Posts Tagged nastere

Despre „evanghelizare”: Ce-i mai uşor, să faci copii sau să-i creşti?

Cu siguranţă „facerea” aceasta trece dincolo de capacitatea umană, şi atunci când ne referim la dimensiuna fizică a conceperii şi a naşterii, şi la cea spirituală. Totuşi se cere responsabilitate (…cine-o cere bisericilor?) şi în cazul evanghelizărilor ca şi în cazul fetelor, a femeilor, a cuplurilor tinere sau mai puţin tinere care „se grăbesc” să facă copii, fără să se grăbească în a se gândi înainte dacă se şi pot ocupa de ei, dacă îi pot creşte, dacă le pot oferi cele necesare creşterii şi dezvoltării normale.

Începe să mi se acrească de atâta evanghelizare. Tot am pus aici în ultima vreme anunţ după anunţ cu „evanghelizare aici, evanghelizare colo” şi iară îmi trece prin minte (ca de mai multe ori până acum) gândul ăsta că „pocăiţii ăştia (din mijlocul cărora fac şi eu parte) mai ştiu şi altceva”?

Parcă porunca aia dată de Hristos apostolilor, şi pe care ne-o asumăm pentru că ne includem în grupul lor (de parcă şi nouă ne-a fost dată), a fost de a merge şi „a face ucenici” nu de a evangheliza. Dar deja intrăm în semantică şi avem nevoie de dicţionar ca să definim corect şi la fel ce înseamnă una şi ce înseamnă cealaltă.

Parcă văd că unii din voi (cei care citiţi) aţi şi tras concluzia că am ceva împotriva evanghelizării, că-s Gigi contra negativistul. Nu-i chiar aşa! Scriu rândurile astea ca să-mi aduc aminte mie, şi să vă aduc aminte şi vouă (nu ştiu dacă pastorii evanghelici urmăresc blogul ăsta sau nu) că după cum se cheltuie mulţi bani la evanghelizări ca să se creeze condiţiile în care Vestea bună a  mântuirii adusă de Hristos (Evanghelia) să poată fi proclamată, înţeleasă şi acceptată, tot aşa preţul şi costul trebuie menţinut în cazul acelora care „se convertesc” pentru ca ei să fie îngrijiţi din punct de vedere duhovnicesc, să depăşească ritualismul şi mediocritatea „noului” tip de creştinism căruia i s-au alăturat.

Aşa că vă aduc aminte, vouă liderilor, păstorilor şi evangheliştilor, că în egală măsură este FOARTE IMPORTANT să organizaţi şi altfel de întâlniri, să trataţi cu multă responsabilitate, şi să ne aduceţi aminte şi nouă că „pruncii în Hristos” trebuie crescuţi nu doar născuţi, purtaţi pe braţe nu abandonaţi pe trepetele bisericii (sau băncile bisericii, de ce nu).

Mai ştim şi altceva! – ne apărăm noi. Serios? Mi se pare că prea puţin o dovedim.

PS. Ce mi-ar mai placea sa „săriţi” cu comentarii şi să mă contraziceţi, să-mi dovediţi că „doar mi se pare”… însă mă tem că nu se va întâmpla aşa.

, , , , ,

9 comentarii

Crăciun fericit !

Cadoul lui Dumnezeu pentru noi este Fiul Său, Isus Hristos !

„Căci un Copil ni s’a născut, un Fiu ni s’a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” Isaia 9:6

* poza de aici

, , ,

3 comentarii

Crăciunul tinerilor evanghelici hunedoreni, 12 decembrie 2009

Biserica Creştină Baptistă „Maranata” din strada Aleea Parcului Nr. 1 Hunedoara, găzduieşte  în sâmbăta din 12 decembrie 2009 începând cu orele 15.00: Crăcinul tinerilor evanghelici hunedoreni.

Importanţa naşterii Mântuitorului Isus Hristos ne-o va explica din cuvântul Scripturii pastorul Nelu Vătran.

Va asteptam cu drag! Intrarea libera!

Luca 1:26- 33″ În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimes de Dumnezeu într’o cetate din Galilea, numită Nazaret la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.
Îngerul a intrat la ea, şi a zis: „Plecăciune, ţie, căreia ţi s’a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvîntată eşti tu între femei!”
Turburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemneze urarea aceasta.
Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.
Şi iată că vei rămînea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus.
El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.
Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfîrşit.”

Luca 2:10-12 Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul:
astăzi în cetatea lui David, vi s’a născut un Mîntuitor, care este Hristos, Domnul.
Iată semnul, după care-l veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într’o iesle.”

Matei 1:20-21 Dar pe cînd se gîndea el la aceste lucruri, i s’a arătat în vis un înger al Domnului, şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s’a zămislit în ea, este dela Duhul Sfînt.
Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mîntui pe poporul Lui de păcatele sale.”


, , , , , ,

2 comentarii

%d blogeri au apreciat: