Scriu, nu scriu – Hunedoara este (în continuare) și evanghelică!

Ce se mai întâmplă în mediul evanghelic hunedorean, aproape că n-am habar. Se merge în continuare la biserică, duminică de duminică. Bisericile mici se luptă cu supraviețuirea. Unii „pocăiți” abandonează – precum acel Dima de mai demult, din echipa de lucru a marelui Apostol Pavel, părăsesc biserica „din dragoste pentru lumea de acum”. Alții se pocăiesc, abandonează stilul de viață mai vechi și caută să trăiască mai bine, mai nou, mai altfel, mai rodnic, mai cu folos.

Care-i direcția generală? Nu știu! Rămâne în picioare acel Cuvânt al lui Dumnezeu care spune că „toți cei cei au fost rânduiți să capete viața veșnică au crezut” – și cuvântul infailibil al lui Hristos (în joc fiind însăși reputația Numelui Său) că El însuși „își zidește biserica Sa” – și își cheamă și își adună într-un singur Trup pe „copiii lui Dumnezeu cei risipiți” – indiferent cum îi cheamă din punct de vedere religios și social.

Aici un botez, colo un concert – o întâlnire de tineret, o tabără, două tabere, etc.

Exact! …Etcetera!

Petru Coman – Înmormîntare

http://www.facebook.com/bisericafiladelfiapetrosani

Andrei Croitoru: Justificare și judecare de sine (Luca 18, Lupeni)

12 iulie 2020 – BP Elim HUNEDOARA

http://www.facebook.com/biserica.elim.hunedoara

IUDA – o creionare simplificată a epistolei – un îndemn la Luptă

Epistola sobornicească a lui IUDA – o creionare simplificată a cărții
Îndemn la luptă – avem datoria de a ne lupta pentru credința adevărului!

Partea I – „Suntem ceea ce FACEM în mod repetat!”
v.1 Către cei: „chemați – iubiți – păstrați” (în/de/pentru Dumnezeu)
v.2 „îndurarea – pacea – dragostea să vă fie înmulțite”
v.3 „mă văd silit să vă scriu” = forțat de împrejurări

A. „să vă îndemn să luptați pentru credința dată sfinților” – gata!
v.4 căci = cum stă treaba
1. s-au strecurat printre voi unii oameni neevlavioși
2. care schimbă (semnificațiile) harul în desfrânare
3. tăgăduiesc = neagă Stăpânul/Domnul Isus Hristos
___________________________________________

v.5 B. „să vă aduc aminte” (istorie) cum a făcut Domnul altă dată:
1. poporul Său – izbăvit (în întregime)
– nimicit (parțial) – cei ce n-au crezut
v.6
2. îngerii căzuți (demonii)
– păstrați pentru judecată în lanțuri și întuneric (pentru că)
a. nu și-au păstrat vrednicia
b. și-au părăsit locuința
v.7 la fel = „tot așa”
3. cetățile Sodoma și Gomora = oameni de rând & alte cetăți dimprejur
a. s-au dedat la curvie
b. au poftit după trupul altuia
_____________________________________________
Ne stau înainte ca pildă = exemplu – „suferind pedeapsa unui foc veșnic”
Așa se poartă Domnul: nimicește – judecă – pedepsește pe unii
_____________________________________________

v.8 „Totuși oamenii aceștia” – târâți de visările lor = motorul/ motivația
1. își pângăresc trupul
2. nesocotesc stăpânirea = autoritatea
3. batjocoresc (blasfemiază) dregătoriile = „domniile și stăpânirile din locurile cerești”
_____________________________________________
v.9 Exemplu: Arhanghelul Mihail & Diavolul în dispută pentru trupul lui Moise
1. se împotrivea diavolului
2. se certa cu el
3. n-a îndrăznit (o judecată de ocară)
4. s-a rugat (a zis doar) „Domnul să te mustre!”
_____________________________________________
v.10 „Aceștia dimpotrivă”
1. batjocoresc ce nu cunosc(puterile răutății duhovnicești)
2. se pierd (distrug) singuri în ceea ce știu din fire (comparație) ca dobitoacele fără minte
_____________________________________________
v. 11 „Vai de ei!” căci,
1. au urmat pe calea lui Cain – al 3-lea om din lume (e veche treaba)
2. s-au aruncat (grăbit) în rătăcirea (eroarea) lui Balaam – din dorința de câștig
3. au pierit (distrus) într-o răscoală ca ai lui Core
_____________________________________________
v.1-11 = ne arată ce FAC
v.12-19 ne prezintă cine și cum SUNT – „Suntem ceea ce facem în mod reptat!”
v.20-23 dar VOI – faceți ALTFEL, ca să FIȚI altfel.
_____________________________________________

Partea II
Cum SUNT unii oameni din biserică
v.12 „Sunt:”
1. niște stânci ascunse la agapele voastre
– se ospătează fără rușine
– se îndoapă dea binelea = păstori care se pasc doar pe ei înșiși

2. niște nori goi (fără apă)
– mânați încoace și încolo de vânturi (învățăturile lumii)

3. niște pomi tomnatici
– fără rod
– dezrădăcinați
– de 2x morți

v.13 4. niște valuri înfuriate ale mării (oamenii lumii)
– își spumegă rușinile lor

5. niște stele rătăcitoare
– le este păstrată negura întunericului pentru vecie
______________________________________________

v.14 „ȘI pentru ei a prorocit Enoh”
– a venit Domnul + sfinții Săi
– să facă o judecată împotriva tuturor
– să încredințeze pe toți cei nelegiuiți de:
– toate faptele nelegiuite făcute în chip nelegiuit
– de toate cuvintele de ocară rostite în chip nelegiuit
acești păcătoși nelegiuiți
_____________________________________________

v.16 „Ei sunt:”
1. niște cârtitori
2. niște nemulțumiți cu soarta lor
3. niște oameni care trăiesc după poftele lor
4. niște oameni cu gura plină de vorbe trufașe
5. niște oameni care slăvesc pe oameni (fac favoritisme) pentru câștig (bani/cauză)
______________________________________________
v.17 „dar voi” aduceți-vă aminte Scriptura (v.5) de vorbele vestite mai dinainte (învățătura apostolilor)
– vă spuneau că vor veni (certitudine)

Note: nu-ți poți aminti ceva ce nu cunoști mai întâi
______________________________________________
v.18 6. vor FI batjocoritori care vor trăi după poftele lor
______________________________________________
v.19 „Ei SUNT aceia” care
1. dau naștere la dezbinări/ diviziuni = le încep, le provoacă
2. oameni supuși poftelor firii
3. oameni care n-au Duhul
______________________________________________

v.20 „dar voi”
1. zidiți-vă sufletește pe credința voastră preasfântă
2. rugați-vă prin Duhul Sfânt
3. țineți-vă în dragostea lui Dumnezeu
4. așteptați îndurarea Domnului IH pentru viața veșnică
5. mustrați pe cei ce se despart de voi
6. căutați să mântuiți pe unii smulgându-i din foc
7. fie-vă milă de alții cu frică urând mânjirea
______________________________________________

„Iar Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum, şi în veci. Amin.” Iuda 1:25
______________________________________________

„Pe când şedeau la masă şi mâncau, Isus a zis: „Adevărat vă spun că unul din voi, care mănâncă cu Mine, Mă va vinde.” Ei au început să se întristeze şi să-I zică unul după altul: „Nu cumva sunt eu?”” Marcu 14:18-19

Ce zice Apostolul Iacov că ARE omul zis creștin:

Ce are creștinul:
O creionare personală pe marginea vorbelor lui Iacov din soborniceasca lui epistolă, capitolul 1.

v.1 – Are ce au toți oamenii (că doar om e și creștinul) – viață, sănătate, Dumnezeu, neam, neamuri, țară, frați, organizare, autorități.

v.2 – Are și o familie nouă, familia lui Isus Hristos, Mântuitorul. Are un Stăpân nou, Domnul.

v.3 – Are parte de durerea modelării în teste și încercări felurite, însoțite și de posibila bucurie a rezultatului.

v.4 – Are parte de cunoașterea (parțială) revelației divine. Are parte și de lucrarea și de prelucrarea lui Dumnezeu (prin ea).

v.5 – Are posibilitatea de a căpăta înțelepciune din partea lui Dumnezeu. Are rugăciunea ca mod de apropiere de Dumnezeul care e nepărtinitor și generos cu toți.

v.6 – Are lumea ca reper, ca exemplu relațional.

v.7 – Are parte de reguli pe care nu le-a stabilit el. Ca fiecare, de altfel.

v.8 – Are libertatea unui comportament care până la urmă îl definește.

v.9 – Are posibilitatea schimbării în bine – a înălțării lui.

v.10 – Are posibilitatea schimbării în jos – a smeririi lui.

v.11 – Are viața scurtă și trecătoare, indiferent de nivelul social sau cantitatea bogăției și a frumuseții lui.

v.12 – Are parte de ispite, teste, încercări precum și de posibilitatea de a ieși biruitor asupra lor.

v.13 – Are parte de luptă și dezbatere teologică în gândul și în vorba lui cu privire la Dumnezeu și la felul Lui de a fi și de a se purta cu noi.

v.14 – Are parte (ca toți ceilalți) de plinătatea naturii umane și de magnetul poftei personale.

v.15 – Are parte de înlănțuirea poftei cu păcatul și cu moartea (aia nefizică, înainte de aia fizică).

v.16 – Are parte de înșelare și de auto înșelare – de realitatea și posibilitatea ei.

v.17 – Are parte de daruri (multe și variate) și de dăruire din partea Dumnezeului neschimbător.

v.18 – Are parte (sau poate avea) de naștere din nou, de Cuvântul Adevărului, un loc în numărătoarea de oameni a lui Dumnezeu.

v.19 – Are parte de cunoaștere bună, de ascultare, de vorbire, de mânie – toate la intensități diferite.

v.20 – E cuprins în conlucrarea lucrării lui Dumnezeu spre devenirea proprie, și are o contribuție în/la ea.

v.21 – Are input și output – posibilitatea schimburilor între îndemnurile Cuvântului lui Dumnezeu și necurăția și răutatea proprie, spre (ne)mântuirea sufletului. 

v.22 – Are de adevăratelea și pe bune posibilitatea alegerilor parțiale între ascultare (auzire),  împlinire (înfăptuire) și auto înșelare.

v.23 – Are lumea fizică de metaforă vizibilă a felului în care funcționează realitatea metafizică, cea invizibilă ochiului.

v.24 – Are, tot la fel de reală, posibilitatea plecării, a îndepărtării, a uitării.

v.25 – Are parte de legea desăvârșită – care este legea libertății și a fericirii prin aprofundarea și împlinirea ei faptică.

v.26 – Are religie, credință, limbaj teologic, ocazii de a-și înfrâna limba, înșela inima, zădărnici religia.

v.27 – Are putința religiei curate înaintea lui Dumnezeu – oportunitatea de a cerceta pe cei în nevoie/ necazuri și de a-i ajuta, de a lupta și de a se păzi de un anumit fel de a fi, în favoarea altui fel.

(sfârșitul capitolului 1)

Pentru varianta (aproape) originală, citiți
Epistola sobornicească a lui Iacov, capitolul 1.

 

 

„Jurnal” de pandemie, 6 aprilie 2020

https://www.worldometers.info/coronavirus/

Treci la fapte! Însemnări pe marginea Textului din cap.1 a Epistolei sobornicești a lui Iacov (episodul 5)

Treci la fapte! (Iacov cap. 1:22-27)
„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri.” Iacov 1:22

Pentru a doua oară în capitolul 1 apostolul Iacov ne spune să nu ne auto-amăgim. Capu` mare de mulțimea informațiilor și studiile (biblice) în sine nu sunt suficiente. Nu ne ajută prea mult în mod practic. Ba se prea poate chiar să ne irosească timpul, dacă rămân un scop în sine, fără să devină un mijloc, o treaptă. Una e să vorbești despre mașină, și cu totul alta să faci o tură. Una e să vorbești (chiar frumos) despre darurile lui Dumnezeu, și cu totul altceva să ți le însușești practic.

Bivalența auto-înșelării. Ca mai toate lucrurile, de altfel, și înșelarea mea-de-mine este cel puțin bivalentă. Nu ajunge nici să înfăptuiești orice faptă, nici să te iei după orice gând ce-ți trece prin minte. Activismul în sine este la fel de înșelător ca și teoria în sine. Doar împletirea teoriei corecte (a Adevărului) cu înfăptuirea lui ne poate fi cu adevărat de folos în viață – după cum ne-a lăsat scris apostolul Iacov.

„Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era.” Iacov 1:24

Metafora oglinzii. Ca argument – că doar știm foarte clar că nu ajunge să zicem una sau alta, și gata, așa și este – apostolul pune în fața noastră metafora oglinzii. Logosul divin e ca o oglindă, și relaționarea noastră la el ca uitatul în oglindă. Cuvântul își găsește utilitatea practică doar în viața omului care se folosește bine de el. Oglinda prăfuită și închisă în debara nu ne este de niciun folos, nu ne ajută. Tot așa o Biblie necitită, nedeschisă. Însă o simplă aruncare de privire nu-i suficientă, nu ne așează singură cravata ce stă strâmb, sau șifonarea pe care o constatăm. Ea doar ne arată ce (trebuie) să facem  – noi tre` să facem. Altfel ne înșelăm singuri. Logosul scris (deși de origine divină) nu-i un obiect magic – ca talismanele de prin unele filme – pe care-l atingi și-ți merge bine toată ziua; cum cred unii naivi, spre dezamăgirea lor.

„Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” Iacov 1:25

Nu toți se auto-înșală, iar cine a crezut sau crede diferit își poate reveni, își poate corecta perspectiva. Logosul, Cuvântul, Cuvântul nu este, așa, orice cuvânt – o părere despre lume și viață, ca multe alte păreri – ci este Cuvântul Adevărului (v.18), o lege „bătut-n cuie” pe care noi nu o putem desființa, pe care nu o afectează cu nimic faptul că nu ne place nouă, sau ne deranjează și ne face să ne simțim incomod sau aiurea. Totuși, legile pot fi respectate sau încălcate. Cuvântul ne este prezentat ca fiind legea desăvârșită, legea libertății. Să-mi adâncesc privirile în ea, scrie apostolul, pentru că ea este și legea fericirii, cu condiția să renunț la superficialitatea mea, și să-mi adâncesc în ea nu privirea, ci privirile (toate perspectivele mele), iar apoi să stărui, să perseverez în înfăptuire. Privirile superficiale ale guralivilor și ale ascultătorilor uituci nu trec testul.

Chemarea individuală. Doar trecerea împreună a testului adâncimii, și a testului împlinirii promit fericirea – dar nu o fericire de-aia în care stai cu burta la soare, cu paiul în gură și fluieri a pagubă, ci fericirea care vine din lucrurile, lucrarea pe care o facem. E de prisos până și să vorbim la plural, pentru că apostolul se adresează fiecăruia dintre noi individual – va fi fericit în lucrarea lui – zice el.

A treia avertizare. Testul credinței este testul religiei noastre. Pentru a treia oară apostolul scrie că ne putem înșela în inima noastră, și că religia pe care o avem, sau credem că o avem, ne poate fi inutilă, zadarnică, dacă nu urmează coordonatele prezentate deja.

„Dacă crede cineva că este religios şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică.” Iacov 1:26
„Religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinați de lume.” Iacov 1:27

Întrupează Cuvântul în faptă! Este antidotul recomandat de apostol împotriva autoînșelării și a religiei zadarnice, a contaminării (întinării) cu virusul lumii.

Primește Cuvântul! Însemnări pe marginea Textului din cap.1 a Epistolei sobornicești a lui Iacov (episodul 4)

Primește Cuvântul! (Iacov cap.1:17-21)
„Nu vă înşelaţi, preaiubiţii mei fraţi: orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.” Iacov 1:17 

De trei ori în capitolul 1 apostolul Iacov își îndeamnă cititorii să nu se păcălească singuri – să nu se lase prinși, să nu se complacă în capcana auto-amăgirii. Nu vă înșelați, spune apostolul. Îndemnul acesta, desigur, ne pune față în față exact cu posibilitatea aceasta, și ne provoacă să ne reevaluăm din nou perspectivele.

„Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este rău – spunea Hristos în dialogurile Lui (adică, nu doar că este posibil, ci chiar se întâmplă de-adevăratelea) – dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta” – atât de mare încât să nici nu-ți dai seama, încât ești înșelat și crezi că-i bun de urmat, ți-e lumină.

Reacționăm ca valul mării, și ne tulbură feluritele încercări în care se îmbracă viața noastră – și cum nu (prea) reușim să privim ca o mare bucurie când trecem prin ele, pentru că le considerăm rele, dăunătoare – lucru care, desigur, nu este întocmai așa – tot așa se pare că avem mari probleme de perspectivă atunci când trebuie să definim binele, darurile bune pe care le primim în viață și Sursa lor, Dătătorul lor.

Cine consideră și zice că viața lui e a lui, și că, din pricina asta, face ce vrea cu ea – se înșeală. Realitatea și Adevărul sunt altfel și altele. Știm că-i așa pentru că printre darurile pe care omul le-a primit, apostolul Iacov numără și Cuvântul Adevărului care definește realitatea, răul și binele.

Cel care îngăduie încercările în viața noastră, Cel care ne testează credința prin ele, Cel care lucrează în noi răbdare, maturizare, echipare, ca să fim așa cum nu suntem încă, oameni hotărâți și statornici, El, de bună voia Lui, fără să fie constrâns de nimeni, și fără să ne datoreze ceva, prin acest Cuvânt al adevărului ne naște ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui (adică, primii). Și ne îndeamnă să fim și:
1. Grabnici la ascultare – adică, ascultători fără să mormăim, fără să comentăm;
2. Înceți la vorbire – adică, blânzi – știind că până și tonul vocii contează în dialogurile noastre;
3. Zăbavnici la mânie, adică, calmi – care amânăm, zăbovim reacția impulsivă în favoarea acțiunii calculate.

Felul nostru de a fi este în lucru și avem ca oglindă și busolă Încercările vieții și Cuvântul adevărului.

„El, de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui. Ştiţi bine lucrul acesta, preaiubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie, căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.” Iacov 1:18-20
„De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţe (sau, smerenie) Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.” Iacov 1:21

De nașterea noastră duhovnicească se ocupă, sau s-a ocupat El. În schimb în creșterea, maturizarea și devenirea noastră avem și noi un cuvânt de zis, un șirag de alegeri, de acțiuni și reacțiuni, de lepădări și de primiri.

Din pricina aceasta, de aceea, zice apostolul, scoateți afară din viața voastră necurăția și răutatea – voi, ca alegere, de bună voia voastră, și primți cu smerenie Cuvântul de care aveți parte.
De remarcat că nu putem primi tot Cuvântul, sau ce Cuvânt vrem sau am vrea noi, ci doar Cuvântul de care ni se face parte – Cuvântul sădit în noi – și se pare că ne este suficient. Cuvântul acesta are puterea, potențialul, de a ne mântui sufletul.

Dacă în școala încercărilor avem nevoie de înțelepciune, apostolul ne spune că în școala Cuvântului avem nevoie de smerenie. Ea nu este ceva natural în noi, un lucru înnăscut, ci este ceva ce se învață, așa după cum ne-a învățat Hristos când a spus:

„Luaţi (primiți) jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Matei 11:29

Rabdă ispita! (însemnări pe marginea Textului din Epistola lui Iacov cap.1 – episodul 3)

Rabdă ispita! (Iacov cap.1: 12-18)
„Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” Iacov 1:12

„Nimeni nu poate spune NU, dacă nu are în minte un DA mai mare”, scrie Stephen Covey ca o constatare a vieții. Păcatul (ceea ce Dumnezeu spune să nu facem) promite dar minte. Nu se ține de cuvânt decât un pic. Înșală așteptările noastre pe termen lung. Satisface doar momentul înfăptuirii și costă mai mult și mai aspru decât eram dispuși să-l plătim. Scriptura îl descrie exact în termenii aceștia „înșelăciunea păcatului” și „plăcerile de o clipă ale păcatului.”

Ispita nu este altceva decât intersectarea (planificată sau întâmplătoare) cu posibilitatea alegerii – sau cu forțarea ei. Încercarea, testul, ne forțează să acționăm și să reacționăm. Forțele care trag de noi scot la iveală dacă suntem, sau nu,  ca valul mării – încearcă credința noastră – să vedem și noi dacă ne luăm după perspectivele învățăturilor omenești, sau ne-am pus nădejdea în Stânca veacurilor și în perspectivele Lui.

Spunem nu ispitei? O răbdăm – lăsând răbdarea să-și termine lucrarea în noi, sau ne pierdem răbdarea și cedăm ispitei de a reacționa, mai degrabă decât de a acționa prin credință în înțelepciunea lui Dumnezeu?

Iacov sune că e ferice de cel ce înțelege cum funcționează lucrurile, care consideră diversele teste de care are parte oportunități de maturizare, trece prin ele cu bucuria cunoașterii că cernerea aceasta de care are parte, ca Petru, îl dovedește a fi bun sau ne-bun, și rezultatul testului influențează ce urmează.

Scriptura spune că păcatul o dată înfăptuit aduce moartea. În schimb răbdarea testului, a ispitei, aduce după sine încununarea cu viață. Este o dovadă înfăptuită, un test luat cu brio că omul crede ce a făgăduit Dumnezeu. Încercările tocmai asta verifică, credința noastră și ideile de care se leagă ea. Ascultarea în răbdare dovedește că-l Iubim pe Dumnezeu și credem Cuvântul Lui.

Acesta este DA-ul mai mare, care ne face capabili să spune NU unor oferte mai mici.
1. Fericirea pe care o dă ascultarea, nu fericirea pe care o aduce păcatul.
2. Viața și încununarea cu ea ca răsplată – viața primită de la Dumnezeu, viața Lui veșnică și de calitate divină.
3. Iubirea față de Dumnezeu și perspectivele și variante Lui, ca alternativă la căile care par bune dar care la urmă duc la moarte.

Trăirea prin credință duce la mai multă credință. Așa descrie apostolul Pavel neprihănirea Evangheliei – „în ea (Ev.) este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință, și care duce la credință.”

Avraam a trecut și el prin încercarea credinței lui. A crezut făgăduința pe care i-a făcut-o Dumnezeu, și-a primit înapoi fiul „ca înviat din morți”, a primit mai multe făgăduințe (sub jurământ dumnezeiesc), și l-a cunoscut mai bine și L-a iubit mai mult pe Dumnezeul său. Ca dovadă i-a pus un Nume nou. Din ziua aceea înainte Dumnezeul care l-a pus l-a încercare, care în timpul încercării pare crud, aspru, irațional, rău chiar,  s-a numit Dumnezeul care poartă de grijă (Yehova Ire). Perspectivele lui Avraam față de Dumnezeu s-au lărgit și corectat.

Nici nu-i de mirare că apostolul Iacov ne îndeamnă ce ne îndeamnă. Nu ca un sfat opțional, la alegerea noastră nătângă, ci ca varianta mai bună, mai înțeleaptă, pe care să o alegem când trecem prin feluritele încercări în care se îmbracă viața.

Atunci când noi credem altfel și acționăm în consecință, ne înșelăm singuri. Îl necinstim pe Dumnezeu și înțelepciunea Lui, schimbăm în minciună adevărul lui Dumnezeu. Nefiind cu El, suntem împotriva Lui, și neadunând cu El, risipim. Neurmându-L pe El, rătăcim. 

„Nu vă înşelaţi, preaiubiţii mei fraţi: orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.” Iacov 1:17-18

Cere înțelepciune! (însemnări pe marginea Textului din Epistola lui Iacov cap.1 – episodul 2)

Cere înțelepciune! (Iacov cap.1:5-8)
„Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” Iacov 1:5

În contextul încercărilor nu întotdeauna reacționăm așa cum scrie Iacov.  Uneori tunăm și fulgerăm, ne apucă panica, plângem, ne pierdem credința, speranța, ne mâniem și ne pripim în vorbele pe care le spunem, în alegerile și decizile pe care le luăm. Constatăm – sau alții în jurul nostru constată – că ne lipsește abilitatea de a lua decizii înțelepte, ducem lipsă de discenământ practic.

Dacă, zice apostolul, te numeri printre cei care nu reacționeză biblic în feluritele încercări pe care viața ni le scoate în cale, Cere înțelepciune! Chiar dacă acest lucru implică mai multe aspecte – și tocmai din pricina aceasta. A cere înțelepciune de la Dumnezeu înseamnă:

1. A recunoaște că duci lipsă. A admite limitările personale, inclusiv lipsa înțelepciunii.
2. A-L recunoaște pe Dumnezeu și înțelepciunea Lui. Nu doar existența Lui, ci că El este posesorul înțelepciunii, sursa și dătătorul ei.
3. A te smeri în rugăciune înaintea Lui – a admite că El e generos cu darurile Lui și că dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare.

Dacă încercarea în sine este un test al credinței, rugăciunea este o exersare a credinței pe care o scoate la iveală. Așa că apostolul ne spune că rugăciunea în contextul încercărilor este un prilej excelent de a curăța credința pe care o avem de îndoielile care ne caracterizează de multe ori.

„Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo.” Iacov 1:6

Apropierea de Dumnezeu în rugăciune ne provoacă să credem:
1. Că Dumnezeu este și că El îi răsplătește pe cei ce-L caută.
2. Că Dumnezeu este înțelept și că are înțelepciune de dat și altora.
3. Că ne aude când ne rugăm înaintea Lui, și mai ales când ne smerim în rugăciune.
4. Că ne dă și nouă înțelepciune în context specific, atunci când avem sau vom avea neoie de ea în alegerile practice. Ea îi va fi dată, zice apostolul – cândva în viitorul ce urmează.

Dar cine se poate lăuda că îl caracterizează doar înțelepciunea, răbdarea, credința, lipsa de îndoială? Că se roagă fără să se îndoiască deloc – și nu seamănă, măcar din când în când –  așa cum spune apostolul, cu valul mării, agitat, tulburat, stresat și stresant?

Credința este un teritoriu al luptei la nivel mental, între gândurile noastre de care trag FORȚE nevăzute, pe care de multe ori nici nu le conștientizăm, exact cum pățește valul mării care este atras de:

1. Forța de gravitație care îl trage în jos, spre pământ – la fel cum trage de noi firea pământească care e înrădăcinată în noi.
2. Fluxul și refluxul care îl trage în sus – forța de atracție a Lunii – la fel cum parte din forțele care vor să ne influențeze și însuflețească pe noi sunt, asa cum spune apostolul Pavel în Efeseni, „duhurile răutăţii care sunt în locurile cereşti.”
3. Forța vântului care îl împinge într-o parte și-n alta, asemănată și asociată în Sciptură, când vine vorba de noi oamenii, cu imaturitatea și influențele învățăturilor (filozofiilor) omenești. „Ca să nu mai fim copii ,plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor”. Efeseni 4:14

Problemele, testele, încercările – de diverse forme, intensități și durată, ele însele sunt motive de tulburare, agitație, disconfort, însă totodată ele scot înaintea noastră – fără să ne ceară voie, fără să ne întrebe – contexte, oportunități pentru maturizarea noastră. Trag de noi ca să creștem și să ne schimbăm, să devenim oameni hotărâți, care știu ce vor, și statornici, consecvenți,  din varianta oamenilor nehotărâți (care cred că merge și așa, și așa, cu minte dublă, care nu sunt convinși că variantele lui Dumnezeu sunt cele mai bune),  nestatornici (instabili, schimbători), etcetera.

„Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul,
căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.” Iacov 1:7-8

Ai răbdare! (însemnări pe marginea textului din Epistola lui Iacov, cap.1 – episodul 1)

Ai răbdare! (Iacov cap.1:2-4)
„Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. ” Iacov 1:2

Nu prea sună a reacție normală. Totuși, Iacov exact asta zice. Să considerăm contextul situațional al încercărilor în care am ajuns, un MOTIV de mare bucurie.
Reacția normală în fața durerii, a strâmtorării, a bolii, a lipsurilor, a fricii, a nesiguranței – și orice altă „haină” pe care o îmbracă încercarea, sau testul – că așa scrie el, că încercările sunt felurite – ne face să ne întrebăm dacă este măcar posibil să reacționăm la încercări cu bucurie?

Remarcăm în primul rând că apostolul nu zice DACĂ trecem prin încercări – ci ne invită să facem loc în noi unori ALTFEL de reacții, atunci CÂND trecem prin momente de încercare. Și dacă nu trecem, urmează.

În al doilea rând, trebuie subliniat că TRECEM prin încercare – nu ne facem reședință în ea. Chiar dacă vine alta, exact gândul acesta ne face să îngăduim bucuriei să ne însoțească, că ea, încercarea, este o școală, ne învață ceva ce ne va prinde bine, este un context prielnic nouă, profitabil.

A. Încercarea aduce cu sine perspective noi. Ea ne scoate afară din zona noastră de confort, ne aruncă într-o situație neplanificată și neprevăzută, și suntem forțați oarecum să privim – așa spune apostolul, că în încercare avem ocazia de a ne lărgi perspectivele, ba chiar de a împrumuta perspectivele divine – care sunt mai largi și mai corecte decât ale noastre, potrivite cu realitatea mai mare care ne curpinde.

B. Încercarea aduce cu sine cunoaștere nouă sau mai multă. Știți, spune apostolul. Iar dacă nu știți, este momentul să aflați, este momentul să vă lărgiți cunoașterea despre felul în care sunteți și felul în care funcționează viața.

1. Încercarea aduce și vă pune în față o oglindă. Aduce cunoaștere despre noi înșine. Ne arată și vă arată cine sunteți și modul în care sunteți în stare să reacționați. Voastră, spune apostolul. Nu e vorba de altcineva, ci de viața voastră, credința voastră, mentalitatea voastră, reacția și perspectiva voastră.
2. Încercarea nu se ocupă de frunze. Ea zgâlțâie direct rădăcina. Verifică credința și credințele noastre. Ne ajută să cunoaștem, să vedem, ce credem de fapt despre Dumnezeu și felul Lui de a fi, despre lucrurile în care ne punem nădejdea și încrederea.
3. Cunoașterea aceasta care vine o dată cu încercarea nu este doar o oglindă, ci și o busolă. Nu ne arată doar cine suntem și ce credem, ci și cine ar trebui să fim, direcția pe care poate că am pierdut-o din vedere.

C. Încercarea ne aduce aminte că suntem în lucru. Lucrează răbdare în noi. Adaugă alte perspective lângă perspectivele noastre înguste, ca să vedem din ce în ce mai clar imaginea de ansamblu, structura în care suntem cuprinși, Templul Domnului din care facem parte ca pietre vii, locul și rolul pe care îl avem în el.

Când privim încercările în felul acesta, ca niște unelte de care Domnul se folosește în viața noastră, ni se confirmă faptul că încă suntem pe masa Lui de lucru, că El ne cizelează ca să facă din noi poiema Lui – lucrarea Lui de artă. Ne dă astfel scop, valoare și utilitate. Avem motiv de bucurie. Răbdăm love-iturile dălții pentru că întrezărim statuia.
Cine nu rabdă prelucrarea nu are parte de rezultatul final. Așa că stai, nu fugi!
Bucură-te! Ai răbdare!
„Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi (maturi), întregi (echipați) şi să nu duceţi lipsă de nimic.” Iacov 1:4

Pentru tineri: Discuții (biblice) despre Viață & Credință

Întâlniri cu tinerii care doresc să cunoască și să discute perspectivele biblice asupra vieții și credinței creștine – în fiecare duminică seara, de la 19:30, la Biserica Baptistă „Maranata” Hunedoara.

Nu distracție, nu concert, nu „ciocolată” – doar discuții serioase și importante despre coordonatele (mental-filozofice) după care ne luăm în viață.

Discuțiile continuă online pe grupul de pe Facebook – „BuSolaScriptura„
|https://www.facebook.com/groups/buSolaScriptura/

Talismane verbale: Rugăciunea

„Fă-ți timp să te rogi! – E cea mai mare putere!” (circulă pe Facebook)
Da` de unde…
Cine zice…?
Cui să te rogi? De cine?
Eventual, dacă te rogi înaintea Lui, dacă te rogi de Creatorul cerului și al Pământului – care El este Atotputernic – hmm… parcă sună puțin altfel, și nici în cazul ăsta nu-i garantat că El împarte cu tine/mine atotputernicia Lui – lucru imposibil, de altfel.
Rugăciunea nu-i o amuletă!

Cărți pe care le puteți împrumuta de la Biblioteca BCB Maranata, Hunedoara.

https://www.facebook.com/bibliotecabcbm/

https://convergente.ro/

https://convergente.ro/

Evenimente – 1 martie 2020

BP Golgota HUNEDOARA
Evanghelizare
http://www.facebook.com/events/1172700699742227

BP Betleem ORĂȘTIE, jud. Hunedoara
Evanghelizare
http://www.facebook.com/BisericaBetleemOrastie

BP Maranata VULCAN
Evanghelizare
http://www.facebook.com/events/224347418742467

Marian Mocanu la Elim HUNEDOARA

http://www.facebook.com/biserica.elim.hunedoara

Concert de colinde – BP Elim HUNEDOARA

http://www.facebook.com/biserica.elim.hunedoara

Seară de colinde – Harul ORĂȘTIE

http://www.facebook.com/harulorastie.ro