„…mi-am dat seama că încă rugăciunea are putere…”
Formulările de genul ăsteia de mai sus, sunt pentru mine precum întrerupătoarele, fac să se aprindă în mine „beculeţul”, pentru ca mai apoi, în lumina lui să reiau şirul, să mă gândesc la „ce-a zis şi ce-a ieşit”, la posibilele diferenţe între lumea din cuvinte şi lumea din afara lor.
Nu-i nu ştiu ce, am zice, însă de fapt, este exprimarea în cuvinte a gândului, a privirii, a teologiei implicată acolo.
E un alt fel de a spune că „apelul telefonic dat directorului a făcut minuni„, pe când telefonul (metaforica rugăciune) lăsat închis pe masă sau în buzunar îşi consumă singur bateria, şi nu face nici o minune dacă nu-i folosit, chiar dacă el însuşi, ca aparat, e o minune.
“Probabil că primul motiv pentru care rugăciunea nu funcţionează în mâinile credincioşilor este că noi încercăm să schimbăm un aparat “emisie-recepţie” de război într-un “interfon de domiciliu.” – John Piper
