Ne defineşte mai degrabă ceea ce respingem…(?)

Ne defineşte mai degrabă ceea ce respingem, decât ceea ce acceptăm…

Ţin minte prin adolescenţă că oridecâteori eram întrebat dacă sunt „pocăit” în loc să răspund cu un DA hotărât, (nu neapărat că eram eu prea sigur pe mine) întrebam înainte „ce-i aia?, cum adică – pocăit?”…am crescut într-o familie de „pocăiţi”…bănuiesc că sunt (şi eu). De cele mai multe ori primeam exact definiţia de mai sus: „unu care nu bea, nu fumează, nu dansează, nu înjură…etc.” Nu prea îmi convenea definiţia lor, că voiam şi eu să fumez, măcar aşa din când în când, să văd cum e, să beau şi eu o gură de vin, o spumă de bere, să înjur când mă enervez, să dansez când e vreme de dans…să mă includ între ei nu să mă exclud, şi mă întrebam oare ce are Dumnezeu împotriva ăstor lucruri?…oare asta înseamnă să fii pocăit?

NU, nu asta înseamnă să fii pocăit (…constat şi redefinesc…că tot a trecut adolescenţa). Poţi să nu faci niciunul dintre lucrurile de mai sus şi totuşi să nu fi pocăit. A respinge pur şi simplu lucrurile şi obiceiurile considerate „lumeşti” (de cei care le consideră aşa) nu te face neapărat un om deosebit, şi în niciun caz un pocăit, dacă respingerile astea nu sunt însoţite de motivaţii corecte, de scopuri şi înţelegeri superioare şi/sau profunde care trec dincolo de legalismul plictisitor (şi înrobitor) al faptelor.

Mă zgândăre impulsul de a merge pe stradă şi a întreba aşa oameni la întâmplare, „…domnule, doamnă, cum traduceţi cuvântul „pocăit”…cum aţi descrie o persoană care are pretenţia unei asemenea etichete? Cunoaşteţi vreun pocăit, ce-i ăla?”

Parcă şi aud unele voci care protestează, „…da’ ce?, de pe stradă ne luăm noi reperele, definiţile, etichetările?…oare nu avem noi Sfânta Scriptură – dreptarul învăţăturii sănătoase – care se spune, ne arată, ne exemplifică ce şi cum?” Ba da, cum n-avem?, avem! Dar după cum din Biblie extragem perspectiva verticală divină, care apropo, de cele mai multe ori nu ne este dată aşa, mură-n gură, ca o reţetă, ci este îmbrăcată în poveste, trebuie să facem efortul de a o extrage de acolo – tot aşa pe stradă avem perspectiva orizontală a aproapelui. Tare îmi vine să fac pariu cu voi (ştiu, ştiu, noi „pocăiţii” NU facem pariu…) că nu ne convine nicicare din cele două perspective, pentru că prima e ideală, iar a doua este necosmetizată şi dură, mai mult sau mai puţin eronată şi deviată de la idealul biblic. Iar noi ne aflăm între ele, la mijloc. Fiecare mai mult sau mai puţin aproape sau departe de câte-un „mal”, aşa în mod individual (sub lupa acestei perspective) şi undeva în aceeaş „căruţă” aşa la grămadă (sub lupa perspectivei colective).

Majoritarii îi bagă pe toţi „pocăiţii” în aceeaşi „oală,” nu mai stau ei să facă distincţie între penticostali şi baptişti, sau baftişti, între martorii lui Yehova şi carismatici, între adeventişti şi cre(ş)tini după Evanghelie, „doar nu suntem acum la cursul de istorie a religiilor.” Şi oricum „toţi sunt la fel, nişte ipocriţi care se cred superiori, nişte răi mândri care se cred buni, care una predică şi alta fac…o pădure de uscături cu ceva vlăstari pe-acolo, etc.etc.etc.”

Când Apostolul Pavel îi scrie lui Tit despre cretani, el ţine cont de mărturia lor colectivă şi îi dă directive clare lui Tit: „…mărturia aceasta (zice el) este ADEVĂRATĂ, de aceea mustră-i aspru…”

Ce ne defineşte (mai mult) până la urmă: 1) ceea ce alegem?…2) ceea ce respingem?…3) ce zicem noi despre noi înşine?…4) ceea ce zic alţii despre noi?…5) varianta individulă?, 6) varianta comunitară?…7) suma tuturor acestora?

Mă mai zgândăre un gând, un altul: să pun aproximativ aceleaşi întrebări celor „dinauntru”, să văd cum se vede prin  „lupa perspectivei (colective) interioare.” Am mai făcut aşa uneori. Ce vedeţi aici nu e prima încercare. Ce reuşesc să adun în cuvinte este o schiţă a perspectivelor personale. Din punctul dvs. de vedere e posibil să se vadă puţin altfel…

Filosoful grec zicea că „suntem ceea ce facem în mod repetat…”, şi în mod individual şi desigur că şi comunitar…

Ps. Dacă nu vă convine definiţia de mai sus, şi nici eu, nici voi, nici noi nu suntem în realitate aşa, cu atât mai bine. 🙂