Poeţi hunedoreni contemporani…

http://calatorru.wordpress.com

Poetică: „Gemeni”

odat’ pe an mireasmă-n rânduri sfinte

când se deschid şi cărţi şi drumuri înapoi

toţi te vedem de ghimpul necredinţei

cum eşti mânat să negi a cuielor sentinţe

rămase ca dovezi în palmele Lui sfinte

dovezi şi pentru voi şi pentru noi

 

“Geamăn” ţi-au pus porecla; cu cine semănai?

adânc ascunse-n tine o droaie de-ntrebări

nelămuriri şi taine te-asemănau cu mine

şi zile după zile mă potrivesc ‘napoi

şi semăn necredinţelor din tine

 

cum plus cu minus parcă sunt necesari socoatei

în golul ranei vrut-ai să-ţi pui vârful de deget

să umpli ce lipseşte din palmele-I bogate

iar potrivire-aceea să-ţi biruiască ochii răpuşi de multe scuturi

şi solzii lor să cadă, de ei tu să te scuturi

 

mă văd acolo lângă mai geamăn c’ucenicii

fricoşi să-şi trâmbiţeze a îndoielii şoaptă

cum stau şi te aşteaptă să ceri tu cu glas tare

ce toţi vroiau s-audă, dar tu să pui în faptă

 

o, Tomo cum din toţi mă vreau frate cu tine

gemeni în vorbă ‘n cuget şi în realitate

genunchiul tău s-ascundă genunchiul meu în tine

iar mintea să cuprindă dovezile-i bogate

şi din adânc să iasă ale credinţei roade

să fim la fel şi-n ele; asemenea în toate

Ioan 20.25

 

 

Dorin Mureşan despre „poezia religioasă” ca „apologie a subiectivităţii”

[…]

„Poezia religioasă este, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai riscante şi, prin urmare, una dintre cele mai dificile. Atunci când versifici un preaplin, un răspuns, o dogmă, aluneci nolens-volens în teologie. Poezia de tipul acesta ar trebui să se nască la confluenţa dintre golul interior şi ceea ce crede subiectul poetic că l-ar putea umple. Exerciţiul poetic este, firește, o apologie a subiectivităţii. Cu alte cuvinte, chiar dacă subiectul are un crez, dogmatic sau nu, manifestarea sa poetică ar trebui să fie centrată nu pe obiectul acestui crez, ci pe neputinţa subiectului de a se atârna, complet, de acest crez. Altminteri, poetul devine un mistic, iar efortul său livresc nu are ce căuta în această lume. În fond, poezia este produsul muzical al neputinţei, al nerăspunsurilor care amplifică, încet, setea de răspunsuri (aşadar, e departe de a o satisface).”

Fragment din recezia făcută volumului de poezie scris de Ioan Barb „Sabatul interior”. (sublinieri adăugate)

Citeşte întreaga recenzie pe Hyperliteratura.ro >>

Poetică: „răsăritul unei păsări” de Ioan Barb

„moartea este doar un ogor
din când în când semănăm câte-un trup
pentru lumea de dincolo unde viaţa va încolţi

îl îngropam pe tata
groparul făcea ultimele retuşuri
cu lopata în pământul cald
mormântul seamănă cu o pasăre neagră
lutul dimprejur avea forma
aripilor pregătite de zbor
îmi spuneam îi vor îmbrăca trupul
în întunericul din care a fost luat cândva
dar sufletul îi va răsări într-o altă lume
un cer nou pe care Dumnezeu a marcat
locul de unde izvorăşte fiecare pasăre

furtuna flutura deja steagul în vârful copacilor
viaţa ni se ascundea încă în plămâni
trăiam

cineva a spus să plecăm
în curând vom fi şi noi bătrâni
ne vor spăla numele într-o umbră”

„Propuneri” propuse :)

Blogul Aradul Evanghelic a preluat zilele trecute un titlu de aici de pe blogul asta şi l-a pus sub ochii cititorilor ca pe-o propunere (sub aspectul că are ceva interesant, mă gândesc), şi anume invitaţia de pe Facebook pe care am făcut-o celor interesaţi de poezie în genere, cu precădere de poezia scrisă de evanghelicii contemporani:

Facebook: “Poezie vs. Versificaţie”: Pentru iubitorii de poezie. Pentru cei ce-şi doresc mai mult decât versificaţie “creştină” 🙂

E rândul meu să împărtăşesc cu dumneavoastră propunerile arădenilor:

Noi propunem, voi citiţi…dacă doriti 🙂

Facebook: „Poezie vs. Versificaţie”: Pentru iubitorii de poezie. Pentru cei ce-şi doresc mai mult decât versificaţie „creştină” :)

Vă invit să ÎMPĂRTĂŞIM poezia pe care o considerăm valoroasă, poezia proaspătă scrisă de noi sau de alţii, sau chiar şi acele ÎNCERCĂRI pe care un adevărat critic literar nu le-ar numi „poezie”, dar care reprezintă totuşi pentru scriitor un pas înainte, un important pas înainte…

Facebook: https://www.facebook.com/groups/281266985275473/

„Un poet nu poate fi mai bun decât alt poet. Un
poet poate fi mai bun decât sine însuşi sau mai slab
decât sine însuşi.” – Nichita Stănescu, Gând 12

Diana Brădean: „Binecuvântare”

„Copilul tău e-o nestemată
Țesută-n tine rând cu rând,
E-o bucurie strămutată
De sus din rai jos pe pământ!

Copilul tău e o comoară
Crescută-n tine gând cu gând,
E un șirag de perle rare
Ce împletesc frânturi de cânt.

[…] ”

Citeşte tot: http://neria4hisglory.wordpress.com/2012/08/24/binecuvantare/

Felix Marţian: „Secetă în Oltenia”

La Hunedoara plouă…

„Văzduhul este un cuptor fierbinte
Şi e doar amintire vântu-n zbor,
E secetă-n Oltenia, Părinte,
Şi crăpăturile din glie dor.

E-ncins pământul, copt în neputinţa
De-al adăpa pe firul muribund,
Raze de foc dau din zenit sentinţa
Când, speriate, umbrele se-ascund.

Se stinge coloritul viu, se pierde
Sub soare nemilos, dogorâtor,
Devine cenuşiu ce a fost verde
Şi cerul s-a albit de dor de nor.

[…]”    Citeşte tot: http://www.resursecrestine.ro/poezii/23529/seceta-in-oltenia

Lucian Blaga: Psalmul 151

„Ai fost cândva, prin primăveri, prin ierni, prin toamne.
Al seminţiilor şi-al regelui David erai.
Ai fost cândva, dar unde eşti acum?
Te-ntreb, căci s-ar putea să fii trecutul, Doamne.

Unde-ai căzut din lume rupt, tu care câteodat’
te alegeai şi-n faţa mea ca soarele din mare,
tu care-ai fost cândva şi-al meu, prin toate?
În golul ce-l lăsaşi căzând, ceva mă doare,
Aducere-aminte tu, puternică şi mare.
Nu te mai văd, dar te mai simt în noapte.
Te simt dumineca şi toată săptămâna
cum ciungul simte o durere-n mâna
pe care n-o mai are.”

Revista de literatură şi artă poetică „Algoritm Literar” Nr. 6, iunie 2012

Director: IOAN BARB
Adresa: Călan, str. Streisangiorgiu nr. 214A, jud.Hunedoara
Contact: tel. 0763698229, e-mail: algoritmliterar@yahoo.com, ioan.barb@yahoo.com

• Au colaborat la acest număr:
• Silviu Guga,
• Ioan Moldovan,
• Mircea Petean,
• Leo Butnaru,
• Gheorghe Neagu,
• Ion Mădălin Onişoară,
• Daniel Lăcătuş,
• Ladislau Daradici ,
• Sorin Teodoriu,
• Ioan Evu,
• Paul Blaj,
• Dan Herciu
• Niu Herişanu,
• Florentina-Loredana Dănilă,
• Tania Nicolescu,
• Cristina Cirnicianu,
• Ioan Gelu Crişan,
• Lucia Sava,
• Daniel Marian,
• Constantin Dragoş,
• Ovidiu Paulescu
• Ioan Barb,
• Daniel Dăian,
• Bianca Dan,
• Violeta Deminescu,
• Simion Cozmescu,
• Marian Dragomir,
• Teodor Dume,
• Dumitru Crudu,
• Roxana Mădălina Nazâlu ,
• Lidia Vianu,
• Constantin Stancu
• Liviu Ofileanu,
• Dumitru Hurubă 

Vezi varianta PDF: algoritm nr.6

Premiile Filialei Sibiu a USR pe anul 2011

 

Marţi, 12 iunie 2012, a avut loc la Biblioteca ASTRA din Sibiu, în prezenţa unui public numeros şi cald, festivitatea de acordare a premiilor Filialei Sibiu a USR pe anul 2011. Juriul organizaţiei, format din scriitorii Ion Dur (preşedintele juriului), Mircea Braga, Dumitru Chioaru, Andrei Terian şi Dragoş Varga, a acordat următoarele premii pentru scriitori şi volume, pe anul editorial 2011:
Premiul OPERA OMNIA, pentru întreaga activitate de critic, prozator şi poet, lui Vasile Chifor.
Premiul de Debut, volumul „Suflet cenuşiu” (Ed. Junimea), poetei Rodica Şinca şi volumul „Amurgul vinului în călimară” (Ed. Semne), prozatorului Valentin Leahu.
Premiul Cartea Anului 2011 (eseu), pentru volumul „În oglinda literaturii” (Ed. Limes), Rodicăi Grigore.
Premiul Cartea Anului 2011 (critică şi istorie literară), pentru volumul „Adevăr şi mistificare în jurnale şi memorii apărute după 1989” (Ed. Cartea Românească), Anei Selejan.
Premiul de Poezie „Cercul Literar de la Sibiu”, poetului Ioan Barb, pentru volumele „Babilon” (Ed. Brumar) şi „Sabatul interior” (Ed. Limes).
Premiul de Publicistică „Octavian Goga”, Marianei Codruţ, pentru volumul „Rom]nul imparţial” (Ed. Dacia XXI).
Premiul „Piaţa Aurarilor”, lui Radu Vancu, pentru volumul „Eminescu. Trei eseuri” (Ed. InfoArt Media şi Ed. Argonaut).
Premiul special pentru Traducere, prozatoarei şi traducătoarei Veronica D. Niculescu, pentru traducerea lui Samuel Beckett (Opere I şi II, Ed. Polirom)..

http://www.facebook.com/barb.ioan.3

 

Ioan Barb între „Babilon” şi „Sabatul interior”

http://www.facebook.com/barb.ioan.3

Poze de la lansarea de carte a poetului hunedorean Ioan Barb: „Sabatul interior” şi „Babilon”, 29 mai 2012

Text: Dana Sisoeva , Foto: Ruben Bucoiu

Nu ştiu câţi dintre evanghelici obişnuesc să citească poezii, altele decât cele care se pot recita în biserică. Nu întotdeauna conştienţi de rolul artei şi adesea dispreţuind darurile împărţite de Dumnezeu oamenilor, ne-am pierdut gustul pentru autentic, frumos, inedit. Însă pentru cei care înţeleg că lucrarea de creaţie e o reflectare a naturii lui Dumnezeu dar şi un omagiu Creatorului, avem o veste bună: Ioan Barb, evanghelic şi creştin născut din nou, şi-a luat în serios chemarea şi darul, reuşind să publice încă două volume de versuri mult apreciate de unii din cei mai respectaţi scriitori din regiunea noastră şi nu numai.

Marți, 29 mai, în incinta Deva Mall, a avut loc un eveniment cultural organizat de Biblioteca Județeană ”Ovid Densușeanu”: lansarea de carte a două volume de poezii a căror autor e Ioan Barb. ”Babilon” și ”Sabatul interior” au apărut anul trecut la două edituri diferite, semnate de criticul literar Cornel Ungureanu și respectiv poetul Ioan Moldovan.

Deși debutul său literar ne trimite mult înapoi, la anul 1979, primul volum de versuri, ”Tăcerea ca o flacără”, a fost publicat în 1998 la Editura ”Călăuza” din Deva. Originar din Călan, în 2010 fondează revista de cultură și literatură ”Algoritm literar”, an în care publică alte două volume de versuri: ”Picătura de infinit” și ”Sub via ființei plâng strugurii”, ambele foarte bine primite de critica literară. Din 2011 Ioan Barb este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu.

La întâlnire de marţi au participat mai multe personalități din lumea literară, primul care a luat cuvântul fiind Ioan Radu Văcărescu, președintele USR, filiala Sibiu. Fiind la rândul lui poet, a vorbit despre cărțile lansate ca despre două volume pereche, cele mai bune publicații de până acum, cu care Ioan Barb va participa la premiile Uniunii Scriitorilor din Sibiu în vara aceasta. Silviu Guga, cunoscut ca poet, prozator și critic literar, a punctat câteva momente din evoluția literară a lui Ioan Barb, căruia i-a fost profesor de limba română și la care s-a gândit, în anii de început, ca la ”micul Nichita Stănescu”, datorită stilului dar și felului de a fi al elevului său. Îi devine mentor în anii de formare și implicare la Cenaclul Literar din Călan, care publicase în 1978 o antologie ce cuprindea și scrierile lui Ioan Barb. Prezentarea frumoasă pe care Ioan Evu (un alt membru al USR, deținător al Premiului Uniunii Scriitorilor din anul 2004) a scris-o, și care privește atât evoluția autorului cât și o analiză a poeziei sale, urmează să fie publicată în zilele următoare și o aşteptăm cu interes. Prozatorul Dumitru Hurubă amintea de volumul său, ”Cititorul de iluzii”, în care apare primul text ce ia în discuție publicația de început a poetului Barb. Mariana Pândaru Bârgău, președinte al Asociației Scriitorilor din județul Hunedoara, organizație ce publică periodic revista ”Ardealul literar”, a vorbit cu multă emoție de întâlnirea cu autorul celor două volume și revenirea lui în lumea literară după o absență de 14 ani.

Ioan Barb a mulţumit celor prezenţi şi în special vorbitorilor pentru cuvintele frumoase ce s-au spus, menţionând că laudele nu i se cuvin lui, ci lui Dumnezeu. A punctat momentul de cotitură din viaţa lui, întâlnirea cu Dumnezeu, folosindu-se de această ocazie pentru a mărturisi despre schimbarea produsă în viaţa sa. A citit apoi, pentru cei prezenţi, câteva poezii din volumele lansate. Iată una din cele alese de autor pentru această seară şi care nu se poate să nu lase urme, sub forma unor teme de reflecţie, în cei care au auzit-o:

În inima mea sunt zidiţi doi tâlhari

Doamne
poate sunt eu cel ce voi trăda
gândurile îmi ciugulesc lacome
din hrana dată morţilor
mi-e inima întristată
precum a lui Acan
dar mintea mea înghite
lucrurile date spre nimicire

nu se mai satură
inima mea cea bătută în cuie
între două cruci

jumătate plânge
ca tâlharul din dreapta
cealaltă jumătate râde
ca tâlharul din stânga

Evenimentul a fost semnalat în mass-media hunedoreană, pe diverse reţele literare, bloguri personale sau Facebook:

http://www.servuspress.ro/servus/2012/05/Esabatul-interior-au-fost-lansate-la-deva-2/

http://www.bibliotecadeva.ro/viitoare.htm

„Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina…”

„Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii… Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege…
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale –
Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”

Fragment din „Scrisoarea I” de Mihai Eminescu

Lucian Blaga: „Ioan se sfâşie în pustie”

Unde eşti, Elohim?

Lumea din mâinile tale-a zburat

ca porumbul lui Noe.

Tu poate şi astăzi o mai aştepţi.

Unde eşti Elohim?

Umblăm turburaţi şi fără de voie,

printre stihiile nopţii  te iscodim,

sărutăm în pulbere steaua de subt călcâie

şi-ntrebăm de tine – Elohim!

Vântul fără de somn îl oprim

şi te-ncercăm cu nările,

Elohim!

Animale străine prin spaţii oprim

şi le-ntrebăm de tine, Elohim!

Până în cele din urmă margini privim,

noi sfinţii, noi apele,

noi tâlharii, noi pietrele,

drumul întoarcerii nu-l mai ştim,

Elohim, Elohim!

Felix Marţian: „Emaus”

http://bisericapenticostalamaranatavulcan.wordpress.com/ – unul din blogurile cele mai active din comunitatea de Hunedoara – blogul BCP „Maranata” Vulcan

Lucian Blaga: Psalm

Unde sunt psalmii noştri? Nu, nu rearanjarea (rimată) a psalmilor biblici, ci strigătul nostru autentic, de jale sau de bucurie, exprimarea frustrării rătăcitoare printre întrebări, a „întrebătoarelor noastre tristeţi”, cum zice Lucian Blaga. A răspunsurilor descoperite sau a descoperirii glasului lui Dumnezeu, sau/ şi a tăcerilor Lui, etc. Psalmii noştri !?

„O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă,
Dumnezeule, dar ce era să fac?
Când eram copil mă jucam cu tine
şi-n închipuire te desfăceam cum desfaci o jucărie.
Apoi sălbăticia mi-a crescut,
cântările mi-au pierit,
şi fără să-mi fi fost vreodată aproape
te-am pierdut pentru totdeauna
în ţărână, în foc, în văzduh şi pe ape.

Între răsăritul de soare şi-apusul de soare
sunt numai ţină şi rană.
În cer te-ai închis ca-ntr-un coşciug.
O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea
decât cu viaţa,
mi-ai vorbi. De-acolo unde eşti,
din pământ ori din poveste mi-ai vorbi.

În spinii de-aci, arată-te, Doamne,
să ştiu ce-aştepţi de la mine.
Să prind din văzduh suliţa veninoasă
din adânc azvârlită de altul să te rănească subt aripi?
Ori nu doreşti nimic?
Eşti muta, neclintita identitate
(rotunjit în sine a este a),
nu ceri nimic. Nici măcar rugăciunea mea.

Iată, stelele intră în lume
deodată cu întrebătoarele mele tristeţi.
Iată, e noapte fără ferestre-n afară.
Dumnezeule, de-acum ce mă fac?
În mijlocul tău mă dezbrac. Mă dezbrac de trup
ca de-o haină pe care-o laşi în drum.”

Lucian Blaga, Poezii – 1924 „În marea trecere”

Cât de în urmă suntem. Blaga scria aşa cu aproape 100 de ani în urmă, iar noi  în ciuda faptului că ne lăudăm cu „relaţia personală cu Dumnezeu”, care cică ne face „diferiţi” de majoritari, prea puţin am reuşit (noi evanghelicii) să „glăsuim” relaţia aceasta într-o formă artistică, cu profunzime spirituală, măcar aşa, ca în exemplul de mai sus.

Ceva nu-i în regulă cu modul meu de-a vedea, sau ceva nu-i în regulă cu noi…

Poetică: „Dunamis”

noi nu putem controla învierea

însă-i putem desena o ogradă:

mintea s-o guste, ochiul s-o vadă

mintea s-o guste, ochiul s-o vadă

surogatul ei ne distruge frumuseţea adusă de primul Cuvânt

de prima-nviere ce nu diferă de ultima

între ce va fi şi ce-a fost odată

viaţă nebiruită, ne-ncătuşată

explozie ordonată

 

pe sub treceri la-ncheietură

şi astăzi mai compun(em) din puterea ei zdrobitoare

şi din scânteia-ntâlnirii-ntre fire

în loc de poduri, în loc de treceri – căscări de gură –

aşa ca să nu uităm ce putere uimită ascunde dicţionarul

printre celelalte cuvinte

din sus-ul şi din jos-ul vorbei amintite

ca să nu uităm dimineaţa-nvierii

ne-ai dăruit primăvara;

încercările pe roata olarului

seara liniştită, între umerii zilelor pitită

şi în toate dicţionarele lumii

ai scris printre celelalte cuvinte

cuvântul “dinamită”

 

http://calatorru.wordpress.com/2010/04/13/dunamis/

 

Ascultă varianta cântată (muzică: Alin Cristea)

http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2010/04/20/dunamis-la-moartea-poetului/

 

Ioan Barb: „când viaţa nu-i decât un mort îngropat în prezent”

uneori aleargă după mine pe drum
dorul de cireşele coapte
în răcoarea pădurii
ca un câine de rasă al cărui stăpân
a plecat în călătorie
rătăceşte pe străzi printre maidanezi
şi nu-şi găseşte locul
când ajunge în laţul hingherului
ochii îi sticlesc
resping cerul
lumina se-ntoarce
în locul din care a coborât

aşa îmi îngroapă viaţa
fiecare gând de eliberare
la picioarele copacilor
aud carii cum rod lacome
sub coaja uscată

aştept o zi când amintirea ta
se va măcina în mii de bucăţi
noaptea va presăra pe răni
această făină

http://www.viataromaneasca.eu/articole/78_antologie-lirica-vr/1127_poezii.html

Poetică: „Joi noaptea”

“s-a făcut gâlceavă, cine-I şi ce vrea ? de ce schimbă lumea aşa cum e ea ?

cum să fiu eu mare când mă fac mai mic?… primul din mulţime, făr’ să fiu slujit ?

să îşi ţină vorba numai pentru El !

eu împart puterea ! la mine-i cuţitul ! jertfa-I e câştigul ? las’ să fie Miel !

am găsit uşiţa aseară-ntr-o vorbă spusă de pungaşul ce le ţine punga

a venit la ţanc, ştie el ce ştie:

unu’ pentru toţi ! de-i odată mort nu mai poa’ să-nvie !

haideţi, ce mai staţi ? luaţi torţe, ciomege: E-acolo-n grădina plină de măsline

poa’ să se tot roage, ăsta-i e sfârşitul: funiile din templu astăzi o să-L Lege !”

***

s-a schimbat grădina toată într-o curte: toate-s în tăcere, pietrele sunt mute

toţi aşteaptă  ‘şi ţin sufletul la gură, s-a pus o ‘ntrebare mare cât o şură:

“spune-ne pe şleau, fără ocolişuri dacă eşti Hristosul, Mesia, Promisul ?

până când ne ţii viaţa-n încordare ? spune ! de ce taci ? răspunzi la-ntrebare ?!”

“sunt ! – aşa cum spui !”

… faţa pălmuită şi-a rostit osânda încă nerostită:

“Eu sunt Cel Promis demult în grădină – sămânţa femeii, ce avea să vină.

Eu sunt rugu’ aprins, Stânca din pustie, Marele Profet ce avea să vie.

Eu sunt Unsul, Sfântul, Cel fără de pată – unica Salvare pentru lumea toată !

Eu sunt Cel Dintâi, dinaintea voastră: mintea vă e mică şi stupidă, proastă.

Eu sunt Ce din Urmă, Omega, Sfârşitul: degeaba vă scoateţi săbiile, cuţitul;

ochii voştri văd cam cât o orbire…”

preotul îşi rupe haina scos din fire şi-şi întinde mâna înspre osândire;

pumnii sar, lovesc vârfuri de picioare: nimănui nu-i pasă că lovirea doare…

noaptea se destramă către dimineaţă: pe obrazul zilei creşte o roşeaţă

ochiul cosmic tace, se întinde peste, îngrozit tresare de cumplita veste;

suspendată clipa, minunea, ideea, se uită de-acuma către ziua’ treia !

 

http://calatorru.wordpress.com/2010/03/31/joi-noaptea/