Poetică hunedoreană: „Când trece un om prin sufletul său”

Toată noaptea m-am zbătut să adorm
am vrut să mă rog
dar ochii îmi erau cusuţi în pernă
am scăpărat un chibrit
pe pereţi au jucat umbrele
mă simţeam ca într-o grotă
prin care treceau apele
pe sub munte apoi
mi s-a părut că visez
*
Te-am văzut spre dimineaţă
cuprins de tristeţe stăteai
la marginea lacului
mâna ta s-a întins peste mal
strălucea
şi noaptea s-a făcut albă
*
trestia s-a dat la o parte
ca o pleoapă
de pe un ochi umed deschis
atunci lumina Ta a picurat
ca o lacrimă
tăcerea se limpezise
*
puteai auzi cum trece
un om prin sufletul său…

Poezie de Ioan Barb (Călan – Hunedoara)

, , ,

  1. Lasă un comentariu

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: