Posts Tagged alternative

doar Critică sau (şi) Alternative?

Pasul 1 cere Pasul 2:

A critica înseamnă (uneori) a stabili „diagnosticul”. A arăta alternativele înseamnă (uneori) a prescrie „vindecarea”.

, , ,

Lasă un comentariu

Tăcând rămân filosof !?

Mă tot uit şi citesc articolele care vorbesc despre noi evanghelicii (baptiştii, penticostalii şi creştinii după evanghelie) şi pun aici pe Hunedoara evaghelică „frânturi” pe care eu le consider importante sau de actualitate pentru noi hunedorenii (evanghelici). E destul de complicat să formulez, să articulez o părere personală care să nu conţină doar critică sau comentarii, un fel de „apă bătută în piuă”, ci să încerc să găsesc şi o variantă mai bună, o variantă care poate fi practicată, care să dea roade bune atât în ce priveşte buna colaborare între noi evanghelicii (pentru că deşi avem practici putin diferite, mărturisim că avem acelaşi scop şi că slujim aceluiaşi Dumnezeu), cât şi la înaintarea lucrării lui Dumnezeu, ajutorarea şi mântuirea oamenilor, glorificarea şi buna reputaţie a lui Dumnezeu în locul acesta.

Oridecâteori cineva are curajul să „pună punctul pe i”, sau aşa cum se mai zice să „pună degetul pe rană”, să demaşte erorile pe care le comitem în vorbă sau în faptă, individual sau colectiv sub influenţa conducerii de care avem parte, riscă, se demască pe sine din anonimat, se expune, şi pentru că vorbind sau scriind se leagă de „paiul din ochiul fratelui său” atrage atenţia asupra paiului sau bârnei din ochiul propriu.

Conştientizez riscul acesta oridecâteori vreau să „deschid gura” vizavi de tradiţiile noastre (baptiste –  eu sunt baptist) la care ţinem cu aşa mult drag şi pe care deşi nu le avem scrise le respectăm pentru că aşa le-am pomenit, dar pe de altă parte condamnăm tradiţiile pe care le rescpetcă şi le cinstesc alţii. Tot aşa şi cu privire la dificultatea mobilizării nostre în lucrări noi care să ţină pasul cu schimbările din societate şi cultură, reticenţa noastră la nou.

Invocăm prefrenţial versete care să argumenteze punctul nostru de vedere, dar ne derajează când alţii fac acelaşi lucru. Spunem că cei tari trebuie să-i rabde pe cei slabi şi să nu-şi placă lor înşişi, însă tinerii aşteaptă ca cei bătrâni să fie tari, iar cei bătrâni aşteaptă cinste şi se gândesc că e datoria celoralalţi mai tineri să fie tari, doar tăria e a tinerilor, nu?

Aruncăm astfel „mingea” de la unii la alţii şi nu mai avem timp să croim „cărări drepte cu picioarele noastre”, să fim deschizători de drumuri pentru cei ce sunt cu un pas în urma noastră, pentru copiii şi tinerii noştrii care nu au de la cine să înveţe cum să-şi pună energia, creativitatea şi talentele la dispoziţia lui Dumnezeu.

Constat că tăcerea mi-e cauzată de lipsă şi frică. Lipsa alternativelor funcţionabile şi frica expunerii. Lipsa acelui „ştiu ce-am să fac” invocat de ispravnicul necredincios, şi frica asumării responsabilităţii. Lipsa cunoaşterii lui Dumnezeu şi a Cuvântului Lui, a descoperirii Lui, şi frica paşilor prin credinţă, a riscului ce stă-ntr-un Cuvânt, într-o promisiune. Lipsa lucrului în echipă şi a puterii de a accepta că dacă altul a avut o idee bună, e bună chiar dacă nu a fost ideea mea, şi frica de a lucra în ascuns fără a primi aplauze publice, fără urmarea imediată a aprecierii. Lipsa consecveţei şi frica eşecului.

Rolul meu aici pe Hunedoara evanghelică, pentru cei ce accesează cu regularitate pagina aceasta şi pentru oricine ajunge aici fie intenţionat fie din întâmplare, e acela de a facilita comunicarea între noi şi de la noi spre alţii. Trâmbiţa a jucat un rol aşa de important în războaiele antichităţii, tot aşa precum astăzi comunicarea şi comunicaţiile sunt vitale (doar plecaţi de acasa fără telefonul mobil 🙂 şi testaţi adevărul acesta).  „Sunetul ” clar ne dă direcţie, iar „sunetul” încâlcit aduce confuzie, ne desbină, ne dăunează.

Fără a putea obliga pe cineva să facă sau să creadă ceva, sa adere la un crez sau o grupare, putem sugera şi ne putem ruga, putem încerca să creem cadre în care şi alţii să-şi aducă aportul, alternative în faţa alegerilor tinerilor, „uşi” deschide pentru ca cei ce rătăcesc să ştie, să aibă unde să intre. Nu avem nevoie de prea mulţi filosofi şi nici de prea multă tăcere, mai degrabă (din punctul meu de vedere) poporul Domnului duce lipsă de  „designeri” şi „crainici”  care să facă din noi deschizători de drumuri drepte.

, , , , , ,

Un comentariu

%d blogeri au apreciat: