Posts Tagged moarte

Liliana Botea: „Şoapta primăverii pascale”

LilianaBotea1Cu braţele încărcate cu flori, primăvara a coborât uşor pe pământul încă îngheţat şi zgribulit, ascuns sub mantia subţire a unei zăpezi târzii. La atingerea ei, ghioceii au ieşit să se scalde în lumina palidă a soarelui şi firele de iarbă au început să înverzească.

Grădinile s-au trezit din amorţeală şi au privit cu mirare covoarele de viorele şi brânduşe, lalele şi zambile, frezii care se aşterneau peste pământul rece. Copacii s-au legănat uşor sub atingerea vântului şi-au început să se îmbrace cu muguri proaspeţi. Doar păsările uimite îşi scuturau penele ciufulite, neştiind dacă ar trebui să înceapă să cânte…

Am auzit şi eu şoapta primăverii şi am ieşit în curte s-o întâmpin! Totul în jurul meu se trezea la viaţă, fără zgomot, fără grabă! Natura învia, pregătindu-se să sărbătorească împreună cu oamenii praznicul Învierii Domnului Isus Christos! M-am desprins cu greu din visare şi am încercat să intru în rutina zilei. Gândurile poposeau câteva clipe în prezent, apoi zburau neobosite acasă, în România. Acolo, cei dragi se pregăteau şi ei pentru sărbătoarea Paştelui. Amintirile din vremea copilăriei au rămas adânc săpate în mintea şi inima mea! Parcă auzeam din nou glasul mamei care repeta aceleaşi cuvinte în fiecare an „Să nu uitaţi că duminică Îl sărbătorim pe Christos cel Înviat din morţi. Să nu uitaţi crucea, suferinţele, moartea răscumpărătoare. Să nu uitaţi că Dumnezeu a dat totul, din dragoste pentru fiecare dintre noi! Să nu uitaţi….!” Am plecat să cumpăr cele de trebuinţă. În jurul meu era atât de multă grabă, încât părea că fiecare om aleargă să prindă ultimul tren. M-am întors târziu acasă, bucuroasă că scăpasem de mulţime. Urma să încep pregătirea bucatelor pentru masa de sărbătoare, însă mintea mea se întorcea la acelaşi gând „Să nu uitaţi crucea, suferinţele, Învierea!”

Seara am ieşit în curte să mă odihnesc şi am hotărat să mă duc pentru o clipă la cruce. Gândul a plecat fără şovaială şi s-a oprit pe culmea unui deal pleşuv. Nici-un fir de iarbă nu îndrăznise să răsară acolo. Nici-o floare nu-şi răspandea acolo parfumul. Pământul era numai bolovani şi pietre. În sufletul trecătorilor erau tot numai bolovani şi pietre. Pe cruce, între doi tâlhari de drumul mare, Isus Christos plătea preţul păcatului meu. Mâinile care au pus fiecare planetă pe orbită, zvâcneau acum prinse în cuiele răstignirii. Picioarele care călătoriseră neobosite, ducând tuturor vestea împăcării cu Dumnezeu, lăsau acum să cadă pe pământ sângele Răscumpărării. Suferinţa era atat de cumplită încat n-o puteai privi fără să te cutremuri. Gândul a plecat îngrozit de acolo şi s-a întors în curtea acoperită de iarbă primăvăratecă. Am fost o clipă la cruce… Apoi a fost noapte…

Dimineaţa Învierii s-a arătat veselă şi plină de pace. În timp ce priveam natura îmbrăcată de sărbătoare, gândul s-a întors la cruce. Nu mai era nimeni acolo. Câţiva trecători plictisiţi îşi cărau poverile pe drumul prăfuit. La poalele dealului, o grădină frumoasă adăpostea un mormânt gol. Pietrele, iarba, florile, vântul spuneau tuturor „A înviat Christos!” Doar Maria mai căuta trupul pentru îmbălsămare, dar cand L-a întâlnit pe Domnul, a văzut şi a crezut.

Ne apropiem şi în acest an de sărbătoarea Învierii Domnului Isus Christos. În iureşul pregătirilor, te invit să te opreşti o clipă la cruce. Acolo a fost plătit preţul păcatului tău. Apoi du-te la mormântul gol, priveşte şi crede! Bucură-te căci Christos a Înviat, ca fiecare dintre noi s-avem Viaţă!

CHRISTOS A ÎNVIAT!

 

Tempe, Arizona, SUA

Paşte, 2013

, , , , , , ,

Lasă un comentariu

Hunedoara: „Călătorie la Cruce”, 13-14 aprilie 2012

http://www.bisericabiruinta.ro/Index_ro/Evenimente.html

, , , ,

Lasă un comentariu

Ionatan Piroşca: Despre „poezia creştină”

„…nu suntem totuşi capabili să judecăm inima autorului citit, numai Dumneeu o vede. Cred însă că poate fi “citit” creştinismul dintr-un text după amprenta pe care o pune pe sufletul cititorului. Poezie creştină este acea poezie care aduce, pe lângă satisfacţia artistică, specifică poeziei în general, sentimente ce-L mărturisesc pe Hristos. Iar El, viu fiind acolo, mişcă spre Sine gândurile şi inima cititorului. Cam asta cred eu că trebuie să fie… Nu?”

8 iunie 2001, Ionatan Piroşca

„şi ziua se duce şi vine o alta pe mal în jos
vine altul şi-o ridică tot aşa durerea e la ea acasă
şi-i mănâncă pe domnul pe doamna câte puţin
ascultă-mă de ce acum e altfel
are un vad la un capăt moartea ce e aia
trebuie aflat cunoscut descris în culori vii
poate vor pricepe ce e moartea
*
egal plus egal fac inegal
simplu nu atât de simplu că aproape,
aproape de tot după dealul ăla, după  tei,
după ce trăieşti mai mult sau mai puţin trăieşti de tot
şi nu mai vin zile, ci urgii nu orgii
fatale sinapse cu trecutul înghit viitorul
fatale faptele tale de la credinţa ta cetire
de la capăt  punct şi de la capăt
*
dacă toţi am fi una ar fi alta şi la urma urmei
numai Hristos a conjugat pe a muri la mai mult ca triumf
pe lumea asta eu mor tu mori El vine
ori înţelegi ori nu după aia cade cortina istoria
ce mai e de spus s-a spus începe numărarea
pune pecetea creşte mlădiţa vuiesc arhanghelii”

Comentarea (o explicare a) acestei poezii a lui Ionatan Piroşca, o puteţi citi pe blogul lui Claudiu Dobra:

„…Poezia, deşi este o îmbinare între stilul abstract şi metafizic al lui Nichita Stănescu cu sumbrele metafore pesimiste bacoviene, totuşi reuşeşte să evidenţieze strălucirea mesajului evanghelic prin conţinutul dogmatic şi finalitate. De exemplu, dacă poezia bacoviană  este caracterizată de culori cenuşii şi de sentimente reci şi sumbre pe un fundal pesimist, poezia piroşceană creează  o ascensiune de la pesimism spre optimism, de la moarte spre viaţă, de la o realitate a umbrelor spre o realitate a realităţii…” Citeşte tot>>

, , , , , , , , , , , , ,

Lasă un comentariu

Petiţie la moartea unei tinere, Deva

, , , , , ,

Lasă un comentariu

Dialectica lui „mors et vita”, Nicolae Steinhardt

“Paradoxal mai lucrează Hristos şi cu păcătoşii, cu viaţa şi cu moartea.

Karl Barth: harul îndreptăţirii e viaţa noastră, harul sfinţeniei e moartea noastră. Ceea ce înseamnă că, în operaţia îndreptăţirii, Domnul îi spune mortului (adică păcătosului): trăieşte! Apoi, după ce l-a scos din păcat, cu alte cuvinte din moarte, şi l-a chemat la viaţă, tot El îi spune celui acum viu: mori! Păcătosul căit – fostul mort care a fost chemat la viaţă – urmează acum să moară la cele lumeşti. “Sub aceste două determinări şi nu sub vreo alta trebuie să fie trăită viaţa creştină.”

Iată întreagă dialectica lui mors et vita: întai te înviază, apoi te omoară: ca să fii cu adevărat viu. Aa, dacă asta-i viaţa, viaţa nu e uşoară, e un fel de moarte. Noi tot zicem: viaţa, viaţa e aşa şi pe dincolo… dar poate că nici nu ştim cum e viaţa adevărată (după cum nu ştim ce e moartea), poate că bajbaim în zăduful apăsător al penumbrelor unul limbus şi printre confuziile unui vag limbaj… “

Nicolae Steinhardt,  “Jurnalul Fericirii”

, , , , ,

Un comentariu

A murit poetul Ionatan Piroşca

In seara zilei de ieri, 16 aprilie 2010,  la orele 19:50, poetul creştin  Ionatan Piroşca a plecat Acasă.

Dumnezeu să se bucure de el în veşnicie, aşa cum a făcut-o şi pe pământul acesta !

A lăsat în urmă 7 volume de poezie: CITIŢI !

Al Tău bal

Cum nu se miră umbra mea de mine,
Oricât, în soare cald, m-aş răsuci,
Aşa nu-mi sunt privirile-Ţi străine,
Aşa mi-eşti drag şi tot aşa mă ştii.

Pe ochiul meu vin ape dimpreună
Cu mincinoase trestii şi bâtlani.
Tu mă ascunzi ca ziua-n săptămână
Şi ca pe-o săptămână între ani.

Să nu mai văd decât semeţe creste
Care în soare numai vieţuiesc.
Şi nu mai sunt, căci umbră nu mai este,
Cu supla-Ţi siluetă mă-nfrăţesc.

Tu mă faci stânca din care izvor
Ţâşneşti lovind toiagul mântuirii.
Eu n-oi seca, chiar dacă am să mor
Umplând cu mine rânduiala firii,

Ci voi uda o nouă formă-n cer
O altă stare într-un alt real…
O, Doamne, -mbracă omul cu mister
Şi îl invită azi la al Tău bal.

http://ionatan.wordpress.com/

http://www.ionatanpirosca.net/

, , , ,

Un comentariu

Din poeziile Paştelui: „Răstignire”

Un fior străbătu întregul pământ şi-l făcu să se cutremure.
Cerul şi-a închis ochii şi sub pleoapele lui imense s-a făcut întuneric;
hoinărind agitat încoace şi încolo
Vântul sfărâma pietre între degetele lui osoase
iar durerile lungi împungeau muşchii bătuţi
cu coarne de taur.
Gâfâind, omul şopti printre dinţi:
„Unde eşti?Mi-e sete!”
Prin întunecimea amiezii se cernu mărunt o singurătate adâncă,
Iar pământul se cutremură iarăşi.
În ochii speriaţi a celui din stânga ciocănea cu cruzime un corb
de parcă cu aripe negre moartea dând târcoale
bătea la uşă.

poezie de calatorru

, , , , ,

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: