Nichita Stănescu: „Ars poetica”

Imi invatam cuvintele sa iubeasca

le aratam inima

si nu ma lasam pina cind silabele lor

Nu incepeau sa bata.

Le aratam arborii

si pe cele cara nu vroiau sa fosneasca

le spinzuram fara mila, de ramuri.

Pina la urma, cuvintele

au trebuit sa semene cu mine

si cu lumea.

Apoi

m-am luat pe mine insumi,

m-am sprijinit de cele doua maluri

ale fluviului,

ca sa le-arat un pod,

intre cornul taurului si iarba,

intre stelele negre ale luminii si pamint,

intre timpla femeii si timpla barbatului,

lasind cuvintele sa circule peste mine,

ca niste automobile de curse, ca niste trenuri electrice,

numai s-ajunga mai iute la destinatie,

numai ca sa le-nvat cum se transporta lumea,

de la ea insasi,

la ea insasi.

*poza de aici

, , , ,

  1. Lasă un comentariu

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: