Posts Tagged evnghelici

Evanghelicii hunedoreni între „bune şi nebune”

„Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul PRIN bine!” zice textul Scripturii, scoţand în evidenţă metoda pe care trebuie să o folosim în războiul valorilor în care suntem prinşi, în lupta zilnică pe care o pierdem sau o caştigăm.

Mi-am propus cu ceva vreme în urmă să „cantăresc” bunele şi relele (nebunele) pe care le observ la evanghelicii hunedoreni, evident că în nume propriu, din perspectivă personala (deci subiectivă), cu scopul de a le lăuda şi promova pe cele bune şi de a le creiona şi condamna pe cele mai puţin bune, pe cele rele.

Între cele două „capete”, între „alb” şi”negru” se află desigur cele „gri”, acele lucruri care nu sunt rele în ele însele, ci care devin rele (sau bune) prin felul în care sunt întrebuinţate. Ştiu din capul locului că „judecata” mea nu va fi pe placul unora, nu este şi nu va fi una care să surprindă toate aspectele ce ţin de evanghelicii între care trăiesc, între care devin în mod progresiv (prin influenţă) mai bun sau mai rău, influenţă pe care o transmit la randul meu mai departe.

Voi lua prima dată „lupa” eclesială, pentru că un mare procent din ce se întamplă la evanghelici (hunedoreni sau nu) se întamplă în biserică şi pentru biserică. („Lupa” cealaltă, pe care încă nici nu ştiu cum să o numesc, aspectele ce ţin de social şi cultural, o voi amăna pentru altă ocazie.)

  • Pocăiţii baptişti, penticostali şi creştin după evanghelie (despre aceştia din urmă, din vina mea desigur, ştiu foarte puţine), creştinii care sunt etichetaţi ca evanghelici neoprotestanţi, se întalnesc saptămanal (ca regulă generală) în ziua de duminică (întalnirea de dimineaţă şi cea de dupamiază) pentru a citi împreună din Cuvantul Scripturii (Legea morală şi relaţională dată de Dumnezeu), pentru a se închina înaintea lui Dumnezeu (prin muzică= cantari de laudă, devoţionale sau evenimenţiale), pentru a se ruga împreună (fiecare pentru el ca individ, pentru familie, biserică, comunitate, etc), pentru a cultiva prin „întalnire” şi „comunicare” relaţia pe care separat şi împreună o au cu Dumnezeul Scripturii.

Desigur că cele descrise mai sus, care rezumă mai mult sau mai puţin ce se întamplă la serviciile divine -aşa cum sunt numite- sunt bune! însă pădurea mereu are uscături, tot aşa cum graul mereu are neghină, şi ele mereu vor creşte împreună, după cum ne-a învăţat Mantuitorul.

  1. Rutina şi plictiseala ar putea purta numele de „neghină”.
  2. Obiceiurile şi tradiţiile (stilul, felul în care se desfăşoară întălnirile) şi care de multe ori prin repetiţie se banalizează, ajunge să fie atat de cunoscut încat nu mai surprinde, nu mai starneste interesul, ajunge să fie formă goală, sau dacă nu goală, umplută de ritual bisericesc, ritual pe care evanghelicii il condamnă la religiile majoritare. (Omul stă în bancă îşi citeşte revista, Biblia, scrie mesaje pe telefon, aşteaptă ca cel din faţă să termine ce are de zis ca să poată pleca acasa (cu conştiinţa impăcată că a respectat „ziua Domnului”)) – evident ca de fiecare dată „cine are urechi de auzit” aude Cuvantul Domnului, chiar şi în condiţiile astea.
  3. Lipsa sau condamnarea libertării de manifestare în închinare (statul jos sau în picioare, bătutul din palme, folosirea doar a anumitor instrumente muzicale, rugăciunea ţinand mainile împreunate sau la spate, sau pe piept, cu ochii închişi sau deschişi, etc.)
  4. Importanţa detaliilor ce ţin de tinută atat la bărbaţi (mai ales cei care doresc sa iasa in faţă şi să ia cuvantul) cat şi la femei (importanţa fustei, exclusa purtarea pantalonilor, importanţa baticului ca semn de supunere (faţă de Domnul şi faţă de soţ), vorba vine…)

Şabloanele denominaţionale sunt oarecum diferite atat la baptişti, penticostali şi creştini după Evanghelie, în funcţie de conducerea spirituală şi administrativă a fiecărei biserici în parte, dar ele întotdeauna au puncte comune.

  • Îşi învaţă copiii „Calea Domnului” la scolile dumnicale de duminică dimineţa, iar în unele biserici un număr destul de mare de copii învaţă să cante la un instrument muzical, fiind incluşi în diverse coruri sau orchestre (de mandoline, de viori, etc.), lucru care evident e de lăudat şi de apreciat şi de promovat, nu doar pentru beneficiul muzical ci şi pentru caştigul pe termen lung al copilului respectiv, al calităţii muzicale în întalnirile bisericii, a deprinderii disciplinei autoeducarii si perseverentei.
  • Crează evenimente religios-culturale de interes public (de care nu întotdeauna e interesant publicul, în parte datorită prejudecătilor legate de pocăiţi în general – poate că vom aborda şi subiectul ăsta candva, să vedem de unde au izvorat respectivele prejudecăţi şi ce forme au ele), evenimente calendaristice (cu ocazia marilor sarbatori creştine: Crăciun, Paşte, Rusalii, Thanksgiving (Ziua Recunoştinţei), Bobotează, etc., fără să sărbătorească sfinţii Scripturii sau ai istoriei, aşa cum îi sărbătoreste Biserica Ortodoxă, spre exemplu.). Evenimentele acestea sunt ocazii în care oamenii se adună spre a asculta diverşi vorbitori (predicatori care încearcă să prezinte Evanghelia lui Isus Hristos, păcatul ca problemă fundamentala a omului şi soluţia harului lui Dumnezeu), vorbitori invitaţi din ţară sau străinătate, precum şi diverse formaţii muzicale sau cantăreţi cunoscuţi în mediul evanghelic din ţară sau străinătate (vezi concertul Michael W. Smith, noiembrie 2010, Braşov). Cand aceste evenimente au scopul precis de a prezenta Evanghelia îşi trag de aici numele de „Evanghelizări” diferenţiate în funcţie de „‘ţintă” (copii, tineri, adolescenţi, întreaga biserică).

Partea pe care nu se pune la fel de mult accent, care e mai grea, care implică mai mulţi oameni, pe langă invitaţii care pleacă la sfarşitul evenimentului, e follow-up-ul, creşterea şi educarea, ucenicizarea -aşa cum îşi are numele- a oamenilor care la aceste evenimente iau hotarari (uneori radicale) pentru viaţa lor, iau hotararea de a-L urma pe Hristos într-o altă formă (modalitate). Într-un limbaj metaforic, teoretic şi practic, atat in viata de zi cu zi, cat si in cazul evanghelicilor hunedoreni e mai uşor să „faci” copilul decat sa-l creşti.

  1. „Înconjurăm” omul pană zice „da”, apoi nu ne mai ocupăm la fel de mult de el, ca să-l integrăm într-un nou cerc de prieteni, să rediscutam cu el adevărurile de bază ale creştinismului, „laptele duhovnicesc” – aşa cum îl numeşte Apostolul Pavel- găsind partea practică pe care omul să o poată trăi ca pe o alternativă oferită de cuvantul Scripturii, faţă de alternativele oferite de lume prin toate canalele disponibile.
  2. Desfiinţăm (ca să nu zic desfiinţează), criticăm şi condamnăm sistemele şi activităţile existente, în care sunt implicaţi colegii şi vecinii noştri, le plasăm sub judecata celor „lumeşti”, aşa la modul general, FĂRĂ să aducem, creem, oferim alternative care să nu fie banale, plictisitoare sau superficiale, ci care să fie practicabile, vrednice de înţeles şi acceptat de către orice om „cu capu` pe umeri”.
  3. Unii predicatori care din „n” motive nu reusesc sa extraga principiile  (esenta) textului biblic din care vorbesc, folosesc in locul acestora o psihologie ieftina pana la manipulare. Manipulăm (uneori) oamenii (simpli) şi-i speriem cu frica iadului şi urgenţa pocăinţei (iadul aşa cum ne-a fost prezentat de Hristos e de temut iar pocăinţa este o urgenţă în faţa incertitudinii momentului morţii), însă măreţia, dragostea şi înţelepciunea lui Dumnezeu ar trebui să stea la baza motivaţiilor noastre, în relaţia noastră (şi a oricui) cu El (vezi Evanghelia după Ioan, 3:16)

Indiferent cat de mult sau puţin se potriveşte evanghelicilor hunedoreni „creionarea” făcută de mine, aşa cum scriam la început ea întodeauna va fi incompletă, în parte greşită si în parte adevărată, uneori pripită sau făcută la timpul nepotrivit. Ea mereu va avea nevoie de alte puncte de vedere, de completarile voastre şi în aspectele bune şi în cele „nebune”.

Pavel scria cam aşa: „În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară (în cazul nostru pe cei care nu-s evanghelici)? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru? Cat despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. „– 1 Corinteni 5:12,13

„Dacă ne-am judeca singuri, n’am fi judecaţi!” – 1Corinteni 11:31

, , , , , , , , , , , , , , , ,

3 comentarii

%d blogeri au apreciat: