Posts Tagged istorie

„Timpul nostru personal poate bate timpul istoric!”

„Cu timpul împotriva noastră” – de Maroneac CristianCristian Maroneac

            Pe măsură ce înaintez de-a lungul vieţii îmi dau seama că nu aş putea fi altceva decât creştin. Creştin şi atât. Nu pot să spun că îmi doresc o identitate ajutătoare dată de numele unui cult. De cele mai multe ori o astfel de identitate nu face decât să creeze alte probleme care se adaugă la cele deja existente. Şi chiar dacă poate fi greu de crezut, aceste identităţi s-au născut din credinţă. Încă din vremurile de început ale bisericii, ba chiar în rândul evreilor pe care îi întâlnim în Vechiul Testament, apar anumite facţiuni care te făceau mai evreu, sau după caz, mai creştin. Nişte tratate de istorie bisericească pot lămuri cele mai de sus mult mai pe larg.

            În cele ce urmează vreau să explic de ce timpul lucrează împotriva creştinilor, timp care atunci când se va împlini, va stabili toate lucrurile aşa cum trebuie ele să fie.

Ştim că timpul distruge, erodează lucrurile, duce totul către un final. Folosim anumite lucruri un timp, apoi le înlocuim şi continuăm acest ciclu până ne vine nouă timpul. Ne iau locul urmaşii, apoi devenim o istorie îndepărtată, până dispărem complet din memoria colectivă. Asta dacă nu ai norocul să fi fost o celebritate în timpul vieţii, fiind astfel condamnat să fii citat, analizat, compus şi descompus, bârfit fără să mai ai nici un cuvânt de spus. Dar creştini fiind, credem că ultimul cuvânt despre noi îl va avea Dumnezeu.

Deja ştim că lucrurile apar, sunt folosite, Citește restul acestei intrări »

, , , , , ,

Lasă un comentariu

Poetică: „Joi noaptea”

“s-a făcut gâlceavă, cine-I şi ce vrea ? de ce schimbă lumea aşa cum e ea ?
cum să fiu eu mare când mă fac mai mic?… primul din mulţime, făr’ să fiu slujit ?
să îşi ţină vorba numai pentru El !
eu împart puterea ! la mine-i cuţitul ! jertfa-I e câştigul ? las’ să fie Miel !

am găsit uşiţa aseară-ntr-o vorbă spusă de pungaşul ce le ţine punga
a venit la ţanc, ştie el ce ştie:
unu’ pentru toţi ! de-i odată mort nu mai poa’ să-nvie !
haideţi, ce mai staţi ? luaţi torţe, ciomege: E-acolo-n grădina plină de măsline
poa’ să se tot roage, ăsta-i e sfârşitul: funiile din templu astăzi o să-L Lege !”
***
s-a schimbat grădina toată într-o curte: toate-s în tăcere, pietrele sunt mute
toţi aşteaptă  ‘şi ţin sufletul la gură, s-a pus o ‘ntrebare mare cât o şură:

“spune-ne pe şleau, fără ocolişuri dacă eşti Hristosul, Mesia, Promisul ?
până când ne ţii viaţa-n încordare ? spune ! de ce taci ? răspunzi la-ntrebare ?!”

“sunt ! – aşa cum spui !”
… faţa pălmuită şi-a rostit osânda încă nerostită:
“Eu sunt Cel Promis demult în grădină – sămânţa femeii, ce avea să vină.
Eu sunt rugu’ aprins, Stânca din pustie, Marele Profet ce avea să vie.
Eu sunt Unsul, Sfântul, Cel fără de pată – unica Salvare pentru lumea toată !
Eu sunt Cel Dintâi, dinaintea voastră: mintea vă e mică şi stupidă, proastă.
Eu sunt Ce din Urmă, Omega, Sfârşitul: degeaba vă scoateţi săbiile, cuţitul;
ochii voştri văd cam cât o orbire…”

preotul îşi rupe haina scos din fire şi-şi întinde mâna înspre osândire;
pumnii sar, lovesc vârfuri de picioare: nimănui nu-i pasă că lovirea doare…

noaptea se destramă către dimineaţă: pe obrazul zilei creşte o roşeaţă
ochiul cosmic tace, se întinde peste, îngrozit tresare de cumplita veste;
suspendată clipa, minunea, ideea, se uită de-acuma către ziua’ treia !
 
http://calatorru.wordpress.com/2010/03/31/joi-noaptea/

, , , , ,

2 comentarii

Făgăduinţa (făcută de Dumnezeu lui Avraam)

“ Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvânta; şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” (Geneza 12 : 2 )

În cartea “ Geneza “ este descrisă făgăduinţa către Avraam, deschizându-se marea promisiune care se va realiza,  făcută de Dumnezeu omului.

Această făgăduinţă are un conţinut înălţător şi se poate reţine :

  1. Dumnezeu va fi Dumnezeul familiei lui Avraam.
  2. Dumnezeu va dărui lui Avraam o mulţime de urmaşi.
  3. Urmaşii vor intra în ţara promisă.
  4. Avraam şi urmaşii săi vor fi binecuvântaţi.
  5. Prin Avraam şi urmaşii săi vor fi binecuvântate toate popoarele.

– IMPORTANŢA FĂGĂDUINŢEI

1. Făgăduinţa este importantă  pentru că arată că omul trăieşte prin credinţă. Credinţa lui Avraam nu este perfectă, dar în momentele importante din viaţa sa el crede pe Dumnezeu pe cuvânt şi crede că promisiunile Sale se vor împlini. Din credinţa omului rezultă că importante sunt puterea şi perfecţiunea lui Dumnezeu. Dumnezeu este credincios cuvântului Său şi oricând te poţi baza pe acest lucru, aceasta fiind darul nemeritat, dar curat şi de o importanţă crucială în viaţa fiecăruia. Avraam descoperă că prin credinţă Dumnezeu îl consideră neprihănit, fiind astfel parte a Planului divin.

Citește restul acestei intrări »

, , , , ,

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: