Simona Vlad: Impresii din tabăra „Mozaik”, Varmaga 2013

Tabara a fost super. Programul cu tinerii a avut in fiecare zi o alta tema, care te captiva prin cantece, rugaciune, scenete, jocuri. Iar seara, la timpul de seara, decorul era altul, sa se potriveasca cu tema de la tineri. Jocurile erau gandite ca fiecare participant sa se poata juca. M-am simtit integrata in echipa, iar partasia pe echipe ne-a apropiat si ne ajutat sa ne dechidem, incurajandu-ne apoi unii pe altii. Mi-a placut tot! Multumesc pentru saptamana minunata din viata mea. (Alina Badulescu)

Anul acesta am avut ocazia sa merg pentru a doua oara in tabara „MOZAIC”. Ca de fiecare data, imi place sa merg cu inima deschisa, cu dorinta de a primi ceva nou din partea tuturor, dar si cu bucuria si dorinta de a fi de folos, de a putea oferi si eu ceva din ceea ce Dumnezeu a pus in mine. Pe unii dintre participanti ii cunoscusem anul trecut, am intalnit si persoane noi, de care mi-a fost asa de drag sa ma apropii. La grupul de parinti, unde am petrecut cel mai mult timp, au participat doua mame, sosite din Canada, impreuna cu fiicele lor. Cel mai mult mi-a placut ca am avut parte de discutii libere, ca intre parinti, nu… intre specialisti si parinti. S-au putut impartasi experiente de viata, idei si solutii, de ambele parti! Concluzia la care s-a ajuns, la sfarsitul saptamanii, a fost ca toti inca mai invata cum sa faca fata dizabilitatilor cu care se confrunta copiii lor, ca toti incearca sa gaseasca solutii pentru a rezolva situatiile ivite zilnic! Pentru mine a fost o saptamana minunata, am avut ocazia sa leg prietenii care vor dura peste ani! (Simona Vlad)

Tabara Mozaik pentru mine a fost o mare realizare. In aceasta saptamana am realizat si am fost uimita de ceea ce a pus Dumnezeu in mine si am luat decizia sa fiu mai multumitoare pentru cum m-a creat Dumnezeu, pentru ceea ce a creat si mai ales pentru oamenii care ma inconjoara. De asemenea Dumnezeu m-a facut sa inteleg cum „a ales lucrurile slabe ale acestei lumi ca sa le faca de rusine pe cele tari” si, meditand la asta, m-am simtit in multe privinte avand dizabilitati. Am realizat ca nu intotdeauna pot sa fiu o incurajare pentru cei din jur asa cum tinerii participanti erau (pt mine cel putin), nu intotdeauna pot sa zambesc asa cum ei zambeau, nu tot timpul eram gata sa dau o imbratisare asa cum ei faceau si mai ales am realizat ca sunt deficitara in a arata oamenilor ca ii iubesc, pe cand tinerii participanti o aratau mereu. De asemenea sunt multumitoare pentru fiecare lider care si-au facut partea lor cu daruire, ei au fost mesagerii lui Dumnezeu pentru toti participantii. A fost uimitor pentru mine sa vad cum, desi e diferenta de limba, de cultura, echipa din Canada au fost asa implicati, gata sa ajute la orice, gata sa impartaseasca din povestile lor si o reala incurajare pt mine. I-am simtit foarte strans legati de noi, romanii si datorita acestui fapt am putut avea o colaborare excelenta! Multumesc lui Dumnezeu pentru acesta saptamana minunata din care am venit incarcata cu energie pozitiva si multa dragoste! (Maria Vlad)

Wow! Am avut cea mai binecuvantata saptamana de tabara. Totul a fost minunat. Am putut simti prezenta lui Dumnezeu in aceasta tabara. Atat echipa romana cat si cea canadiana au colaborat la intregul program de tabara. A fost minuntat sa-i vezi pe tinerii cu dizabilitati cum canta cantari din toata inima lor, cum iti zambesc de-ti inmoaie inima si cum te fac sa privesti lucrurile cu alti ochii. A fost o saptamana superba si Ii multumesc Domnului ca am avut ocazia sa fiu si eu acolo. (Daniela Barbu)

Vărmaga: Tabăra de Paşte, o tabără de excepţie 7-12 aprilie 2012

Simona Vlad:

În perioada 7-12 aprilie am participat la o tabără de excepţie, la Casa Harului, in Vărmaga. Participanţii au fost 19 copii cu sindrom Down si paralizii cerebrale, împreună cu părinţii lor. Din Anglia au fost 26 de voluntari, dornici să ajute şi să înveţe lucruri noi pe părinţi. Eu am fost invitată ca şi translator.

De dimineaţă, pentru părinţi au fost pregătite lecţii speciale despre cum pot să îşi educe copiii într-un mod pozitiv, cu calm. Cele mai multe întrebări ale mămicilor au făcut referire la comportamentul nedorit şi rezolvarea lui. Angie Allgood, asistent social si consilier, a încercat să găsească soluţii, împreuna cu mamele. Un alt lucru important pe care l-au învăţat părinţii a fost importanţa jocului în educaţia unui copil, mai ales un copil cu dizabilităţi.

În acelaşi timp, copiii au avut parte şi ei de studiu. Au învăţat despre dragostea lui Dumnezeu şi frumuseţea cerului, locul unde El ne pregăteşte o casă, dacă Îi dăruim Lui inima noastră. Materialul de studiu al micuţilor a fost Cartea Fără Cuvinte. Au avut şi alte activităţi: pictură, sărituri la trambulină, fotbal, s-au amuzat să prindă balonaşele de săpun…

În timpul după-amiezii, mamele au avut programe speciale de înfrumuseţare, coafor, manichiura, plimbări, discuţii. Am învăţat de la două mămici minunate să facem coşuleţe si flori din hârtie, mai exact Origami!

Din echipa engleză au făcut parte şi doi fizioterapeuţi. Aceştia au oferit sfaturi concrete şi cursuri pentru părinţi, în fiecare după-amiază. Mămicile au învăţat şi noi exerciţii de gimnastică, pe care le pot face acasă, împreună cu copiii.

Seara aveam un program comun, cu teatru de păpuşi, cântări frumoase, mesaj biblic. Copiii s-au bucurat mult de acest timp, înainte de a merge spre camere, pentru odihnă.

Cea mai grea zi a fost ultima: ne-am despărţit cu regrete că trebuia să plecăm acasă, dar şi cu promisiunea că ne vom revedea, în acelaşi loc, anul viitor.