Archive for category Interviu(ri)

Elena Reinerth: De vorbă cu Dorin Gherman

Elena Reinerth

Într-o societate a luptelor politice, a corupţiei şi a mediocrităţii, să discutăm despre rolul Bisericii în societate şi relaţia Biserică-Stat

E.R. Să definim Biserica şi rolul ei.

D.G. Biserica este o noţiune teologică, ţine de un subiect larg, acela al ecleziologiei, Biserica este modelul Sfintei Treimi pe pământ. Domnul Isus a spus: „Tată, Te rog să faci ca şi ei să fie una aşa cum şi Noi suntem Una” şi de aici rezultă o relaţie specială între mădulare, între membri Bisericii.

Dorin Gherman

Biserica se defineşte ca o relaţie, un mod de vieţuire specific între oameni, singurul mod de vieţuire care include pe Dumnezeu, comuniunea cerută de Domnul Isus în rugăciune nu se poate realiza fără implicarea divinului, fără prezenţa Duhului Sfânt în mijlocul bisericii şi, de aceea, biserica în primul rând este o instituţie divin-umană, ea este instituită de Isus Cristos care i-a fixat o structură bazată pe temelia apostolilor, care, la rândul lor, au adăugat la acea structură, conform cu necesităţile momentului (ei aveau autoritatea să facă inovaţii, că să zic aşa, de exemplu – la un moment dat au apărut diaconii în urma unei necesităţi – iniţiativa instituirii lor ca element de structură a bisericii a venit de la apostoli).

Biserica a fost instituită de Isus Cristos şi constituită de Duhul Sfânt în ziua Cinzecimii şi rolul ei este cel pe care-l găsim în Scriptură: acela de a vesti Evanghelia până la marginile pământului, dar are un rol şi în ceea ce priveşte propria-i funcţionare: să se ocupe de creşterea membrilor ei, de însăşi întărirea ei ca organism şi, în afară de asta, Biserica trebuie să se ocupe şi de anumite probleme sociale, pentru că, la un moment dat, ca să-i spui unui om de Evanghelie, prima dată trebuie să-i dai să mănânce. Sunt situaţii în care trebuie să ajuţi omul inclusiv în probleme de astea, mai terestre, aşa. Rezumăm deci trei roluri, trei funcţii ale Bisericii: evanghelizarea, propria creştere şi acţiunea socială. Toate astea le găsim în Scriptură şi în toate astea Biserica trebuie să reflecte, aşa cum am spus, Sfânta Treime.

Sunt trei metafore biblice care definesc Biserica în ceea ce priveşte rolul ei şi anume: poporul lui Dumnezeu (asta se referă la funcţia ei de reprezentare a lui Dumnezeu pe pământ şi de mărturie adusă pentru Dumnezeu), apoi este metafora Trupului lui Cristos (care se referă la modul de funcţionare a Bisericii, la raporturile care sunt acolo şi asta ne arată nouă că în Biserică nu există noţiuni de dependenţă sau independenţă, ci doar de interdependenţă9, pe urmă mai există metafora Templului lui Dumnezeu şi aici cred că trebuie delimitate anumite texte biblice care se referă în aparenţă la noţiuni similare, dar care totuşi diferă unele de celelalte, de exemplu trupul ca Templu al Duhului Sfânt sau biserica Templul lui Dumnezeu. Creştinul trebuie să fie o gazdă bună pentru Duhul Sfânt şi să fie trupeşte un templu al Duhului Sfânt, dar ca Templu al lui Dumnezeu este Biserica şi asta semnifică prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor Săi şi Biserica drept singur loc în care omul poate să se închine. Înainte vreme era Templul de la Ierusalim şi erau acolo 50 de centimetri pătraţi unde era prezenţa lui Dumnezeu şi în rest era prezent altfel pe tot pământul, dar, în raport cu oamenii, El venea doar acolo. Acolo oamenii puteau să meargă cu jertfa lor. Şi acum, la fel, doar în Biserică omul poate să vină înaintea lui Dumnezeu prin jertfa lui Isus Cristos.

E.R. Şi atunci cum rămâne cu „închide-te în cămăruţa ta”? Nu e tot o formă de închinare?

D.G. Este o formă de închinare individuală. Poporul lui Dumnezeu se închină în Templul lui Dumnezeu. Bineînţeles că relaţia personală a omului cu Dumnezeu poate avea loc în contextul al cămăruţei proprii, al mediului lui privat, intim. Ca popor al lui Dumnezeu, ne adunăm la Biserică. Forma oficializată, ca să zic aşa,  a relaţiei lui Dumnezeu cu poporul Său în ceea ce priveşte închinarea, este Biserica.

E.R. Să încercăm să definim în continuare rolul creştinului ca cetăţean al unui Stat şi ca cetăţean al cerului. Cum se aplică azi, în societatea modernă „daţi cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”?

D.G. Da, creştinul este o persoană cu dublă cetăţenie prin definiţie. Apostolul Pavel în Epistola către Filipeni afirmă lucrul acesta. Mă refer la faptul că creştinul este un cetăţean al cerului, „cetăţenia voastră este în ceruri” – spune el acolo, dar Citește restul acestei intrări »

, , , , ,

Un comentariu

„Inimă curata si urechi de auzit” – de vorba cu Dee Whynot

Dana Sisoev de vorba cu Dee Whynot, invitatul special al Seminarului: “Chei spre succes cu Dumnezeu”, 9-10 martie 2012

Când am primit vestea Conferinţei ce se pregăteşte, unde Dee Whynot va fi vorbitorul principal, intrigată oarecum şi de tema întâlnirii, m-am gândit să o contactez pentru a sta de vorbă cu ea şi pentru a putea să vi-o prezint şi vouă, tuturor celor care aţi fi interesaţi de întâlnire, dar care nu ştiţi încă la ce să vă aşteptaţi.

Dee Whynot împreună cu soţul ei, Rufus, au părăsit America cu mulţi ani în urma pentru a locui în Europa. Ei s-au stabilit în Cluj acum 16 ani, unde au plantat o biserică, pentru ca mai apoi să deschidă puncte de misiune în două comunităţi de romi. Fundaţia pe care o conduc, Ajutorul familiei, vine în întâmpinarea nevoilor materiale şi spirituale ale familiilor ce aşteaptă să-L vadă pe Dumnezeu implicându-se în viaţa lor. De asemenea, Dee conduce grupe de studiu biblic şi participă ca vorbitor la conferinţe de femei. La invitaţia câtorva fraţi şi surori de aici din Hunedoara, ea vizitează periodic un grup de credincioşi de mai bine de un an şi jumătate.

Conferinţa pe care o pregăteşte, împreună cu Asociaţia Flacăra Speranţei (cu participarea bisericilor libere din oraş şi a credincioşilor neoprotestanţi care doresc să se implice), abordează una din cele mai interesante teme pentru noi creştinii: cum să auzi vocea lui Dumnezeu. Dacă stai de vorbă cu Dee, vei vedea că ea vorbeşte cu pasiune şi convingere despre faptul că omul a fost creat cu capacitatea de a auzi vocea lui Dumnezeu. Chiar şi cei necredincioşi, spune ea, “Îl pot auzi pe Dumnezeu, altfel cum ar putea fi cineva născut din nou”? Totuşi există multa confuzie, adesea oamenii nu sunt siguri dacă le-a vorbit intr-adevăr Dumnezeu. Auzim multe voci, ce au de-a face cu sentimentele noastre, ambiţiile noastre, poftele firii pământeşti şi chiar cu duhurile rele. Problema e recunoaşterea vocii lui Dumnezeu şi înţelegerea, interpretarea corectă a celor auzite. 

Pe scurt şi folosind termeni biblici, nu Îl auzim pe Dumnezeu pentru că nu avem “urechi de auzit”! Dar vestea buna (sau rea?- pentru că suntem responsabili) e că totul depinde de noi, de atitudinea inimii noastre, de curăţia ei, de cât de dispuşi suntem pentru a asculta. Cu cât asculţi mai mult de vocea lui Dumnezeu, împlinind ceea ce El ţi-a descoperit, cu atât mai uşor va fi să înţelegi ceea ce vrea El de la tine pe viitor. De asemenea, Cuvântul scris şi Duhul Sfânt ne ajută să judecăm ceea ce auzim.

Cum să te pregăteşti pentru a auzi vocea lui Dumnezeu, cum să devii un om cu “urechi de auzit”, cum să distingi vocea lui Dumnezeu de multe altele din jurul tău, cum să afli voia Lui specifică pentru tine – despre toate acestea o să aflaţi la întâlnirea din martie.

În ce mă priveşte, mai am multe de învăţat la acest capitol. Dacă aceasta e valabil şi pentru voi, ne întâlnim la Conferinţă! Şi… pentru aceia dintre noi care avem mai multe feluri de urechi şi le schimbăm în funcţie de persoanele cu care stăm de vorbă şi întâlnirile la care participăm, la Conferinţă se poartă “urechile de auzit”!

, , , ,

Un comentariu

INTERVIU: Marius Hanganu în dialog cu Organizaţia Pro Mission

1. Marius înainte de orice, te rog să ne spui care este locul slujirii tale în biserica locală şi de când ai „pe inimă” misiunea transculturală?

Mă numesc Marius Hanganu şi fac parte din Biserica Penticostală Nr. 1 Hunedoara. Referitor la slujire, cred că este suficient de relevant în acest caz dacă voi spune că mă ocup de coordonarea departamentului de evanghelizare şi misiune al bisericii noastre.

Altfel spus, slujirea mea în cadrul bisericii locale – care este doar o parte infimă din marea Biserică a lui Isus Hristos – este focalizată pe realizarea următorului obiectiv major: Provocarea, mobilizarea şi dezvoltarea unei lucrări de misiune în care, bărbaţi şi femei, tineri şi vârstnici, îşi unesc eforturile, resursele şi visele personale, în vederea realizării celui mai măreţ obiectiv – propovăduirea evangheliei lui Hristos şi formarea de ucenici, începând de aici şi până la marginile pământului.

Eu cred că biserica locală este „cheia” pentru realizarea acestui obiectiv. Dumnezeu caută astăzi oameni ale căror vieţi sunt puse în totalitate la picioarele Lui; ale căror inimi sunt mistuite de o pasiune sfântă pentru Isus şi pentru milioanele de suflete pierdute pentru veşnicie. El ridică o armată puternică, o generaţie radicală, gata să trăiască sau să moară, să plătească preţul, oricât de mare ar fi acesta, pentru ca „În numele Lui să se plece orice genunchi şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul”.

Eu cred că astfel de oameni există. Sunt în bisericile noastre. În Hunedoara, în România… Ei se vor ridica şi vor face primii paşi atunci când liderii bisericilor – cei chemaţi să-i provoace, să-i identifice, să-i echipeze şi să-i susţină – vor avea în inimă Viziune şi Pasiune pentru Misiune.

De când am eu pe inimă lucrarea de misiune? Din totdeauna! Mai dinainte ca eu să exist, Dumnezeu a pus-o acolo. Dumnezeu a pus Misiunea în inima oricărui om, în inima fiecărei biserici. Dacă ar fi să mă refer la momentul în care am înţeles şi am acceptat acest adevăr într-un mod specific şi personal, pot spune că Dumnezeu mi-a vorbit, cu aproximativ 19 ani în urmă. A fost un timp în care L-am căutat în mod special pe Domnul, dorind să înţeleg care este planul Său cu privire la viaţa mea. Dacă Îl cauţi sincer, Domnul îţi răspunde. Mi-a vorbit atunci în mai multe moduri – prin Cuvântul Scripturii, prin descoperire profetică – dar cea mai puternică încredinţare am primit-o în momentele intime de părtăşie, în rugăciune, atunci când Dumnezeu îţi vorbeşte în mod direct şi personal, asemenea unui Tată care stă de vorbă cu fiul Său.

Poate că nu am înţeles atunci prea multe detalii, dar inima mea a fost cuprinsă de această viziune. Primul meu gând a fost acela de a pleca în misiune pe termen lung. Domnul însă a avut un alt plan, o altă direcţie. În prezent, împreună cu soţia mea, suntem implicaţi în diferite proiecte evanghelistice şi misionare, rugându-ne în permanenţă ca Domnul să ne descopere următorul pas pe care trebuie să-l facem, pentru împlinirea acestui măreţ obiectiv.

2. Când v-aţi hotărât să vă implicaţi ca biserică în proiectul de misiune în India?

Referitor la proiectul de misiune în India – derulat în parteneriat cu Pro Mission – totul a început în toamna anului 2009.

Pentru biserica din Hunedoara, Misiunea nu mai era de mult un subiect „tabu”. Se predica despre Misiune, ne rugam, dăruiam uneori… Au existat unele proiecte misionare transculturale pe termen scurt, în care biserica a fost implicată. Cu alte cuvinte, viziunea a fost transmisă. Unele inimi au fost atinse. Lucrurile au început să se mişte. Încet, dar cu siguranţă în direcţia potrivită.

Am înţeles atunci, împreună cu grupul implicat în rugăciune şi planificarea anumitor proiecte – că Dumnezeu ne cheamă la o implicare mult mai responsabilă, pe termen lung. Am început să ne rugăm în mod specific. Există atâtea nevoi, atâtea proiecte, atâtea organizaţii… Au fost misionari pe care noi i-am cunoscut, i-am susţinut, ne rugam pentru ei. Acum însă, aveam nevoie de o călăuzire clară din partea Domnului.

În toamna anului 2009, am invitat-o pe Lidia Muraru să prezinte lucrarea din India, în cadrul unui program destinat lucrării de Evanghelizare şi Misiune (în ultimii 4 ani, în fiecare ultimă duminică a lunii, avem în biserică un astfel de program). Nu ştiam care vor fi efectele, dar doream ca biserica să fie încă o dată provocată. Pentru o implicare pe termen lung, biserica trebuia să fie mişcată în această direcţie. Trebuia să existe o confirmare. Şi aceasta nu a întârziat. La finalul programului s-a făcut o colectă pentru lucrarea din India. Nu era prima colectă pentru Misiune, însă atunci, s-a întâmplat ceva special. Dumnezeu dirija totul! A fost cea mai mare colectă din istoria bisericii noastre (de aproximativ 40 de ori mai mare decât o colectă normală) – şi asta în plină criză financiară! Pentru mine şi pentru cei ce care ne rugam, însemna ceva: Dumnezeu a deschis o uşă, iar biserica a făcut primul pas… spre India!

3. Ne poţi spune cum anume v-a vorbit Domnul să adoptaţi proiectul de educaţie din satul, Akilpur?

Cum ne-a vorbit Domnul referitor la Akilpur? Într-un mod simplu, natural, personal, aşa cum o face Domnul de fiecare dată.

Ca urmare a discuţiilor purtate cu Lidia, am ajuns să cunoaştem anumite aspecte ale lucrării din India, referitoare la proiectele aflate în derulare. Decizia de a ne implica în Akilpur nu a fost luată pe moment. Am convenit ca în zilele următoare să cădem de acord asupra modului în care vor fi folosiţi banii.

A doua zi, ne-am întâlnit cu o parte a echipei pentru a ne ruga şi a discuta referitor la continuarea acestui proiect. Nu ştiam pe atunci nimic despre planul echipei din India, de a începe o nouă lucrare, într-o nouă localitate.

Am cerut călăuzirea Domnului şi primul lucru pe care l-am înţeles a fost că Domnul vrea să ne implicăm într-un proiect care va începe de la zero. Mai mult, am primit încredinţarea în inimă, că Domnul vrea să ne încredinţeze acest proiect nouă, pentru a-l susţine în rugăciune şi financiar. Nu ştiam care sunt costurile, dar eram siguri că Dumnezeu a pregătit deja oamenii care vor face lucrul acesta, într-un mod regulat şi susţinut.

I-am comunicat Lidiei decizia noastră, ca urmare a călăuzirii primite de la Dumnezeu. Răspunsul ei a confirmat încă o dată faptul că Dumnezeu dirijează toate lucrurile: „Vrem să începem un nou proiect însă, o vom face doar în momentul în care cineva îşi va asuma responsabilitatea financiară. Ne rugăm pentru asta!”

Nu înţeleg nici acum de ce, dar Dumnezeu ne-a ales pe noi pentru aceasta. Biserica a fost provocată. Răspunsul nu a întârziat să apară. Care sunt roadele? Oamenii din Akilpur pe care nădăjduim să-i întâlnim pe străzile de aur, în Ierusalimul Ceresc.

4. India este relativ departe de Hunedoara. Cum crezi că s-a schimbat percepţia distanţei de”până la marginile pământului” acum când aţi devenit parte din proiectul de misiune?

În universul acesta material, există distanţe, limite, frontiere, există… „marginile pământului”. Există locuri apropiate sau… de neatins. Când este vorba despre Misiune – o componentă a Universului Spiritual – toate aceste repere dispar, nu se mai regăsesc.

Poţi să stai în faţa unei hărţi – impasibil, dezinteresat – şi să ameţeşti doar gândindu-te la miile de kilometri care te despart de India. În acelaşi timp, te poţi pleca pe genunchi; înalţi o rugăciune pentru oamenii din Akilpur care au nevoie de Hristos, pentru misionarii implicaţi în lucrare, pentru nevoile cu care se confruntă… Dintr-o dată distanţele dispar. Barierele sunt date la o parte. Nu mai există „marginile pământului”, pentru că tu eşti acolo, împreună cu ei – simţind, slujind şi bucurându-te de roadele lucrării. Eşti parte a lucrării de Misiune Mondială.

Porunca „mergeţi şi faceţi ucenici” se adresează bisericii şi fiecărui credincios în mod personal. Nu toţi „vor pleca” în misiune, dar fiecare poate fi parte a acestei lucrări. Poţi fi în India, alegând să te rogi pentru ea. Poţi fi în Afganistan, alături de echipa de misiune, trimiţând un gând bun sau un cuvânt de încurajare. Poţi fi în Jungla Africană, alegând să dăruieşti din banii tăi, pentru ca sălbaticii să fie mântuiţi.

5. Cu finanţele pe care le-aţi trimis trimestrial, s-a construit o şcoală, a fost angajat un lucrător localnic cu normă întreagă  şi 60 de copii au parte de educaţie creştină şi studii biblice. Cum reuşiţi să adunaţi banii? Care este metoda?

Mai înainte ca oamenii să dăruiască pentru Misiune, trebuie să existe câteva lucruri: Viziune, Informare, Rugăciune şi Planificare strategică. Restul… vine de la sine!

Viziunea – trezeşte pasiune în inimă, naşte motivaţie, dă o direcţie clară pentru că există un scop suprem. Informarea – te conectează cu realitatea lucrării, cu nevoile, problemele sau roadele din câmpul de misiune. În general, oamenii răspund şi se implică atunci când au în faţă nevoi concrete, care solicită implicare imediată. Rugăciune – pentru că ne conectează cu Cerul; exprimă dependenţa noastră de Dumnezeu, ne sensibilizează inima şi ne împiedică să pierdem ocaziile pe care El ni le pune înainte. Planificare strategică – un plan de acţiune concret, realist, realizabil, care să implice biserica şi în care fiecare să se poată regăsi.

În acest fel, oamenii vor fi motivaţi să dăruiască nu doar ocazional, la colectele speciale ci în mod regulat. Ca biserică, pe lângă proiectul din India, suntem implicaţi şi în alte proiecte transculturale. Pentru toate acestea, banii vin şi apoi pleacă mai departe, la timpul potrivit. Pentru aceasta nu facem colecte şi nu dăm bani din casieria bisericii. Metoda practicată de noi este dărnicia bazată pe Promisiunea prin credinţă. Cei care doresc să se implice în susţinerea financiară a lucrării de Misiune, completează un formular prin care se angajează ca, în dependenţă de Dumnezeu, să dăruiască lunar o anumită sumă. Este un angajament încheiat între om şi Dumnezeu. Se bazează pe faptul că Domnul va purta de grijă şi va da la timp resursele pentru respectarea acestei promisiuni. În acest fel i-am învăţat pe copii să dăruiască, în cadrul grupelor de Şcoală Duminicală. I-am învăţat pe tineri şi pe vârstnici. Sigur că sunt şi excepţii, dar în general, oamenii îşi împlinesc promisiunea, onorându-L astfel pe Dumnezeu.

6. Ce planuri v-aţi făcut pentru viitorul apropiat în ce priveşte misiunea transculturală?

Continuăm să ne rugăm, să dăruim şi să ne implicăm activ în vederea dezvoltării proiectelor în care suntem implicaţi.

Vom continua să provocăm biserica, să promovăm lucrarea de misiune, însă un accent în plus va fi pus pe identificarea potenţialului, pe echipare, pentru că următorul moment la care eu visez, înseamnă tineri dedicaţi, trimişi prin intermediul bisericii, pe termen lung, „până la marginile pământului”.

7. Aţi putea să ne daţi câteva sfaturi practice de implicare a Bisericii „de departe” în  misiunea globală?

Provocarea lui Isus veche de 2000 de ani, este la fel de actuală şi de valabilă astăzi, pentru creştinismul aflat la început de mileniu trei. Nu există nici o altă însărcinare mai mare, mai importantă sau mai urgentă pentru Biserică, decât aceasta.

Şi totuşi… În spatele auto mulţumirii, a palidelor realizări, a focului de paie aprins în grabă şi stins prea devreme, se află un creştinism căldicel, care păleşte ori de câte ori este pus faţă în faţă cu creştinismul autentic, nou testamental.

Poate că am aţipit. Sau poate suntem prea preocupaţi cu alte lucruri şi astfel, am pierdut din vedere scopul şi destinaţia trasate de Dumnezeu. Ne-am născut, am fost răscumpăraţi, suntem parte a Trupului Său şi avem o singură slujbă, o singură misiune pe acest pământ – câştigarea sufletelor pierdute, pentru Hristos. Astfel, Biserica pregăteşte calea pentru revenirea în glorie a Domnului Isus.

„Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor oamenilor. Atunci va veni sfârşitul!” (Matei 24:14)        

Dacă nu există Viziune, sfaturile sunt de prisos. Dacă există Viziune, ce rost mai au sfaturile! Lăsaţi această Viziune să cuprindă biserica. Puneţi Misiunea la amvon, nu într-un ungher întunecat. Puneţi-o în predici, în grupele de studiu, la întâlnirile de rugăciune, în clasele de Şcoală Duminicală, la întâlnirile de tineret. Puneţi-o în inima bisericii şi va ajunge în inimile oamenilor. Lăsaţi-o să se întrupeze în propriile vieţi şi alţii vor fi motivaţi să vă urmeze.

            Realizator: Lidia Muraru, misionar în India

 

Pentru orice întrebări, detalii sau oportunităţi de implicare ne puteţi contacta:

Marius Hanganu

e-mail: misiune_hd@yahoo.com

 

, , , ,

Lasă un comentariu

Ziarul Hunedoreanului: interviu cu Andrei Sava

„A fost un elev eminent. Olimpic la istorie şi geografie. Profesorii i-au prezis o carieră în avocatură. La 17 ani însă, viaţa lui a luat altă întorsătură. Întâlnirea cu un canadian l-a pus pe gânduri. A învăţat ebraica şi greaca şi s-a înscris la Teologie. După patru ani, Andrei Sava şi-a continuat studiile în America. La unul dintre cele mai mari seminarii teologice din lume.

Hunedoreanul a trecut Oceanul acum doi ani şi locuieşte în cel mai mare oraş din statul Kentucky – oraşul lui Thomas Edison, Cassius Clay şi Tom Cruise. S-a însurat cu o americancă bogată, din California, şi are o fetiţă de 14 luni. E administrator al campusului Southern Baptist Theological Seminary, iar în timpul liber îi ajută pe americani să scape de patima drogurilor şi a alcoolului. Se gândeşte la un Doctorat în apologetică sau istorie şi are de gând să se întoarcă acasă peste vreo patru ani şi să se implice în viaţa celor care au nevoie de ajutorul lui.” […]

Citeşte tot: http://www.zhd.ro/?r=reportaj&a=un-absolvent-de-teologie-din-hunedoara-ii-aduce-pe-calea-cea-dreapta-pe-afaceristii-americani-4930

Iată şi cîteva precizări făcute de Andrei Sava pentru cititori:

„Cateva precizari pentru cititori 🙂  Asta pt ca de multe ori cei care iau interviuri, fara voie (cred sau sper:) inteleg gresit anumite lucruri sau subliniaza ceea ce cred ei ca e mai important din perspectiva lor:

Citește restul acestei intrări »

, , , , ,

Lasă un comentariu

Interviul preotului Tănase – procesul de distrugere a familiei


www.alianta-familiilor.ro

PROCES DEVASTATOR DE DISTRUGERE A FAMILIEI

Un interviu aparut in martie in Credinta Ortodoxa ne-a atras atentia – din mai multe motive. Titlul e relevant pentru ca denota un fenomen actual si tragic – procesul de degradare continua a familiei romane – iar autorul interviului, preotul Nicolae Tanase, e un veteran a miscarii provalori si proviata din Romania. Reproducem in intregime interviul dinsului si ne exprimam apreciera fata de efortul fenemonal pe care il face pentru promovarea valorilor familei. Daca India a avut-o pe Maica Teresa, Romania il are pe preotul Nicolae Tanase. Preotul Tanase este presedintele Asociatiei Pro-Vita pentru Nascuti si Nenascuti din Valenii de Munte (Parohia Valea Plopului) si unul din fondatorii miscarii pentru salvarea vietii in Romania.

-Vă ocupaţi cu râvnă, cu toată energia de mult timp de problemele familiei şi ale copiilor din România, probleme pe care le cunoaşteţi mai bine ca oricare altul. Cum vedeţi în aceşti ani din urmă starea familiei româneşti? Mai are ea temelie trainică?

– Din păcate, anul 2009 nu se identifică cu anii trecuţi şi cu anii mai dinainte. Din fericire, Biserica rămâne în principiile şi rânduielile ei neschimbate. Infailibilitatea Bisericii, capacitatea ei de a lucra fără greşeală, fiindcă îl are în capul ei pe Hristos, poate da nădejdea ca familia să revină în matca obişnuită. Asta înseamnă curgerea firească a vieţii în Taina cununiei şi, în casă, realizarea dezideratelor de creştere şi educare a copiilor.

– O familie tradiţională este formată din tată, mamă, copii, dar şi bunici, şi bătrâni. Care mai este acum relaţia mamă-tată şi copii şi apoi a acestora cu bătrânii, cu bunicii?

, , ,

Lasă un comentariu

Interviu cu Preşedintele Uniunii Bisericilor Baptiste, Otniel Bunaciu

În  interviul luat de către Ruben Ologeanu,  Preşedintele Uniunii Bisericilor Baptiste din România, Dr. Otniel Ioan Bunaciu, răspunde la câteva întrebări recente legate de subiecte precum:

  1. Activitatea Uniunii din 2007 până în prezent
  2. Decizia Consiliului Uniunii de a permite ca bisericile să acceseze, dacă doresc, fonduri guvernamentale
  3. Situaţia accesării fondurilor guvernamentale la nivel mondial
  4. Baptiştii şi politica
  5. Baptiştii şi Securitatea
  6. Baptiştii de ieri şi baptiştii de azi
  7. Mesaj de încheiere.

Vezi mai mult pe Crestinul Azi >>

, , , ,

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: