Archive for category Rick Warren

Purpose of Christmas – Rick Warren

, ,

Lasă un comentariu

Evanghelicii (hunedoreni) între cantitate şi calitate

Iniţial am vrut să scriu cam aşa:  Suntem (părem a fi) obsedaţi (cam dur cuvântul…), mai bine scriu, preocupaţi (în mare măsură) de EVANGHELIZARE, de parcă cel mai important lucru (singurul lucru important) într-o familie, e aducerea copiilor pe lume. 

Pe urmă am amânat, am zis că nu mai scriu, că şi aşa e greu de ales cuvintele cele mai potrivite, care să prezinte realitatea cât mai obiectiv, fără să ne rănească orgoliul…

În nici un caz NU afirm  că vestirea evangheliei (la evanghelizarile special organizate, că la ele mă refer) ar fi ceva ce nu trebuie făcut, (trebuie să fac precizarea asta mai ales pentru cei ce în ultima vreme au tras jumătatea de concluzie că eu văd numai relele noastre) însă mi se pare că uneori/deseori ne „dezechilibrăm”. Partea cealaltă (hrana, prietenia, creşterea, educarea, distracţia, etc.) care ia mai mult timp si cere mai mult efort ar trebui să fie la fel de „prioritară”…nu!?

Dar şi mai bine (zic eu) e să mă folosesc de vorbele unui renumit scriitor şi predicator creştin contemporan, poate că în „oglinda” celor scrise de el (ne) vedem mai clar:

„…a ţine în balanţă aceste cinci scopuri nu e uşor. (închinarea, slujirea, evanghelizarea, părtăşia, ucenicizarea) Cu toţii tindem să supra-accentuăm scopurile faţă de care ne simţim cel mai pasionaţi şi să le neglijăm pe celelalte. Bisericile fac acelaşi lucru. Poţi să-ţi menţii echilibrul şi cursul vieţii alăturându-te unui grup mic în care să înveţi să dai socoteală, evaluându-ţi sănătatea spirituală în mod regulat, ţinînd un jurnal* personal în care să-ţi înregistrezi progresul, şi împărtăşind cu ceilalţi lucrurile pe care le înveţi. […]” – Rick Warren, Purpose Driven Life, Cap. 39 Balancing Your Life, pg. 306, Zondervan, Grand Rapids Michigan, 2002, traducere de R.B.(subliniere şi paranteză adăugată)

*(blog= web+log/ web+jurnal)

, , , , ,

Lasă un comentariu

Rick Warren: Cum funcţionează ispita?

„Ne este de ajutor să ştim că Satan este în întregime previzibil. A folosit aceeaşi strategie şi aceleaşi vechi trucuri încă de la Creaţie. Toate ispitele urmează același șablon. Iată de ce ne spune apostolul Pavel că „nu suntem în necunoştinţă de planurile lui (Satan).” Învăţăm din Biblie că ispita urmează un proces în patru paşi, pe care Satan l-a folosit atât  cu Adam şi Eva cât şi cu Isus.

  1. Pasul unu e dorinţa. Satan identifică o dorinţă înlăuntrul tău. Poate fi o dorinţă păcătoasă, precum dorinţa de a te răzbuna sau a-i controla pe alţii, sau poate fi o dorinţă legitimă, normală, precum dorinţa de a fi iubit şi apreciat sau de a simţi plăcere. Ispita începe atunci când Satan sugerează (printr-un gând) să urmezi o dorinţă rea, sau să-ţi împlineşti o dorinţă legitimă într-un mod greşit sau la o vreme nepotrivită. Întotdeauna fi atent la scurtături. Ele deseori sunt ispite! […] Ispita întotdeauna începe în mintea ta, nu în circumstanţe.
  2. Pasul doi e îndoiala. Satan încearcă să te facă să te îndoieşti de ceea ce Dumnezeu a spus despre păcat. Este cu adevărat greşit? Chiar a zis Dumnezeu să n-o fac? N-a intenţionat  cumva Dumnezeu  restricţia asta pentru altcineva sau pentru altă dată? Nu vrea Dumnezeu ca să fiu fericit? […]
  3. Pasul trei e înşelarea. Satan este incapabil să spună adevărul şi este numit „Tatăl minciunii.” Orice îţi spune este neadevărat sau doar pe jumătate adevărat.  Satan îţi oferă minciuna lui pentru a înlocui ceea ce Dumnezeu deja a spus în Cuvântul Său. Satan spune, „Nu vei muri. Vei fi înţelept ca Dumnezeu. Poţi scăpa fără probleme. Nimeni nu va ştii niciodată. Îţi vei rezolva problemele. Oricum, toată lumea o face. Nu e decât un păcat micuţ.” Însă un păcat micuţ e la fel ca a fi puţin însărcinată: Se va vedea în cele din urmă.
  4. Pasul patru e neascultarea. În cele din urmă pui în practică gîndul cu care te-ai jucat în mintea ta. Ce a început ca idee se naşte în comportament. Cedezi în faţa lucrului care ţi-a captat atenţia. Crezi minciuna lui Satan şi cazi în cursa despre care ne-a avertizat Iacov: „Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuş şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea. Nu vă înşelaţi prea iubiţii mei fraţi:” (Iacov 1:14-16)”

Rick Warren, Purpose Driven Life, Cap. 22 Growing Through Temptation (How Temptation Works), pg. 203-204, Zondervan, Grand Rapids Michigan, 2002, traducere de R.B.(sublinieri adăugate)

*poza de aici

, , , , ,

Lasă un comentariu

Despre oportunitatea ispitirii

„Propoziţia următoare prezintă unul din cele mai importante adevăruri spirituale pe care-l vei învăţa vreodată: Dumnezeu dezvoltă Roada Duhului in viaţa ta îngaduindu-ţi să exeperimentezi circumstanţe în care esti tentat (ispitit) să manifeşti exact opusul acelei calităţi! Dezvoltarea caracterului implică întotdeauna o alegere, iar ispitirea aduce cu sine acea oportunitate.[…]

Dumnezeu foloseşte situaţia opusă fiecărei roade pentru a ne îngădui o alegere. Nu poţi pretinde că eşti bun dacă n-ai fost niciodată ispitit să fi rău. Nu poţi pretinde că eşti credincios dacă n-ai avut niciodată oportunitatea de a fi necredincios. Integritatea se clădeşte biruind ispita de a fi necinstit; smerenia creşte atunci când refuzăm să fim mândrii; răbdarea se dezvoltă de fiecare dată cand respingem ispita de a ne da bătuţi. De fiecare dată când înfrângi ispita, devii tot mai mult asemenea lui Isus!”

Rick Warren “Purpose Driven Life”, pg. 202,203, Zondervan, Grand Rapids Michigan, 2002, traducere de R.B.(subliniere adăugată)

, , , , , , ,

Lasă un comentariu

Laşitatea de a nu ne confrunta cu problemele pe care le avem…

… e mai uşor, mai simplu să spunem „lasă-mă ‘n pace!

„Împăciuirea (peacemaking) nu înseamnă evitarea conflictului. A fugi de o problemă, a pretinde că nu există, sau a-ţi fi frică să vorbeşti despre ea este de fapt laşitate. Isus, Prinţul Păcii, nu s-a temut niciodată de conflict. În anumite ocazii El a provocat conflictul pentru binele tuturor. Uneori noi trebuie să evităm conflictul, alteori trebuie să-l creem, iar alteori trebuie să-l rezolvăm. Iată de ce trebuie să ne rugăm pentru călăuzirea neîncetată a Duhului Sfânt.”

Rick Warren “Purpose Driven Life”, pg. 153, Zondervan, Grand Rapids Michigan, 2002, traducere de R.B.

* poza de aici

, , , , , , , ,

Lasă un comentariu

Despre superficialitate şi părtăşie

„Părtăşia autentică nu este superficială, un „chit-chat” (taifas) de suprafaţă. Ea este veritabilă, de la inimă la inimă, cateodată o impărtăşire plină de curaj. Se întamplă atunci cand oamenii sunt oneşti cu privire la cine sunt şi ce se întamplă în vieţile lor. Ei îşi împărtăşesc durerile, îşi dezvăluie sentimetele, îşi mărturisesc eşecurile, îşi dau pe faţă îndoielile, îşi admit fricile, îşi recunosc slăbiciunile şi cer ajutor şi rugăciune.

Autenticitatea este exact opusul a ceea se întamplă în unele biserici (subliniere adaugată). În locul unei atmosfere de sinceritate şi smerenie oamenii se prefac, joacă un rol, politizează; găseşti o politeţe superficială însă conversaţii fără greutate. Oamenii poartă măşti, îşi ţin garda sus, şi se poartă de parcă totul ar fi roz în viaţa lor. Atitudinile acestea reprezintă moartea părtăşiei reale. […]

Desigur, a fi autentic cere atat curaj cat si smerenie. Înseamnă să dăm piept cu teama noastră de expunere, respingere, şi de a fi răniţi din nou. De ce şi-ar asuma cineva un asemenea risc? Pentru că acesta este singurul mod de a creşte spiritual şi de a fi sănătoşi din punct de vedere emoţionl.”

Rick Warren „Purpose Driven Life”, pg. 140, Zondervan, Grand Rapids Michigan, 2002, traducere de R.B. (sublinieri adaugate)

, , , , ,

Lasă un comentariu

Totul se „învârte” în jurul Lui !

Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile! A Lui să fie gloria…!” Romani 11.36

„Scopul ultim al Universului este să arate gloria lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care există toate lucrurile, inclusiv tu. Dumnezeu le-a făcut pe toate pentru slava Lui. Fără gloria lui Dumnezeu nu ar exista nimic.

Ce este gloria lui Dumnezeu? Ea reprezintă tot ceea ce Dumnezeu este. Ea este esenţa naturii Sale, măsura importanţei Lui.  Gloria lui Dumnezeu este expresia bunătăţii Lui şi a tuturor celorlalte calităţi intrinseci pe care le are.

Unde este gloria lui Dumnezeu? Priveşte împrejur.  Toate lucrurile create de Dumnezeu reflectă într-un anumit mod gloria Lui. O vedem peste tot, de cele mai mici, de la formele microscopice de viaţă pană la vasta Cale Lactee, de la apusurile de soare şi stele pană la furtuni şi anotimpuri. Creaţia descoperă gloria Creatorului nostru. Învăţăm din natură că Dumnezeu este puternic, că Lui îi place varietatea, iubeşte frumuseţea, este organizat, este înţelept şi creativ. Biblia afirmă că „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mainilor Lui. ” […]

În întregul Univers doar două dintre creaţiile Lui nu-i dau slava pe care El o merită: îngerii căzuţi (demonii) şi noi (oamenii). Toate păcatele, la răcina lor, reprezintă falimentul de a-i da glorie lui Dumnezeu. Înseamnă a iubi orice altceva mai mult decat pe Dumnezeu. […]

Cum îi putem aduce glorie lui Dumnezeu?

  1. Închinandu-ne Lui.
  2. Iubind pe ceilalţi credincioşi.
  3. Devenind asemănători lui Hristos.
  4. Slujindu-i pe ceilalţi potrivit talentelor pe care le avem.
  5. Spunand celorlalţi despre El.”

Purpose Driven Life, Rick Warren, pg.53-57 (Grand Rapids Michigan, 2002, traducere de R.B.)

, , , , , ,

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: