Posts Tagged lucru in echipa

Încă caut colaboratori :)

Căutam odată printre primele postări de aici de pe blogul ăsta şi am dat de una ce zicea la plural „Căutăm colaboratori”. 🙂 Ei bine situaţia nu s-a schimbat prea mult, căutarea încă e la locul ei, activă… mai activă uneori decât alteori, iar găsirea aleatorie şi îmbucurătoare.

Citeam în seara asta că ăştia de la WordPress fac angajări pentru diverse slujbe, şi deşi mi-ar plăcea să lucrez cu ei, nu mă pricep, nu-s bun în domeniile în care caută ei oameni, şi clar, ei nu caută orice fel de oameni, ci pe cei mai buni. Cum altfel să meargă treaba?

Lucrurile nu-s mult diferite nici cu privire la noi, pocăiţii, evanghelicii, fie că-i vorba de echipa bisericii, fie că-i vorba de colectivul de redactie al unei reviste, al unui ziar, sau pur şi simplu de oamenii care împreună fac CEVA să funcţioneze, să meargă (din ce în ce mai bine)… fie el chiar şi un amărât de blog pentru o comunitate (amărâtă). Bine, am uitat să vă spun că toate slujbele oferite de ei sunt pe bani, iar eu (noi) căutăm VOLUNTARI 🙂

Mi-au plăcut cerinţele lor. Cam asta zic ei că TREBUIE să aibă omul care vrea să lucreze în echipa lor:

All Jobs Require:

  • Great communication skills. We’re a distributed team, so frequent and clear written communication is a must.
  • Self-driven work ethic. You need to be a self-starter who loves taking initiative and seeing things through to completion.
  • Curiosity and the desire to learn. Our business is changing and growing fast, who knows what will be the skills of tomorrow? Flexibility is key.

Aa, am uitat să zic, işi doresc oameni PASIONAŢI.  Oare noi (mai) avem aşa ceva?

, , , ,

Un comentariu

Ziarul „Hunedoara Evanghelică” (şi asta-mi doresc de la 2012 :)

“Good ideas are common – what’s uncommon are people who’ll work hard enough to bring them about”–  Ashleigh Brilliant

Evenimentele există (câteodată mai multe, alteori mai puţine). Unele dintre ele există chiar şi aici pe Internet (însă doar cele de amploare mai mare, gen evanghelizări, concerte, etc.), probabil un procent de 20-40%, zic eu, restul sunt cunoscute doar de cei pe care-i implică în mod direct, apoi se pierd în obscuritate.

Ce ne lipseşte este fluidizarea informaţiei, promptitudinea şi lucrul în echipă (un colectiv de redacţie „self-motivated”), spiritul jovial şi curajul de a schimba şabloanele învechite. Ne lipsesc aceste lucruri, nu în sensul că nu le avem, ci în sensul că facem uz de ele mult prea puţin.

Poate că e vremea să vorbim la trecut! 🙂

Doamne ajută!

La mulţi ani 2012!

, , , , , ,

Un comentariu

Tu ce dar duhovnicesc ai ?

Am povestit acum spre seara cu un grup de adolescenţi despre darurile duhovniceşti, talentele dobândite natural sau deprinderile trudite, învârtindu-ne timp de 2 ceasuri, precum câinele în jurul cozii, în jurul întrebării „Care-i darul tău duhovnicesc ?”

GREU  să ajungem la răspunsuri concrete, din lipsă de cunoaştere personală, din lipsă de cunoaştere a Scripturii, din lipsă de lectură şi din şi mai mare lipsă de implicare.

Păi cum să putem noi face ce spune Petru în epistola lui: 1Petru 4:10 „Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul, pe care l-a primit, când noi nu ştim care-i darul ăla, nu credemfiecare e chemat şi trebuie să slujească, şi nu vrem să facem paşi mărunţi şi practici spre descoperire şi implicare ?!

Am găsit un test format din 140 de întrebări care să ne ajute în identificarea darului sau darurilor pe care le avem, a tendinţelor sau preferinţelor personale pe care dacă le punem la dispoziţia şi în slujba lui Dumnezeu, e posibil să ne împlinim menirea, să ne fim de folos unii altora şi să lărgim Împărăţia lui Dumnezeu în noi şi în jurul nostru.

Din păcate testul darurilor spirituale e în limba engleză, însă ştiu că pentru mulţi engleza nu mai e un impediment, iar dacă ştiţi resurse în limba română care să ne fie de folos, daţi o mână de ajutor.

Aici găseşti „Spiritual Gifts Test”

Click aici pentru varianta printabilă + explicaţii

, , , , , , ,

Un comentariu

Discriminare sau neComunicare ?

Scriu înainte să se întâmple 🙂 fără să se fi plâns (încă) cineva din comunitatea evanghelică hunedoreană că e discriminat. Doar mi-a trecut mie prin gând posibilitatea faptului că unul din cei aproximativ 200 de vizitatori zilnici ai Hunedoarei Evanghelice să se întrebe de ce el ştie despre un eveniment ce urmează să aibă loc la una din bisericile evanghelice din oraş, iar aici nu apare. De ce se repetă doar acele evenimente care-i vizează pe baptişti, din când în când pe penticostali şi mai deloc pe creştini după evanghelie?

Să însemne că la penticostali nu se întâmplă nimic? Oare creştinii după evanghelie din Hunedoara nu au nimic de oferit comunităţii din care fac parte? Evident că lucrurile nu stau aşa! Eu însumi am aflat (prea târziu) despre unele evenimente, sau nu am avut date precise pentru a prezenta altele.

Cele despre care scriu aici pe Hunedoara Evanghelică sunt cele pe care le cunosc, informaţii (în timp util) la care am acces, iar dacă ai observat nePrezentarea unor evenimente evanghelice ce au avut loc în Hunedoara şi te-a încercat sentimentul discriminării, scriu aici că nu e o discriminare intenţionată, ci un rezultat al lucrului slab în echipă, al dezinteresului sau a lipsei de motivaţie (timp, resurse, abilităţi) a unora pe care i-am invitat în echipă, sau (şi) al autoexcluderii  intenţionate a unora care ţin prea mult la „umbrela denominaţiunii” lor.

Ştiu că nu toţi gândesc şi simt ca mine 🙂 însă nu e deloc necesar să fie aşa !

Eu cred că puţin e mai mult decât nimic, şi că TREBUIE  să exploatăm spaţiul virtual, „click-ul” ce e aproape în toate casele. Mai cred şi că dacă biserica sau organizaţia din care faci parte nu are încă o pagină web actualizată şi accesibilă (nu goală şi „prăfuită” = inutilă) tu ar trebui să aduci aminte celor din conucere de imporanţa investirii în „cartea voastră virtuală de vizită” . Hunedoara Evanghelică te ajută să fii şi să rămâi vizibil. AJUT-O ŞI TU !

, , , ,

Lasă un comentariu

Fă echipă cu Hunedoara Evanghelică!

Cel mai bun articol despre evanghelicii hunedoreni, cea mai bine prezentată ştire, cel mai expresiv anunţ despre un eveniment de interes public ce ţine de mediul şi lucrarea evanghelică din judeţul Hunedoara, sau orice  altă scriere ce se potriveşte pe „Hunedoara Evanghelică” poate fi premiată. Succes ! 🙂

Poţi căştiga un tricou (oferit de biserica „Punctul Central”– Deva) cu unul din următoarele imprimeuri:

alivejesusnew-testfish1

Notă: Concursul se adresează persoanelor care locuiesc în Hunedoara (pentru cei care locuiesc în judeţul Hunedoara (sau în alt judeţ, sau în altă ţară :) ) va fi mai greu să îşi procure premiul :) )

____________________________________________

Ştiţi  cu toţii  că “ecoul” este repetarea unui sunet, este “o vâlvă, un răsunet produs de un eveniment  sau de-o problemă”.  Dacă ai auzit despre un eveniment legat de mediul evanghelic hunedorean ce urmează să aibă loc în oraşul nostru, fi tu “ecoul” care să se audă până aici pe Hunedoara Evanghelică.

Urmează un botez în biserica la care mergi? Va avea loc o conferinţă despre care ai sau poţi obţine date exacte? Ai primit un email cu un anunţ despre un concert sau o întâlnire deosebită? Are loc sau se plănuieşte vre-o actiune cultural-educativă,  social-umanitară?  A apărut un nou site al unei biserici sau organizaţii evanghelice din Hunedoara? Se discută la întîlnirile de tineret o “temă fierbinte” cu invitaţi “tari” despre care ai vrea să ştie şi alţi tineri?

Fi tu ecoul acestor lucruri!

anunt

Ne interesează orice ştire de interes public cu şi despre mediul evanghelic hunedorean: servicii de închinare, concerte, botezuri, seri de tineret special pregătite, conferinţe, evenimente culturale sau sociale, înfiinţarea unor noi organizaţii sau centre creştine, grupuri de rugăciune sau modalităţi practice în care Dumnezeu se manifestă în Hunedoara.

Condiţii de participare la concurs: ştirea trebuie să fie cât mai bine alcătuită, să răspundă la întrebările ce?, când?, unde?,  cine? pentru a putea fi postată pe site. Nu se acceptă preluările de pe alte site-uri, decât dacă fac referire la cele scrise, având în mod obligatoriu menţionată sursa.

Trimite un e-mail pe hdevanghelica@yahoo.com sau lasă un comentariu aici pe blog !

La începutul lunii va fi anunţat numele câştigătorului din luna precedentă !

, , ,

3 comentarii

%d blogeri au apreciat: