Posts Tagged perspectiva

Răstignirea fără cuie (Salvador Dali)

Parintele Nicolae Steinhardt, vorbind despre aceasta lucrare, in cartea „Primejdia marturisirii”, spune: „Sunt convins ca Salvador Dali este un mare artist si tot atat de convins ca este si un mare artist crestin. M-am referit la Rastignirea pictata de el, unde trupul spanzurat pe lemn nu este privit din fatã si de pe sol, ci din inaltimea cerurilor, aaa cum l-ar fi vazut Dumnezeu, privind catre crucea de pe Golgota. Tabloul infatiseaza numai capul prabusit, umerii incovoiati si un soi de comprimare a trupului zarit in perspectiva verticala.

Este o lucrare de formidabila putere emotiva, o viziune cu totul neasteptata, cutremuratoare si, fireste, de mare indrazneala, caci cuteaza sa substituie viziunii obisnuite a omului (artistului) viziunea unui observator sideral.”

Oare poate fi durere mai mare pentru un parinte decat aceea de a-si vedea fiul omorat ?!

„Tatal nostru care este in ceruri” si-a lasat Fiul sa moara pentru pacatele noastre.

Cand ne gandim la violenta mortii suferinte de Mantuitorul nostru, pe Cruce, se cade sa ne gandim si la durerea pe care Dumnezeu Tatal a simtit-o in acel moment, vazandu-si Fiul rastignit de cei pentru care s-a intrupat, si pe care inca o simte, in fiecare moment in care noi il rastignim din nou pe Fiul Sau.

http://www.crestinortodox.ro/liturgica/pictura/salvador-dali-rastignirea-fiului-cum-vazut-tatal-122197.html

, , , , ,

Lasă un comentariu

Poetică: Pe muntele schimbării la faţă

statul ăsta pe bancă e ca urcatul pe munte: anevoios şi obositor

către locul de unde se vede (altfel)

unde ochii se bălăcesc în privire

statul ăsta pe bancă e lent ca o contemplare de răsărit

, , , , , , , ,

Lasă un comentariu

Ionatan Piroşca: Despre „poezia creştină”

„…nu suntem totuşi capabili să judecăm inima autorului citit, numai Dumneeu o vede. Cred însă că poate fi “citit” creştinismul dintr-un text după amprenta pe care o pune pe sufletul cititorului. Poezie creştină este acea poezie care aduce, pe lângă satisfacţia artistică, specifică poeziei în general, sentimente ce-L mărturisesc pe Hristos. Iar El, viu fiind acolo, mişcă spre Sine gândurile şi inima cititorului. Cam asta cred eu că trebuie să fie… Nu?”

8 iunie 2001, Ionatan Piroşca

„şi ziua se duce şi vine o alta pe mal în jos
vine altul şi-o ridică tot aşa durerea e la ea acasă
şi-i mănâncă pe domnul pe doamna câte puţin
ascultă-mă de ce acum e altfel
are un vad la un capăt moartea ce e aia
trebuie aflat cunoscut descris în culori vii
poate vor pricepe ce e moartea
*
egal plus egal fac inegal
simplu nu atât de simplu că aproape,
aproape de tot după dealul ăla, după  tei,
după ce trăieşti mai mult sau mai puţin trăieşti de tot
şi nu mai vin zile, ci urgii nu orgii
fatale sinapse cu trecutul înghit viitorul
fatale faptele tale de la credinţa ta cetire
de la capăt  punct şi de la capăt
*
dacă toţi am fi una ar fi alta şi la urma urmei
numai Hristos a conjugat pe a muri la mai mult ca triumf
pe lumea asta eu mor tu mori El vine
ori înţelegi ori nu după aia cade cortina istoria
ce mai e de spus s-a spus începe numărarea
pune pecetea creşte mlădiţa vuiesc arhanghelii”

Comentarea (o explicare a) acestei poezii a lui Ionatan Piroşca, o puteţi citi pe blogul lui Claudiu Dobra:

„…Poezia, deşi este o îmbinare între stilul abstract şi metafizic al lui Nichita Stănescu cu sumbrele metafore pesimiste bacoviene, totuşi reuşeşte să evidenţieze strălucirea mesajului evanghelic prin conţinutul dogmatic şi finalitate. De exemplu, dacă poezia bacoviană  este caracterizată de culori cenuşii şi de sentimente reci şi sumbre pe un fundal pesimist, poezia piroşceană creează  o ascensiune de la pesimism spre optimism, de la moarte spre viaţă, de la o realitate a umbrelor spre o realitate a realităţii…” Citeşte tot>>

, , , , , , , , , , , , ,

Lasă un comentariu

Seara de tineret la Deva, 18 septembrie 2010

, , ,

Lasă un comentariu

„Dacă crezi că problema e acolo, undeva afară, opreşte-te ! gândul acesta e adevărata problemă !”

Mai tot timpul spunem că alţii sunt problema. Egoismul, dezinteresul, lipsa lor de implicare, slaba lor tragere de inimă. Aşa o fi, şi probabil că evanghelicii hunedoreni (că ei sunt în vizor pe pagina asta) şi oamenii în genere corespund descrierii, însă adevărata problemă ÎNTOTDEAUNA stă în felul în care gândim, în felul în care ochiul vede.

Săptămâna trecută s-a desfăşurat în oraş proiectul evanghelic „Sare şi Lumină”, proiect care a mobilizat o mulţime de oameni, nu doar dintre hunedoreni, ci şi alţii veniţi de peste hotare, proiect care a adus împreună un număr frumos de copii, la Şcoala biblică de vacanţă, a creat contextul câtorva competiţii sportive pe terenurile de sport a Şcolilor generale, i-a mobilizat pe tineri să facă curăţenie în unele zone ale oraşului şi i-a lăsat cu gura căscată pe cei care au avut nevoie de un consult gratuit la dentist.

Interacţiunea dintre oameni a făcut posibilă comunicarea, împărtăşirea Evangheliei lui Hristos cu oameni care poate deşi ştiu că există încă iertare şi speranţă, şi-au pierdut credinţă, sau pur şi simplu aveau nevoie să audă rostite din nou cuvintele Scripturii. Şi totuşi, feedback-ul e aşa de slab, informaţia curge aşa de greu, mobilizarea este aşa de slabă. Şi nu pentru că nu există potenţial, nu pentru că nu se găseşte nimeni între ce-i aproximativ 1500 de evanghelici hunedoreni care să scrie despre asta, ci pentru că mentalitatea noastră e încă încătuşată.

Am rugat pe doi cunoscuţi de-ai mei (dacă vor citi din întâmplare ce scriu aici, probabil că se vor simţi :)) să scrie câteva rânduri despre acţiunile la care au participat, să le pun aici împreuna cu câteva poze, pentru ca lucrurile bune şi frumoase care s-au înfăptuit să fie cunoscute şi de cei ce n-au ştiut poate, sau doar au stat pe margine ca spectatori, aşa ca mine, spre exemplu. Totuşi am falimentat în a-i motiva suficient, ca urmare încă nu am scrierile lor, deşi imediat e trecută săptămâna.

Şi cu toate astea, ceea ce mă frământă cu adevărat, nu e frustrarea mea că nu am reuşit să-mi fac echipă, nici acum, după mai bine de 2 ani de când există Hunedoara evanghelică în formatul ăsta, ci gândirea noastră lipsită de perspectivă. „Când îţi trebuie (scrierea)”, am fost întrebat. „ALALTĂIERI mi-o trebuia„,am răspuns,  însă MIE nu mi-o trebuie! Mie personal nu mi-o trebuie ! Şi aici e falimentul, în felul în care gândeşte şi vede, gândesc şi văd, şi poate că aşa gândeşti şi vezi şi tu.

Se prea poate şi în cazul nostru să fie adevărată constatarea lui Stephen Covey, „Dacă crezi că problema e acolo, undeva afară, opreşte-te ! gândul acesta e adevărata problemă !”

, , , , ,

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: