Posts Tagged dialog

În prag de alegeri, când există interes, se găseşte timp şi pentru fundaţii, asociaţii, ONG-uri

A început oficial campania electorală. Fiecare candidat evident că „îşi trage jar la oala lui”, şi deşi domnul Bende Barna Gavril – candidat la Primăria Hunedoarei – nu se numără printre evanghelicii neoprotestanţi (şi pentru că ştiu sigur că unii o sa vă întrebaţi ce caută numele lui pe blogul ăsta), textul de mai jos descrie o întâlnire la care au participat şi reprezentanţi evanghelici ai ONG-urilor, asociaţiilor şi fundaţiilor hunedorene. Textul prezintă întâlnirea, motiv pentru care l-am preluat şi l-am pus aici, fără să încerc să fac lobby unei candidaturi sau a unei grupări politice anume.

Elena Reinerth:

„Sâmbătă, 12 mai, împreună cu alte 20 asociaţii, fundaţii şi ONG-uri, am fost invitaţi la o dezbatere în cadrul căreia am discutat despre viitoare colaborări, despre colaborările trecute între noi şi despre eventualele relaţii cu autorităţile. Invitaţia a venit din partea staff-ului domnului Bende Barna Gavril, manager al spitalului din Hunedoara şi candidat la funcţia de primar al oraşului. Au fost prezente 16 ONG-uri, asociaţii şi fundaţii care au fost reprezentate de peste 50 de persoane. Alte 4 asociaţii au declinat invitaţia. Printre ele s-au aflat asociaţiile Clubul Sporturilor Montane, Cercetaşii României, Centrul Creştin Betel.

[…]

Ideea care s-a desprins cel mai evident din toate luările de cuvânt a fost nevoia de comunicare între ONG-uri, nevoia de unitate între noi, nevoia de colaborare cu autorităţile. Lucru la care au subscris toţi participanţii, fie reprezentanţi ai societăţii civile, fie oameni politici. Vorbitorii din partea partidelor politice, observatorii şi susţinătorii lor au putut vedea încă odată potenţialul imens care există în oraşul nostru, din punct de vedere al iniţiativelor în ce priveşte proiectele sociale şi de educaţie, dar şi din punct de vedere al disponibilităţii preşedinţilor de asociaţii şi fundaţii precum şi a voluntarilor prezenţi în număr mare în sală. Aşa că, în ce priveşte concluzia trasă, pot spune că s-a afirmat în încheiere că se poate, se doreşte şi se caută soluţii viabile ca proiectele începute să fie continuate, proiectele bune închise să fie reluate şi proiectele propuse să fie demarate.”

Citeşte tot: http://flacarasperantei.blogspot.com/2012/05/intalnirea-candidatului-la-primarie.html

, , , , , , , , ,

Un comentariu

Ce-şi propune un ziar din Cluj, vorbind despre „legea conservării energiei culturale”

„Aceşti nebuni frumoşi şi echipa lor de visători”– făcând referire la colectivul de redacţie al ziarului, îşi propun:

Să spună oamenilor poveştile frumoase ale oraşului. Să spună poveşti în imagini.

Să nască o modă, o stare de vrajă, o energie pe care să o transforme în produse adaptate timpului nostru.

Să nu fie robii actualităţii şi să caute să aducă oamenilor înţelesurile cele ascunse.

Să răspundă întrebărilor de care clipa cea fugitivă a televizorului (sau a bisericii, zic eu) nu are timp.

Să fie un loc al naşterii unor curente de idei.

Să încoloneze cuvinte noi din sufletul şi minţile noastre.

Să dialogheze direct sau indirect cu cititorii.

Să aducă acolo intelectualii  (…) să vorbească despre lucrurile importante  scriitorii, artiştii, politicienii, („clerul”, zic eu) pe care-i respectăm.

Să găzduiască şi ideile unor oameni pe care merită să-i cunoaştem dar pe care încă nu-i ştim.

„Mesagerul de Cluj”, Nr. 130: 23-29 aprilie 2012

, , , , , ,

Lasă un comentariu

Hunedoara: „Seara schimbului de carte”, ediţia a II a, 28 aprilie 2012

Citeşte despre „Seara schimbului de carte”, ediţia I a, 25 februarie 2012

, , , , , , , ,

4 comentarii

INTERVIU: Marius Hanganu în dialog cu Organizaţia Pro Mission

1. Marius înainte de orice, te rog să ne spui care este locul slujirii tale în biserica locală şi de când ai „pe inimă” misiunea transculturală?

Mă numesc Marius Hanganu şi fac parte din Biserica Penticostală Nr. 1 Hunedoara. Referitor la slujire, cred că este suficient de relevant în acest caz dacă voi spune că mă ocup de coordonarea departamentului de evanghelizare şi misiune al bisericii noastre.

Altfel spus, slujirea mea în cadrul bisericii locale – care este doar o parte infimă din marea Biserică a lui Isus Hristos – este focalizată pe realizarea următorului obiectiv major: Provocarea, mobilizarea şi dezvoltarea unei lucrări de misiune în care, bărbaţi şi femei, tineri şi vârstnici, îşi unesc eforturile, resursele şi visele personale, în vederea realizării celui mai măreţ obiectiv – propovăduirea evangheliei lui Hristos şi formarea de ucenici, începând de aici şi până la marginile pământului.

Eu cred că biserica locală este „cheia” pentru realizarea acestui obiectiv. Dumnezeu caută astăzi oameni ale căror vieţi sunt puse în totalitate la picioarele Lui; ale căror inimi sunt mistuite de o pasiune sfântă pentru Isus şi pentru milioanele de suflete pierdute pentru veşnicie. El ridică o armată puternică, o generaţie radicală, gata să trăiască sau să moară, să plătească preţul, oricât de mare ar fi acesta, pentru ca „În numele Lui să se plece orice genunchi şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul”.

Eu cred că astfel de oameni există. Sunt în bisericile noastre. În Hunedoara, în România… Ei se vor ridica şi vor face primii paşi atunci când liderii bisericilor – cei chemaţi să-i provoace, să-i identifice, să-i echipeze şi să-i susţină – vor avea în inimă Viziune şi Pasiune pentru Misiune.

De când am eu pe inimă lucrarea de misiune? Din totdeauna! Mai dinainte ca eu să exist, Dumnezeu a pus-o acolo. Dumnezeu a pus Misiunea în inima oricărui om, în inima fiecărei biserici. Dacă ar fi să mă refer la momentul în care am înţeles şi am acceptat acest adevăr într-un mod specific şi personal, pot spune că Dumnezeu mi-a vorbit, cu aproximativ 19 ani în urmă. A fost un timp în care L-am căutat în mod special pe Domnul, dorind să înţeleg care este planul Său cu privire la viaţa mea. Dacă Îl cauţi sincer, Domnul îţi răspunde. Mi-a vorbit atunci în mai multe moduri – prin Cuvântul Scripturii, prin descoperire profetică – dar cea mai puternică încredinţare am primit-o în momentele intime de părtăşie, în rugăciune, atunci când Dumnezeu îţi vorbeşte în mod direct şi personal, asemenea unui Tată care stă de vorbă cu fiul Său.

Poate că nu am înţeles atunci prea multe detalii, dar inima mea a fost cuprinsă de această viziune. Primul meu gând a fost acela de a pleca în misiune pe termen lung. Domnul însă a avut un alt plan, o altă direcţie. În prezent, împreună cu soţia mea, suntem implicaţi în diferite proiecte evanghelistice şi misionare, rugându-ne în permanenţă ca Domnul să ne descopere următorul pas pe care trebuie să-l facem, pentru împlinirea acestui măreţ obiectiv.

2. Când v-aţi hotărât să vă implicaţi ca biserică în proiectul de misiune în India?

Referitor la proiectul de misiune în India – derulat în parteneriat cu Pro Mission – totul a început în toamna anului 2009.

Pentru biserica din Hunedoara, Misiunea nu mai era de mult un subiect „tabu”. Se predica despre Misiune, ne rugam, dăruiam uneori… Au existat unele proiecte misionare transculturale pe termen scurt, în care biserica a fost implicată. Cu alte cuvinte, viziunea a fost transmisă. Unele inimi au fost atinse. Lucrurile au început să se mişte. Încet, dar cu siguranţă în direcţia potrivită.

Am înţeles atunci, împreună cu grupul implicat în rugăciune şi planificarea anumitor proiecte – că Dumnezeu ne cheamă la o implicare mult mai responsabilă, pe termen lung. Am început să ne rugăm în mod specific. Există atâtea nevoi, atâtea proiecte, atâtea organizaţii… Au fost misionari pe care noi i-am cunoscut, i-am susţinut, ne rugam pentru ei. Acum însă, aveam nevoie de o călăuzire clară din partea Domnului.

În toamna anului 2009, am invitat-o pe Lidia Muraru să prezinte lucrarea din India, în cadrul unui program destinat lucrării de Evanghelizare şi Misiune (în ultimii 4 ani, în fiecare ultimă duminică a lunii, avem în biserică un astfel de program). Nu ştiam care vor fi efectele, dar doream ca biserica să fie încă o dată provocată. Pentru o implicare pe termen lung, biserica trebuia să fie mişcată în această direcţie. Trebuia să existe o confirmare. Şi aceasta nu a întârziat. La finalul programului s-a făcut o colectă pentru lucrarea din India. Nu era prima colectă pentru Misiune, însă atunci, s-a întâmplat ceva special. Dumnezeu dirija totul! A fost cea mai mare colectă din istoria bisericii noastre (de aproximativ 40 de ori mai mare decât o colectă normală) – şi asta în plină criză financiară! Pentru mine şi pentru cei ce care ne rugam, însemna ceva: Dumnezeu a deschis o uşă, iar biserica a făcut primul pas… spre India!

3. Ne poţi spune cum anume v-a vorbit Domnul să adoptaţi proiectul de educaţie din satul, Akilpur?

Cum ne-a vorbit Domnul referitor la Akilpur? Într-un mod simplu, natural, personal, aşa cum o face Domnul de fiecare dată.

Ca urmare a discuţiilor purtate cu Lidia, am ajuns să cunoaştem anumite aspecte ale lucrării din India, referitoare la proiectele aflate în derulare. Decizia de a ne implica în Akilpur nu a fost luată pe moment. Am convenit ca în zilele următoare să cădem de acord asupra modului în care vor fi folosiţi banii.

A doua zi, ne-am întâlnit cu o parte a echipei pentru a ne ruga şi a discuta referitor la continuarea acestui proiect. Nu ştiam pe atunci nimic despre planul echipei din India, de a începe o nouă lucrare, într-o nouă localitate.

Am cerut călăuzirea Domnului şi primul lucru pe care l-am înţeles a fost că Domnul vrea să ne implicăm într-un proiect care va începe de la zero. Mai mult, am primit încredinţarea în inimă, că Domnul vrea să ne încredinţeze acest proiect nouă, pentru a-l susţine în rugăciune şi financiar. Nu ştiam care sunt costurile, dar eram siguri că Dumnezeu a pregătit deja oamenii care vor face lucrul acesta, într-un mod regulat şi susţinut.

I-am comunicat Lidiei decizia noastră, ca urmare a călăuzirii primite de la Dumnezeu. Răspunsul ei a confirmat încă o dată faptul că Dumnezeu dirijează toate lucrurile: „Vrem să începem un nou proiect însă, o vom face doar în momentul în care cineva îşi va asuma responsabilitatea financiară. Ne rugăm pentru asta!”

Nu înţeleg nici acum de ce, dar Dumnezeu ne-a ales pe noi pentru aceasta. Biserica a fost provocată. Răspunsul nu a întârziat să apară. Care sunt roadele? Oamenii din Akilpur pe care nădăjduim să-i întâlnim pe străzile de aur, în Ierusalimul Ceresc.

4. India este relativ departe de Hunedoara. Cum crezi că s-a schimbat percepţia distanţei de”până la marginile pământului” acum când aţi devenit parte din proiectul de misiune?

În universul acesta material, există distanţe, limite, frontiere, există… „marginile pământului”. Există locuri apropiate sau… de neatins. Când este vorba despre Misiune – o componentă a Universului Spiritual – toate aceste repere dispar, nu se mai regăsesc.

Poţi să stai în faţa unei hărţi – impasibil, dezinteresat – şi să ameţeşti doar gândindu-te la miile de kilometri care te despart de India. În acelaşi timp, te poţi pleca pe genunchi; înalţi o rugăciune pentru oamenii din Akilpur care au nevoie de Hristos, pentru misionarii implicaţi în lucrare, pentru nevoile cu care se confruntă… Dintr-o dată distanţele dispar. Barierele sunt date la o parte. Nu mai există „marginile pământului”, pentru că tu eşti acolo, împreună cu ei – simţind, slujind şi bucurându-te de roadele lucrării. Eşti parte a lucrării de Misiune Mondială.

Porunca „mergeţi şi faceţi ucenici” se adresează bisericii şi fiecărui credincios în mod personal. Nu toţi „vor pleca” în misiune, dar fiecare poate fi parte a acestei lucrări. Poţi fi în India, alegând să te rogi pentru ea. Poţi fi în Afganistan, alături de echipa de misiune, trimiţând un gând bun sau un cuvânt de încurajare. Poţi fi în Jungla Africană, alegând să dăruieşti din banii tăi, pentru ca sălbaticii să fie mântuiţi.

5. Cu finanţele pe care le-aţi trimis trimestrial, s-a construit o şcoală, a fost angajat un lucrător localnic cu normă întreagă  şi 60 de copii au parte de educaţie creştină şi studii biblice. Cum reuşiţi să adunaţi banii? Care este metoda?

Mai înainte ca oamenii să dăruiască pentru Misiune, trebuie să existe câteva lucruri: Viziune, Informare, Rugăciune şi Planificare strategică. Restul… vine de la sine!

Viziunea – trezeşte pasiune în inimă, naşte motivaţie, dă o direcţie clară pentru că există un scop suprem. Informarea – te conectează cu realitatea lucrării, cu nevoile, problemele sau roadele din câmpul de misiune. În general, oamenii răspund şi se implică atunci când au în faţă nevoi concrete, care solicită implicare imediată. Rugăciune – pentru că ne conectează cu Cerul; exprimă dependenţa noastră de Dumnezeu, ne sensibilizează inima şi ne împiedică să pierdem ocaziile pe care El ni le pune înainte. Planificare strategică – un plan de acţiune concret, realist, realizabil, care să implice biserica şi în care fiecare să se poată regăsi.

În acest fel, oamenii vor fi motivaţi să dăruiască nu doar ocazional, la colectele speciale ci în mod regulat. Ca biserică, pe lângă proiectul din India, suntem implicaţi şi în alte proiecte transculturale. Pentru toate acestea, banii vin şi apoi pleacă mai departe, la timpul potrivit. Pentru aceasta nu facem colecte şi nu dăm bani din casieria bisericii. Metoda practicată de noi este dărnicia bazată pe Promisiunea prin credinţă. Cei care doresc să se implice în susţinerea financiară a lucrării de Misiune, completează un formular prin care se angajează ca, în dependenţă de Dumnezeu, să dăruiască lunar o anumită sumă. Este un angajament încheiat între om şi Dumnezeu. Se bazează pe faptul că Domnul va purta de grijă şi va da la timp resursele pentru respectarea acestei promisiuni. În acest fel i-am învăţat pe copii să dăruiască, în cadrul grupelor de Şcoală Duminicală. I-am învăţat pe tineri şi pe vârstnici. Sigur că sunt şi excepţii, dar în general, oamenii îşi împlinesc promisiunea, onorându-L astfel pe Dumnezeu.

6. Ce planuri v-aţi făcut pentru viitorul apropiat în ce priveşte misiunea transculturală?

Continuăm să ne rugăm, să dăruim şi să ne implicăm activ în vederea dezvoltării proiectelor în care suntem implicaţi.

Vom continua să provocăm biserica, să promovăm lucrarea de misiune, însă un accent în plus va fi pus pe identificarea potenţialului, pe echipare, pentru că următorul moment la care eu visez, înseamnă tineri dedicaţi, trimişi prin intermediul bisericii, pe termen lung, „până la marginile pământului”.

7. Aţi putea să ne daţi câteva sfaturi practice de implicare a Bisericii „de departe” în  misiunea globală?

Provocarea lui Isus veche de 2000 de ani, este la fel de actuală şi de valabilă astăzi, pentru creştinismul aflat la început de mileniu trei. Nu există nici o altă însărcinare mai mare, mai importantă sau mai urgentă pentru Biserică, decât aceasta.

Şi totuşi… În spatele auto mulţumirii, a palidelor realizări, a focului de paie aprins în grabă şi stins prea devreme, se află un creştinism căldicel, care păleşte ori de câte ori este pus faţă în faţă cu creştinismul autentic, nou testamental.

Poate că am aţipit. Sau poate suntem prea preocupaţi cu alte lucruri şi astfel, am pierdut din vedere scopul şi destinaţia trasate de Dumnezeu. Ne-am născut, am fost răscumpăraţi, suntem parte a Trupului Său şi avem o singură slujbă, o singură misiune pe acest pământ – câştigarea sufletelor pierdute, pentru Hristos. Astfel, Biserica pregăteşte calea pentru revenirea în glorie a Domnului Isus.

„Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor oamenilor. Atunci va veni sfârşitul!” (Matei 24:14)        

Dacă nu există Viziune, sfaturile sunt de prisos. Dacă există Viziune, ce rost mai au sfaturile! Lăsaţi această Viziune să cuprindă biserica. Puneţi Misiunea la amvon, nu într-un ungher întunecat. Puneţi-o în predici, în grupele de studiu, la întâlnirile de rugăciune, în clasele de Şcoală Duminicală, la întâlnirile de tineret. Puneţi-o în inima bisericii şi va ajunge în inimile oamenilor. Lăsaţi-o să se întrupeze în propriile vieţi şi alţii vor fi motivaţi să vă urmeze.

            Realizator: Lidia Muraru, misionar în India

 

Pentru orice întrebări, detalii sau oportunităţi de implicare ne puteţi contacta:

Marius Hanganu

e-mail: misiune_hd@yahoo.com

 

, , , ,

Lasă un comentariu

Mijloace în care locuieşti

Dumnezeule tu aduci puhoi de cântec peste mine

şi cântecul ăsta te-aduce aproape

când plouă ating norii-n revărsarea de ape

când tace seninul m-atinge pe mine…

, , ,

Lasă un comentariu

(Cu) ocazia primei duminici din lună

În simplitatea dialogului nostru, gura păcătosului adevăr grăieşte:

„… mâine e Cina (Domnului) mă,

tre` să mă pocăiesc!”

…poi cum mă…şi dacă nu era, nu trebuia? …oricum, e o ocazie bună!

, , , , , ,

Lasă un comentariu

Peace and Civility Pledge

„We strive […] by reflecting deeply on how we speak to and about one another, and how we create environments that help peace grow – or allow violence and hatred to enter.

Peace and Civility Pledge

The church can offer a message of hope and reconciliation to a nation that is hurting and deeply divided. We urge those who claim the name of Christ to „put away from you all bitterness and wrath and anger and wrangling and slander, together with all malice, and be kind to one another, tenderhearted, forgiving one another, as God in Christ has forgiven you” (Ephesians 4:31-32).

We pledge to God and to each other that we will lead by example in a country where civil discourse and peacemaking are rare. We will work to model a better way in how we treat each other in our many communities, across religious and political lines. We will strive to create safe and sacred spaces for common prayer and community discussion as we come together to seek God’s will for our nation and our world.

1.) We believe Jesus’ teaching that „Blessed are those who make peace” (Matthew 5:9). We acknowledge that most of us have been guilty of violence in our hearts and with our tongues. We hold ourselves to the higher standard to which Christ called us: to refrain from not only physical violence but violence of the heart and tongue. „Do not commit murder. Anyone who murders will be judged for it,” and „Do not be angry with your brother or sister” (Mathew 5:22-23).

2.) We commit that our dialogue with each other Citește restul acestei intrări »

, , , , , , , , ,

Lasă un comentariu

Nou: Forum BCB Maranata, Hunedoara

http://bcbmaranata.com/forum/index.php

, , , , ,

Un comentariu

Alin Cristea despre „Incultura dialogului” (între evanghelici)

„… Cum vor fi prezenţi evanghelicii în societate, cum se va auzi vocea liderilor pentru a aduce veşti bune acolo unde sînt crize, dacă se va perpetua incultura dialogului, dacă se va merge în continuare pe tuşe grosiere, nu pe nuanţări necesare oricărui proces diplomatic?

Dacă obsesiile antipolitice vor fi folosite în continuare ca și chimval zîngănitor, cum se va mai auzi susurul blînd al adierii divine?

Societatea noastră e bolnavă, asta e evident. Cum vom putea atrage atenţia asupra leacurilor divine, întotdeauna oferite de Dumnezeu, dacă sînt prea puţini secerătorii?…

E o iluzie să credem că Internetul evanghelic va face ceea ce nu se realizează în mediul evanghelic. Internetul evanghelic e doar proiecţia în virtual a ceea ce sînt bisericile evanghelice.

Internetul evanghelic e doar un instrument. Nici măcar nu putem da vina pe el pentru măgăriile noastre. E o apă care se tulbură pe măsură ce ne scăldăm în el cu tulburările noastre. Sau care se limpezește pe măsură ce ce sufletul nostru e limpezit de Duhul Sfînt.

De mai bine de 7 ani spun: Într-o ţară majoritar ortodoxă, evanghelicii nu pot avea un glas decît împreună.”

Citeşte întreaga scriere pe România evanghelică

Vezi şi celelalte scrieri „aprige si tandre” ale lui A.C. legate de subiectul scrisorii fratelui P.N., a clarificarilor venite ca reactie din partea U.B. şi a altor comentarii inevitabile:

Săptămîna de rugăciune (6): Internetul evanghelic

Săptămîna de rugăciune (5): Rahat cu apă rece

Săptămîna de rugăciune (4): Managementul tainei

Săptămîna de rugăciune (3): Pisica albă, pisica neagră

„Internetul evanghelic e doar proiecţia în virtual a ceea ce sînt bisericile evanghelice.”- A.C.

(proiecţia a ceea ce lăsăm să se vadă (din ceea ce suntem) – aş adăuga eu)

Astăzi mi-a zis cineva să nu mai postez aici pe Hunedoara evanghelică „lupta” asta. Primul meu răspuns a fost „de ce nu”? Oare e mai bine să nu ştim, să ne facem că nu ştim? Normal că mă întreb dacă citind, subiectul despre care citim, abordarea lui, ne face mai mult bine sau mai mult rău, insă răspunsul nu-l pot da decât în dreptul meu, tot aşa cum reacţia pe care o stârneşte în tine, câştigul sau pierderea ta o cunoşti doar tu, şi ne-o faci şi nouă de cunoscut atunci cînd scrii un comentariu.

Unele câştiguri precum şi unele pierderi se pot intui într-o oarecare măsură, însă „măsurătoarea” de genu ăsta e inexactă şi subiectivă. Eu vă invit să citiţi cu ochiul critic deschis, aducându-vă aminte una din cele mai actuale definiţii ale literaturii, ale cuvintelor scrise:

“Literatura este ceea ce se întâmplă în tine cititorule, ea nu este un şir de cuvinte pe-o pagină.”

, , , , ,

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: