Posts Tagged calatorru

Poetică: „Dunamis”

noi nu putem controla învierea
însă-i putem desena o ogradă:
mintea s-o guste, ochiul s-o vadă
mintea s-o guste, ochiul s-o vadă
surogatul ei ne distruge frumuseţea adusă de primul Cuvânt
de prima-nviere ce nu diferă de ultima
între ce va fi şi ce-a fost odată
viaţă nebiruită, ne-ncătuşată
explozie ordonată
 
pe sub treceri la-ncheietură
şi astăzi mai compun(em) din puterea ei zdrobitoare
şi din scânteia-ntâlnirii-ntre fire
în loc de poduri, în loc de treceri – căscări de gură –
aşa ca să nu uităm ce putere uimită ascunde dicţionarul
printre celelalte cuvinte
din sus-ul şi din jos-ul vorbei amintite

ca să nu uităm dimineaţa-nvierii
ne-ai dăruit primăvara;
încercările pe roata olarului
seara liniştită, între umerii zilelor pitită
şi în toate dicţionarele lumii
ai scris printre celelalte cuvinte
cuvântul “dinamită”
 
http://calatorru.wordpress.com/2010/04/13/dunamis/
 
Ascultă varianta cântată (muzică: Alin Cristea)
http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2010/04/20/dunamis-la-moartea-poetului/
 

, ,

Lasă un comentariu

E dreptul Tău să taci…

De multe zile taci în dreptul meu
Aştept măcar un semn ca surdo-muţii
Nu eşti tu oare singur Dumnezeu
Cosmopolit şi poliglot;
Aicea eşti sau tot colinzi?
Vorbeşti,
Sau taci?
Sau ai plecat de tot ?
Dar cum să pleci şi unde să te duci…
Când ştiu că locul nu-i decât în Tine;
Şi nime’n lume n-ar putea vorbi…
Doar Tu eşti prima vorbă – ce-adună’n ea pe toate celelalte
Şi le ţine.
Şi totuşi simt că taci în dreptul meu
De când au orbii treabă cu auzul?
Ori Tu nu spui nimic
Ori eu nu văd nici cum, nici unde
De ce vorbeşti numa’ aşa cum vrei,
De ce mereu doar Tu să ai dreptate?
Când le-ai vorbit pe deal n-am fost şi eu
Şi-acum vorbeşti când mă cufund în Carte.
Când ochii tac, tace şi ea…
Te-ai limitat de bunăvoie?
Doar celui care să asculte vrea te revelezi în scris pe file…?
De ce-ai ales ca să vorbeşti aşa
De ce mereu ca să te caut mă silesc…?
mi-e dor de vorba ta tăcută
alege’odat’ să rupi tăcerea asta grea
cu o tăcere vie şi plăcută.
 
http://calatorru.wordpress.com/cuvinte-legate-ce-dezleaga/

, , , , , ,

Lasă un comentariu

Poetică: „Între duminici” de Ruben Bucoiu

Curios Doamne cum de-a lungul săptămânii nu Te vedem
Duminica de cele mai multe ori nu Te ‘nţelegem
Inexistenta Ta existenţă cărţile o numesc doar posibilă,
Sau cel puţin imposibil de negat.
Imensitatea erorilor din lume Te fac urât
Şi rău… chiar odios
Şi totuşi,  copiii îţi cântă laudele
Bolnavii plâng şi-şi pun speranţele în rugăciunile pe care ţi le înalţă
Şoaptele lor, nebăgate în seamă de nimeni
Întipărite pe feţele perinilor
Sub expresia cernelei de lacrimi
Îţi mişcă inima…
Le eşti muză celor ce pun vorbe în cântec,
Duşman celor ce nu au pe cine da vina
Agonie copilului filozof din mine:
Căile Tale sunt prea simple şi nu se potrivesc stilului meu complicat
Nebuniile Tale ne fac să râdem
Cu harta în faţă ne laşi să rătăcim,
pentru ca obosiţi să ne căutăm în odihna popasului Tău
dintre duminici…
 
http://calatorru.wordpress.com/2007/11/12/intre-duminici/

, , , , ,

Lasă un comentariu

„Diferit şi la fel”

diferă culoarea culturilor lor şi uşa din dos către  noapte
diferă conturul vorbirilor lor dar Tu li-l pricepi (no matter)
de-i strigare sau şoapte
*
la fel îmi e ticul invăţat în alt loc la fel e şi sufletu-n mine
de calc pe străduţe-nghesuite de bloc
sau sensuri ciudate şi noi şi străine…
*
Tu m-auzi că te strig cum făceai şi acas’
ba mai mult mă aud eu pe mine
dacă ei nu pricep numai Tu mi-ai rămas
depărtările lor mă împing
mai aproape de Tine
*
graniţe parcă nu-s cântul meu şi al lor e totuna
ce părea că-i mai bun mai aproape de sus
cântărit măsurat e la fel în distanţă şi-n fel totdeauna…
*
anotimpuri se duc însă anu-i tot el
şi mă văd şi te văd…Tu cu mine
schimbi în juru-mi puţin rămânând neschimbat
(ei) diferit te cinstesc – Tu doar cinstea o vrei
diferit îţi vorbesc – înţelesul li-l iei
diferite-s doar graniţele ochilor mei
aşezate greşit peste tot ce e rău sau e bine
*
diferit şi la fel te apropii de ei
diferit şi la fel te apropii de mine
http://calatorru.wordpress.com/2008/08/29/diferit-si-la-fel/

, , , , , , , ,

Lasă un comentariu

Tulburare

ce ropot de ploaie
de vară sunt paşii Lui peste pietre
iar vorba-i un fel de curcubeu ce-nfioară
şoptită ca raza amurgului către seară
în nopţile albastre şi senine de vară
a visului şi-a durerilor noastre
a clipelor negre şi-albastre
*
oloagă umblarea tace de lene
şi îngerul tace lenevind tulburarea
doar ziua cu ziua si ziua cu seara
se-ntrec între ele alergându-se alene
*
de ce-i sună paşii ca moneda căzută
de ce-i cade vorba la mine în creştet
cu gura căscată privirea mea mută
urcă spre îngerul-Om ce-mi vorbeşte
*
la ce îmi mai trebe tulburările ude
mi-e sufletul tot o undă şi-un foşnet
umblările toate prin mine zălude
se scoală şi umblă cu trosnet
*
şi fac ce de mult n-am făcut
niciodată
pe pietrele lespezi ca ploaia de vară
paşii Lui de ai mei ca spiţa de roată
în mersuri îi leg să-i scap de povară
cu patul în mână  şi inima ceară
aprinzându-se toată

Uneori pentru ca să existe vindecare trebuie mai întâi să existe tulburare. „Căci un înger al Domnului se pogora, din cînd în cînd, în scăldătoare, şi tulbura apa. Şi cel dintîi, care se pogora în ea, după turburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.”Ioan 5:4

poezie de Ruben Bucoiu – Hunedoara

, , , , , , , , , , ,

Lasă un comentariu

Din poeziile Paştelui: „Răstignire”

Un fior străbătu întregul pământ şi-l făcu să se cutremure.
Cerul şi-a închis ochii şi sub pleoapele lui imense s-a făcut întuneric;
hoinărind agitat încoace şi încolo
Vântul sfărâma pietre între degetele lui osoase
iar durerile lungi împungeau muşchii bătuţi
cu coarne de taur.
Gâfâind, omul şopti printre dinţi:
„Unde eşti?Mi-e sete!”
Prin întunecimea amiezii se cernu mărunt o singurătate adâncă,
Iar pământul se cutremură iarăşi.
În ochii speriaţi a celui din stânga ciocănea cu cruzime un corb
de parcă cu aripe negre moartea dând târcoale
bătea la uşă.

poezie de calatorru

, , , , ,

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: