Beniamin Poplăcean: Învierea Domnului Isus

Liliana Botea: „Şoapta primăverii pascale”

Cu braţele încărcate cu flori, primăvara a coborât uşor pe pământul încă îngheţat şi zgribulit, ascuns sub mantia subţire a unei zăpezi târzii. La atingerea ei, ghioceii au ieşit să se scalde în lumina palidă a soarelui şi firele de iarbă au început să înverzească.

Grădinile s-au trezit din amorţeală şi au privit cu mirare covoarele de viorele şi brânduşe, lalele şi zambile, frezii care se aşterneau peste pământul rece. Copacii s-au legănat uşor sub atingerea vântului şi-au început să se îmbrace cu muguri proaspeţi. Doar păsările uimite îşi scuturau penele ciufulite, neştiind dacă ar trebui să înceapă să cânte…

Am auzit şi eu şoapta primăverii şi am ieşit în curte s-o întâmpin! Totul în jurul meu se trezea la viaţă, fără zgomot, fără grabă! Natura învia, pregătindu-se să sărbătorească împreună cu oamenii praznicul Învierii Domnului Isus Christos! M-am desprins cu greu din visare şi am încercat să intru în rutina zilei. Gândurile poposeau câteva clipe în prezent, apoi zburau neobosite acasă, în România. Acolo, cei dragi se pregăteau şi ei pentru sărbătoarea Paştelui. Amintirile din vremea copilăriei au rămas adânc săpate în mintea şi inima mea! Parcă auzeam din nou glasul mamei care repeta aceleaşi cuvinte în fiecare an „Să nu uitaţi că duminică Îl sărbătorim pe Christos cel Înviat din morţi. Să nu uitaţi crucea, suferinţele, moartea răscumpărătoare. Să nu uitaţi că Dumnezeu a dat totul, din dragoste pentru fiecare dintre noi! Să nu uitaţi….!” Am plecat să cumpăr cele de trebuinţă. În jurul meu era atât de multă grabă, încât părea că fiecare om aleargă să prindă ultimul tren. M-am întors târziu acasă, bucuroasă că scăpasem de mulţime. Urma să încep pregătirea bucatelor pentru masa de sărbătoare, însă mintea mea se întorcea la acelaşi gând „Să nu uitaţi crucea, suferinţele, Învierea!”

Seara am ieşit în curte să mă odihnesc şi am hotărat să mă duc pentru o clipă la cruce. Gândul a plecat fără şovaială şi s-a oprit pe culmea unui deal pleşuv. Nici-un fir de iarbă nu îndrăznise să răsară acolo. Nici-o floare nu-şi răspandea acolo parfumul. Pământul era numai bolovani şi pietre. În sufletul trecătorilor erau tot numai bolovani şi pietre. Pe cruce, între doi tâlhari de drumul mare, Isus Christos plătea preţul păcatului meu. Mâinile care au pus fiecare planetă pe orbită, zvâcneau acum prinse în cuiele răstignirii. Picioarele care călătoriseră neobosite, ducând tuturor vestea împăcării cu Dumnezeu, lăsau acum să cadă pe pământ sângele Răscumpărării. Suferinţa era atat de cumplită încat n-o puteai privi fără să te cutremuri. Gândul a plecat îngrozit de acolo şi s-a întors în curtea acoperită de iarbă primăvăratecă. Am fost o clipă la cruce… Apoi a fost noapte…

Dimineaţa Învierii s-a arătat veselă şi plină de pace. În timp ce priveam natura îmbrăcată de sărbătoare, gândul s-a întors la cruce. Nu mai era nimeni acolo. Câţiva trecători plictisiţi îşi cărau poverile pe drumul prăfuit. La poalele dealului, o grădină frumoasă adăpostea un mormânt gol. Pietrele, iarba, florile, vântul spuneau tuturor „A înviat Christos!” Doar Maria mai căuta trupul pentru îmbălsămare, dar cand L-a întâlnit pe Domnul, a văzut şi a crezut.

Ne apropiem şi în acest an de sărbătoarea Învierii Domnului Isus Christos. În iureşul pregătirilor, te invit să te opreşti o clipă la cruce. Acolo a fost plătit preţul păcatului tău. Apoi du-te la mormântul gol, priveşte şi crede! Bucură-te căci Christos a Înviat, ca fiecare dintre noi s-avem Viaţă!

CHRISTOS A ÎNVIAT!

 

Tempe, Arizona, SUA

Paşte, 2013

Poetică: „Dunamis”

noi nu putem controla învierea

însă-i putem desena o ogradă:

mintea s-o guste, ochiul s-o vadă

mintea s-o guste, ochiul s-o vadă

surogatul ei ne distruge frumuseţea adusă de primul Cuvânt

de prima-nviere ce nu diferă de ultima

între ce va fi şi ce-a fost odată

viaţă nebiruită, ne-ncătuşată

explozie ordonată

 

pe sub treceri la-ncheietură

şi astăzi mai compun(em) din puterea ei zdrobitoare

şi din scânteia-ntâlnirii-ntre fire

în loc de poduri, în loc de treceri – căscări de gură –

aşa ca să nu uităm ce putere uimită ascunde dicţionarul

printre celelalte cuvinte

din sus-ul şi din jos-ul vorbei amintite

ca să nu uităm dimineaţa-nvierii

ne-ai dăruit primăvara;

încercările pe roata olarului

seara liniştită, între umerii zilelor pitită

şi în toate dicţionarele lumii

ai scris printre celelalte cuvinte

cuvântul “dinamită”

 

http://calatorru.wordpress.com/2010/04/13/dunamis/

 

Ascultă varianta cântată (muzică: Alin Cristea)

http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2010/04/20/dunamis-la-moartea-poetului/

 

Marşul Învierii la Hunedoara, aprilie 2012

 

Dana Sisoeva:

Şi-n acest an bisericile neoprotestante din Hunedoara au organizat, în colaborare cu Primăria oraşului, Marşul Învierii. Nu ştiu dacă reprezentanţii celorlalte confesiuni au fost invitaţi şi forma în care s-a făcut acest lucru, dar e regretabil că nu i-am avut printre noi! Spun unii că am putea vorbi deja de o tradiţie, una bună, ca în a doua zi de Paşte creştinii din oraş şi din împrejurimi să se întâlnească pentru o manifestare menită să aducă în atenţia publicului evenimentul ce a prilejuit sărbătoarea şi să declare adevărul ce stă la baza credinţei noastre: învierea lui Cristos! Unui salut timid şi şoptit cândva, i-a luat locul corul vocilor noastre unite a proclama măreţul eveniment ce a marcat istoria omenirii!

Au participat sute de oameni (şi totuşi, numărul neoprotestanţilor din oraş îl întrece pe cel al manifestanţilor), coloana parcurgând vechiul traseu ce străbate drumul dintre poarta stadionului de pe strada Mihai Viteazul şi Casa de Cultură. Pancarde, steaguri, cântul farfarelor reunite, predica, rugăciunile rostite cu această ocazie – toate acestea au concurat în a aduce aminte concetătenilor noştri că Isus este viu şi El e pricina bucuriei noastre.

Timişoara, oraşul în care s-a organizat pentru prima dată o astfel de întâlnire, având un caracter mai pronunţat interconfesional, este la a 21-a ediţie. În primii ani astfel de manifestări aminteau încă puternic de cele la care am participat „de bunăvoie şi siliţi de împrejurări (sau împrejmuiri?)” în cinstea tovarăşului. Cei care de frica ameninţării cuptorului aprins s-au spurcat cu ceea ce le arunca de la masă falsul împărat care se credea dumnezeu, au simţit o bucurie a libertăţii să poată striga laude Celui care le merită, Adevăratului Împărat! Mai simţiţi fiorul? Cum am putea sta acasă, cum am putea să nu cântăm noi, cei care atunci nu am făcut-o, afirmând că Isus Cristos e viu şi El e Domn? Ni s-a poruncit să spunem mai departe, să proclamăm, să-L laudăm şi să-L slăvim pe El, deci cum am putea să lipsim de la asemenea evenimente?

Mulţumim tuturor celor care au participat, cu trupul dar și cu sufletul, sunteţi o mare încurajare pentru noi toţi!

Hunedoara: Marşul Învierii, 16 aprilie 2012, orele 15.00

http://bcbmaranata.com/index.php?option=com_content&view=article&id=270:marul-invierii

Hunedoara: „Călătorie la Cruce”, 13-14 aprilie 2012

http://www.bisericabiruinta.ro/Index_ro/Evenimente.html

Eroul nostru… Eroul meu

Avem vreo două cântări în care Domnul este numit Erou şi anume: „Eroul mare” sau „Eroul S-a sculat”. Aceasta în contextul învierii Domnului Hristos. Ce anume Îl face oare Erou, pentru că şi alţii au înviat înaintea Lui şi nu sunt numiţi eroi.
Eu cred că mai multe lucruri şi aspecte, de fapt foarte multe, ne pot face să-L numim Erou pe Domnul Isus. În privinţa învierii dintre cei morţi este adevărat că şi alţii au înviat dar de fapt lor le-a fost luată viaţa şi apoi le-a fost redată pentru o perioadă de vreme după care inevitabil au murit din nou; în ceea ce-L priveşte pe Mântuitorul, după cum El Însuşi a spus, El singur Şi-a dat viaţa şi apoi Şi-a luat-o înapoi şi nu a mai murit. Mare diferenţă între El şi toţi ceilalţi.
Restul puteti citi pe http://emiciupe.wordpress.com/

Cum ai răspunde „învierii”?

Majoritatea dintre voi aţi fost provocaţi să daţi un răspuns expresiei mult folosite în vremea asta şi anume „Hristos a-nviat!” şi aproape sigur că aţi răspuns că este adevărat că a-nviat.

Dar pentru că El nu este singurul care a înviat, ce răspuns ai da cuiva care ţi-ar spune „Eutih a-nviat!” sau „Lazăr a-nviat!” sau… ?

Ionatan Piroşca: Despre „poezia creştină”

„…nu suntem totuşi capabili să judecăm inima autorului citit, numai Dumneeu o vede. Cred însă că poate fi “citit” creştinismul dintr-un text după amprenta pe care o pune pe sufletul cititorului. Poezie creştină este acea poezie care aduce, pe lângă satisfacţia artistică, specifică poeziei în general, sentimente ce-L mărturisesc pe Hristos. Iar El, viu fiind acolo, mişcă spre Sine gândurile şi inima cititorului. Cam asta cred eu că trebuie să fie… Nu?”

8 iunie 2001, Ionatan Piroşca

„şi ziua se duce şi vine o alta pe mal în jos

vine altul şi-o ridică tot aşa durerea e la ea acasă

şi-i mănâncă pe domnul pe doamna câte puţin

ascultă-mă de ce acum e altfel

are un vad la un capăt moartea ce e aia

trebuie aflat cunoscut descris în culori vii

poate vor pricepe ce e moartea

*

egal plus egal fac inegal

simplu nu atât de simplu că aproape,

aproape de tot după dealul ăla, după  tei,

după ce trăieşti mai mult sau mai puţin trăieşti de tot

şi nu mai vin zile, ci urgii nu orgii

fatale sinapse cu trecutul înghit viitorul

fatale faptele tale de la credinţa ta cetire

de la capăt  punct şi de la capăt

*

dacă toţi am fi una ar fi alta şi la urma urmei

numai Hristos a conjugat pe a muri la mai mult ca triumf

pe lumea asta eu mor tu mori El vine

ori înţelegi ori nu după aia cade cortina istoria

ce mai e de spus s-a spus începe numărarea

pune pecetea creşte mlădiţa vuiesc arhanghelii”

Comentarea (o explicare a) acestei poezii a lui Ionatan Piroşca, o puteţi citi pe blogul lui Claudiu Dobra:

„…Poezia, deşi este o îmbinare între stilul abstract şi metafizic al lui Nichita Stănescu cu sumbrele metafore pesimiste bacoviene, totuşi reuşeşte să evidenţieze strălucirea mesajului evanghelic prin conţinutul dogmatic şi finalitate. De exemplu, dacă poezia bacoviană  este caracterizată de culori cenuşii şi de sentimente reci şi sumbre pe un fundal pesimist, poezia piroşceană creează  o ascensiune de la pesimism spre optimism, de la moarte spre viaţă, de la o realitate a umbrelor spre o realitate a realităţii…” Citeşte tot>>