Centrul de noapte, sau „Casa celor fara casa”

Până vara trecută (2008) Centrul de noapte a fost găzduit de fost clădire a Bisericii Baptiste „Maranata” din Hunedoara, întreaga lucrare de ajutorare a persoanelor fără casă sau adăpost, fiind o lucrare în parteneriat Biserica Baptistă- Primăria Hunedoara.

În momentul de faţă Centru de noapte îşi are sediul în fosta Unitate Militară, lucrare preluată în întregime de Primăria Hunedoara.

Cotidianul „Servus Hunedoara” oferă mai multe detalii.

Casa celor fara casa

de Oana Bimbirica

Fie vara sau iarna, îi vezi aproape tot timpul pe strada. Murdari, îmbracati saracacios, aproape niciodata în concordanta cu vremea de afara, noaptea, îsi fac veacul pe lânga containerele de gunoi, în cladiri parasite si izolate, iar în timpul zilei, cersesc în locurile aglomerate. Raspândind un miros respingator, fie de bautura fie de nespalat, oamenii strazii, pentru ca despre ei este vorba, sunt condamnati, cu dispret, de cei din jur, sa traiasca la marginea societatii. Tot dispretul si nepasarea semenilor lor îi împing uneori, la sinucidere, act pe care, cei mai indulgenti dintre noi, îl înteleg, iar din întelegere se naste compasiunea. Însa multi dintre boschetarii care se încapatâneaza sa lupte pentru dreptul lor de a-si duce zilele, chiar si pe strada, fara un acoperis deasupra capului, sunt gasiti, uneori, fara suflare, învinsi de ger sau canicula, lânga un canal sau pe marginea drumului. Imaginea unui om al strazii, întins fara suflare lânga un maldar de gunoi, dupa ce gerul iernii i-a stins din piept ultima flacara a vietii sale napastuite, a determinat autoritatile municipiului Hunedoara sa înfiinteze un loc în care persoanele fara un adapost din localitate pot trai, pentru o perioada, ca într-o familie.

O parte din locul în care si cersetorii se simt oameni

Aflata în apropierea Bisericii Popa Sapca din Hunedoara, cladirea în care functioneaza Adapostul de urgenta pe timp de noapte e la fel de simpla ca viata celor pe care îi gazduieste, aici, temporar. Deloc întâmplator, în imobil a functionat, pâna în urma cu aproximativ un an, Biserica Baptista (Maranata) din Hunedoara, cea care a si devenit partener al municipalitatii, pentru punerea în aplicare a acestui proiect. În timp ce ne îndreptam spre intrare, usa cladirii se deschide, iar, desi e întuneric, deslusim clar silueta si chipul unui gardian public. Urcam cele trei trepte si dam nas în nas cu o doamna micuta, bruneta, cu un chip luminat de un zâmbet blând. Genica Berberita e responsabilul acestui adapost, cea care, din luna februarie a acestui an (2005), are grija de hunedorenii napastuiti care ajung din strada, într-unul dintre paturile modeste aflate în cladire. Miroase puternic a gaz, însa atmosfera primitoare de la intrarea în adapost îl transforma în izul inodor pe care-l are aerul obisnuit. În bucatarie, mirosul de mâncare se împleteste cu albastru, galben sau rosu, culorile florilor artificiale, care însenineza o atmosfera extrem de simpla. „Îmi cer scuze ca va primesc, aici, însa în biroul meu e foarte frig si nu putem sta acolo”. Cuvintele Genicai Berberita dispar rapid, ca o boare, distrusa de privirile curioase care dau roata încaperii. Doua mese mari, o banca si un scaun, cam la aceste lucruri se reduce mobilierul bucatariei. Pe perete, o centrala termica, pe jos câteva covoare, totul foarte curat si cu un puternic aer „de acasa”. Am uitat de frigul de afara, iar moleseala îsi face treptat loc în corpuri si aduce roseata în obraji.

Bucuria foamei astâmparate

Istoria adapostului curge încet, spusa cu vocea blânda a doamnei marunte si inimoase, fiind, din când în când, întrerupta de scârtâitul usii deschise de locatarii adapostului, aflati la ora cinei, care aduceau în bucatarie farfuriile goale. De la cinci locuri, cât a avut în luna februarie 2005, când s-a deschis, capacitatea adapostului a crescut treptat, ajungând acum la 15 locuri. În ciuda acestei cifre, în cladire sunt adapostiti zilnic, de la ora 19 la 8 dimineata, 23 de suflete, ajunse din frigul strazii si nepasarea semenilor, în caldura oferita de adapost. „Am pornit modest, cu doar câteva locuri. Treptat, numarul celor care aveau nevoie de adapost a crescut si a trebuit sa marim numarul de paturi. Foarte mult ne-au ajutat reprezentantii Bisericii Penticostale, care au dotat adapostul cu paturi si le-a oferit fiecaruia dintre acesti oameni, haine si lucruri de stricta necesitate. Acum, numarul paturilor a ajuns la 15, însa locatarii sunt 23, asta însemnând ca unii dorm câte doi într-un pat”, spune Genica Berberita. Inconvenientul înghesuielii e ca si inexistent pentru cei care, ani de zile, au dormit sub cerul liber, indiferent de valoarea pe care o arata mercurul din termometre, au mâncat din an în Pasti, iar bolile saraciei le-au devenit parteneri de viata. Pe lânga un pat cald, oamenii strazii care ajung la adapost, servesc zilnic, aici, o cina si un mic dejun simplu, poate nu tot timpul îndestulator, însa, simt si ei ca duc o viata cât de cât normala. Mâncarea e gatita la Cantina Sociala, care a preluat si responsabilitatea hranei celor care ajung la adapost. „Nu le cerem nimic, dar le oferim multe. Singura conditie pe care le-am pus-o, când i-am primit în adapost a fost sa faca baie zilnic, pentru ca au la dispozitie doua bai dotate cu vana si dusuri. Desi unii dintre ei au fost reticenti, toti s-au conformat în cele din urma”, povesteste zâmbind Genica Berberita.

…

Mai mult AICI (Saptamanalul hunedoarean REPLICA)