Pozele de la evanghelizarea de azi (10 august 2012) de la Centrul Crestin Betleem, cu pastorul Florin Ianovici si grupul de inchinare de la Biserica Betel din Bucuresti!
La evanghelizarea ce s-a ținut în aer liber în fața clădirii Centrului Creștin Betleem, aproximativ 400 de persoane au auzit Cuvântul lui Dumnezeu proclamat de fratele păstor Florin Ianovici. Și ce putea fi mai potrivit decât alegerea unui text cunoscut de aproape toți cei care formau auditoriul, copii și adulți deopotrivă: rugăciunea domnească Tatăl nostru. Pasajul a fost explicat pe ințelesul tuturor, și-mi place să cred că de acum încolo, când vor mai rosti rugăciunea aceasta înainte de culcare, înainte de masă sau pur și simplu la biserică, cei mai mulți își vor aminti măcar ceva din explicațiile care au fost oferite.
Grupul de tineri de la Biserica Betel din București, care ne-au condus în închinare, ne-au provocat să rostim împreună cu ei, prin cântări vechi și noi, cuvinte ce exprimau dedicarea și prețuirea a ceea ce Cristos a făcut pentru noi. Mesajul a fost mai mult pentru noi, cei care suntem ai Lui, îmi răsună încă în minte următoarele cuvinte ale unei cântări: ”Ești tot ce vreau,/ Tot ce-am dorit vreodată”.
© Foto si text: Dana Sisoev