,

  1. #1 by ascultareacredintei on februarie 13, 2011 - 18:34

    Sunt pentru homeschooling in Romania.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: