Posts Tagged obiceiuri

Ne defineşte mai degrabă ceea ce respingem…(?)

zoom

Ne defineşte mai degrabă ceea ce respingem, decât ceea ce acceptăm…

Ţin minte prin adolescenţă că oridecâteori eram întrebat dacă sunt „pocăit” în loc să răspund cu un DA hotărât, (nu neapărat că eram eu prea sigur pe mine) întrebam înainte „ce-i aia?, cum adică – pocăit?”…am crescut într-o familie de „pocăiţi”…bănuiesc că sunt (şi eu). De cele mai multe ori primeam exact definiţia de mai sus: „unu care nu bea, nu fumează, nu dansează, nu înjură…etc.” Nu prea îmi convenea definiţia lor, că voiam şi eu să fumez, măcar aşa din când în când, să văd cum e, să beau şi eu o gură de vin, o spumă de bere, să înjur când mă enervez, să dansez când e vreme de dans…să mă includ între ei nu să mă exclud, şi mă întrebam oare ce are Dumnezeu împotriva ăstor lucruri?…oare asta înseamnă să fii pocăit?

NU, nu asta înseamnă să fii pocăit (…constat şi redefinesc…că tot a trecut adolescenţa). Poţi să nu faci niciunul dintre lucrurile de mai sus şi totuşi să nu fi pocăit. A respinge pur şi simplu lucrurile şi obiceiurile considerate „lumeşti” (de cei care le consideră aşa) nu te face neapărat un om deosebit, şi în niciun caz un pocăit, dacă respingerile astea nu sunt însoţite de motivaţii corecte, de scopuri şi înţelegeri superioare şi/sau profunde care trec dincolo de legalismul plictisitor (şi înrobitor) al faptelor.

Mă zgândăre impulsul de a merge pe stradă şi a întreba aşa oameni la întâmplare, „…domnule, doamnă, cum traduceţi cuvântul „pocăit”…cum aţi descrie o persoană care are pretenţia unei asemenea etichete? Cunoaşteţi vreun pocăit, ce-i ăla?”

Parcă şi aud unele voci care protestează, „…da’ ce?, de pe stradă ne luăm noi reperele, definiţile, etichetările?…oare nu avem noi Sfânta Scriptură – dreptarul învăţăturii sănătoase – care se spune, ne arată, ne exemplifică ce şi cum?” Ba da, cum n-avem?, avem! Dar după cum din Biblie extragem perspectiva verticală divină, care apropo, de cele mai multe ori nu ne este dată aşa, mură-n gură, ca o reţetă, ci este îmbrăcată în poveste, trebuie să facem efortul de a o extrage de acolo – tot aşa pe stradă avem perspectiva orizontală a aproapelui. Tare îmi vine să fac pariu cu voi (ştiu, ştiu, noi „pocăiţii” NU facem pariu…) că nu ne convine nicicare din cele două perspective, pentru că prima e ideală, iar a doua este necosmetizată şi dură, mai mult sau mai puţin eronată şi deviată de la idealul biblic. Iar noi ne aflăm între ele, la mijloc. Fiecare mai mult sau mai puţin aproape sau departe de câte-un „mal”, aşa în mod individual (sub lupa acestei perspective) şi undeva în aceeaş „căruţă” aşa la grămadă (sub lupa perspectivei colective).

Majoritarii îi bagă pe toţi „pocăiţii” în aceeaşi „oală,” nu mai stau ei să facă distincţie între penticostali şi baptişti, sau baftişti, între martorii lui Yehova şi carismatici, între adeventişti şi cre(ş)tini după Evanghelie, „doar nu suntem acum la cursul de istorie a religiilor.” Şi oricum „toţi sunt la fel, nişte ipocriţi care se cred superiori, nişte răi mândri care se cred buni, care una predică şi alta fac…o pădure de uscături cu ceva vlăstari pe-acolo, etc.etc.etc.”

Când Apostolul Pavel îi scrie lui Tit despre cretani, el ţine cont de mărturia lor colectivă şi îi dă directive clare lui Tit: „…mărturia aceasta (zice el) este ADEVĂRATĂ, de aceea mustră-i aspru…

Ce ne defineşte (mai mult) până la urmă: 1) ceea ce alegem?…2) ceea ce respingem?…3) ce zicem noi despre noi înşine?…4) ceea ce zic alţii despre noi?…5) varianta individulă?, 6) varianta comunitară?…7) suma tuturor acestora?

Mă mai zgândăre un gând, un altul: să pun aproximativ aceleaşi întrebări celor „dinauntru”, să văd cum se vede prin  „lupa perspectivei (colective) interioare.” Am mai făcut aşa uneori. Ce vedeţi aici nu e prima încercare. Ce reuşesc să adun în cuvinte este o schiţă a perspectivelor personale. Din punctul dvs. de vedere e posibil să se vadă puţin altfel…

Filosoful grec zicea că „suntem ceea ce facem în mod repetat…”, şi în mod individual şi desigur că şi comunitar…

Ps. Dacă nu vă convine definiţia de mai sus, şi nici eu, nici voi, nici noi nu suntem în realitate aşa, cu atât mai bine. 🙂

, , , , , ,

9 comentarii

(doar) Guvernu-i de vină !?

Frumoasă ţară România noastră, păcat că-i locuită …  😦

Hunedoara, între blocuri, lângă blocul meu: loc de joacă (ptr. copii), loc de stat la poveşti… printre gunoaie… aruncate acolo de vântul propriei noastre lipse de respect şi bun simt, de civilizaţie.

, , , ,

Lasă un comentariu

Asemenea „învierii”, rămân/e valabilă/e şi după eveniment:

Scrisoare către pastori, preoţi şi toţi predicatorii care se vor urca la amvon în Ziua de Paşte

Dragi pastori, preoţi, predicatori,

Mîine este ziua de Paşte. Abia aşteptăm slujba. Vom veni cu drag la biserică, însă ne este puţin teamă.

Ştim că este foarte greu să predicaţi în fiecare an din aceleaşi texte şi totuşi orizontul nostru de aşteptare n-a scăzut. Ani la rînd v-am ascultat cu răbdare. Ne permiteţi cîteva sfaturi… de aici din bancă?

1. Vă rugăm să nu începeţi iar cu acel repetat “Cristot a înviat!” ca să vă răspundem mai tare abia la a treia urare. Credem că este adevărat, nu insistaţi!. Să trecem mai departe. S-ar putea ca prietenul care tocmai a venit cu mine să creadă că facem un fel de cenaclu în care răspundem la strigătură cu strigătură.

2. V-am ruga, dacă se poate, să nu luaţi predicile de pe internet. Le găsim şi singuri! Am venit să vă dăruim 40-45 de minute din viaţă nu pentru a ne plictisi cu aceleaşi istorioare lacrimogene narate mai prost “live”.

Citeşte tot: http://mariuscruceru.ro/2011/04/23/scrisoare-catre-pastori-preoti-si-toti-predicatorii-care-se-vor-urca-la-amvon-in-ziua-de-paste/

, , , ,

Lasă un comentariu

1 Martie… când nu te aştepti

Magda Bucoiu:

Exista sarbatori de tot felul printre cutumele nationale, unele mai frumoase, renumite, unele interesante dar nepromovate suficient, si altele mai putin bagate in seama, ignorate de-a binelea, sau ironizate in treacat. N-as vrea sa ma apuc de facut clasificari si ierarhii pentru ca nu am toate datele problemei si nici vreun interes pentru asa ceva.

Dar trebuie sa recunosc  ca am inceput sa ma gandesc putin la sarbatoarea de 1 Martie, si poate nu atat la sarbatoarea in sine sau semnificatia ei, cat la manifestarea practica si la gesturile pe care le fac oamenii cu o astfel de ocazie. E drept ca asteptam primavara si parca avem nevoie de un fel de piatra de hotar ca sa putem spune cu voce tare: “gata, domnule, de acum e primavara!” Speranta, optimism, frumusete, culoare, viata…toate le scoatem de la naftalina si le scuturam de praf.

Mda, nu pot sa zic ca ma incanta la 1 martie implicatiile istorice de sarbatoare socialista, comunista, si in plus mai sunt si unii dintre crestinii nostri conservatori nevoie mare care sar cu gura ca “e pacat,  nu trebuie sa tinem sarbatori care nu sunt poruncite in Biblie!”

Si cu toate acestea… Citește restul acestei intrări »

, , , , , ,

Un comentariu

Nu doar că uneori „strecurăm ţânţarul şi înghiţim cămila”, dar…

(când vine vorba de „gâza” şi „dromadera” mea)…pe cămila mea o văd ţânţar (da’ ce mare lucru) şi pe ţântarul (pardon, ţânţarul) tău îl văd cămilă.

Şi gata. Ce să tot dicutăm (pardon, discutăm) atâta, doar sunt vorbele Mântuitorului la urma urmei… Nu?

, ,

Lasă un comentariu

Comentezi?

Aşa la o prima aruncare de ochi pe unu din blogurile ce vorbesc despre COMENTARII am găsit un sfat simplu si foarte bun, după părerea mea.

„Când comentezi pe-un blog, spune-te bine!”

Da, da, comentariile sunt deschise chiar dacă aici pe blogul ăsta sunt moderate înainte de a fi vizibile, şi ele reprezintă un mod practic de interacţiune între cititor şi scriitor sau a mai multor cititori între ei. Doar că dialogul e posibil atunci când comentatorul nu „bate câmpii”, când ceea ce scrie are legătură cu tema sau temele abordate, când se evită ambiguităţile (cauzate de lipsa accentelor şi a tonului vocii) prin FOLOSIREA semnelor de punctuaţie, a virgulei şi a punctului, a majusculei şi a paragrafului.

Am tot dat „approve” în ultima vreme unor comentarii care nu prea seamănă cu descrierea de mai sus, unor scrieri fără noimă, lipsite de relevanţă în contextul locului unde au fost postate, cu o formă interminabilă de GHEM încâlcit, în care nu ştii unde se gată şi unde începe propoziţia, unde întreabă şi unde îşi răspunde respectivul comentator.

Comentariile de tip „moară stricată” denotă INDIFERENŢĂ şi LENE. Indiferenţă faţă de ceilalţi şi lene, nesimţire chiar de a nu respecta, de a încălca „pe faţă” cele mai simple (şi importante) norme de comunicare SCRISĂ.

Desigur că este posibilă (şi adevărată) varianta „pocăiţii care pot mai mult n-au vreme de bloguri”, însă noi ăştia, care avem sau ne facem vreme, cu siguranţă PUTEM şi noi MAI MULT.

Comentatorule, ÎNAINTE  de a scrie (aici pe blogul ăsta) „predicuţe” în formă brută, VERIFICĂ te rog:

  • dacă CELE SCRISE DE TINE sunt aşezate la locul potrivit
  • dacă sunt inteligibile
  • dacă sunt la subiect (completează sau deschid noi puncte de vedere asupra temei abordate)
  • dacă te faci sau nu de ruşine sau râs postând comentariul respectiv
  • dacă nu cumva e MAI BINE să rămâi filosof decât să SCRII, potrivit proverbului „Dacă tăceai filosof rămâneai”

Deci, COMENTEAZĂ!

, , , ,

Lasă un comentariu

Botezul Domnului (Boboteaza)

Wikipedia:

Pe 6 ianuarie, Biserica ortodoxă sărbătoreşte botezul lui Iisus Hristos, sau Boboteaza. Această zi marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Crăciunului şi Anului Nou.

De obicei, în această perioadă este foarte frig în România, de aceea este des folosită expresia „gerul Bobotezei”. Poporul român a păstrat multe tradiţii în legatură cu această zi. De exemplu, în localităţile aşezate pe malul unui râu, pe malul Dunării sau chiar pe ţărmul mării, se obişnuieşte că preotul, cu ocazia slujbei care se face acum, să arunce o cruce de lemn în apa foarte rece, uneori chiar îngheţată, după care sar câţiva flacăi curajoşi pentru a o aduce înapoi. În toate bisericile ortodoxe, preoţii fac agheasmă (apă sfinţită), cu care “botează” apele, oamenii, animalele şi casele.

Citeşte mai mult pe sarbatoricrestine.wordpress.com

, , , , , ,

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: