Posts Tagged poeti evanghelici

Poezie evanghelică sau (doar) poeţi evanghelici?

“Ma-na?” Ce să-nsemne aceasta? Etichete, desigur, etichete…Color paint on a white background.

Vorbim despre etichete puse anumitor oameni şi de aici (aproape inevitabil) vorbim despre etichete puse anumitor texte (scrise de aceşti oameni).

„Nebuloasa” asta e mare, şi orice lume „dezordonată” ce se doreşte ordonată trebuie să audă mai întâi şi mai întâi „lumină.”

Iată cum arată întunericul meu atunci când vine vorba să aprind becul şi să aşez corect etichetele:

1. Este poezia scrisă de evaghelici „poezie”? Textele lor pot fi numite „poezie evanghelică?”

2. Tematica religioasă ce se regăseşte într-un text poetic (de calitate artistică discutabilă), face ca textul respectiv să fie evanghelic? (eu am formulat întrebarea şi deja îmi vine să zâmbesc, ba chiar să râd de evidenţa răspunsului…)

3. Poate un om, indiferent de vectorii religiei care-i ghidează credinţele şi valorile după care-şi trăişte viaţa, să scrie texte cu tematică religioasă (evanghelică)? – înţelegerea diferită a termenilor, sau dificultatea explicării lor deschid înaintea noastră multiple variante interpretative: – adică din surse nou-testamentare, din Evanghelii, sau care includ plasa, „reţeaua” veştilor bune, după traducerea termenului grecesc. Desigur că ORICINE ar putea scrie despre aceste lucruri, în măsura în care aceste „veşti bune” le sunt cunoscute şi îi preocupăceea ce până la urmă face din acel om să fie un „evanghelic” şi nu un „hindus”, indiferent de eticheta religioasă pe care părinţii i-au lăsat-o moştenire de familie, şi-a ales-o singur la un moment de răscruce în viaţă, sau cotextul relaţiilor în care creşte îi creşte şi respectiva etichetă deopotrivă.

4. Dacă putem vorbi despre „poeţi evanghelici”, putem vorbi şi despre „poezie evanghelică”?

5. Trăsăturile caracteristice care fac dintr-un om oarecare un om căruia să-i putem spune „evanghelic” nu se pot aplica şi textelor pe care acesta le scrie, din motive lezne de înţeles: unele sunt trăsături omeneşti de comportament şi personalitate, cu izvoare în credinţe şi valori cu anumite caracteristici şi ele – pe când celelalte sunt trăsături şi tendinţe literare, judecate şi creionate din prisma timpului în care ele se manifestă, izvorâte din moştenirea literară pe care literatura de până acum ne-a făcut-o cadou, sau indiferent dacă vrem sau nu, ea există şi devine reper de judecată şi termen de comparaţie între texte.

Atunci ce-aş putea spune? O primă concluzie pe care o trag (personală şi subiectivă, desigur) e că eticheta de evanghelic aplicată (corect sau incorect) unui om, nu se regăseşte neapărat şi în textele pe care omul respectiv le scrie. El poate scrie despre ORICE şi acel „orice” nu este evanghelic doar pentru că autorul este parte a unei biserici evanghelice (neoprotestante).

Mai degrabă preocuparea acelui om pentru tematica şi valorile evanghelice şi regăsirea acestora în textele scrise de el, infiltrarea lor în text într-un mod natural şi artistic AR PUTEA face din textul respectiv un candidat pentru eticheta de „text evanghelic.” Desigur că nu ajunge ca o temă a Evangheliei să se regăsească în text şi gata, ea trebuie să fie exprimată într-un limbaj poetic care respectă regulile majore ale literaturii poetice şi tendinţele ei mereu în schimbare.

Uneori din afară se văd mai bine unele lucruri decât din interior, şi o temă de genu’ ăsta poate fi abordată poetic practic de oricine (doreşte să facă acest lucru)…şi cred că tocmai acest detaliu ne arată ce lipseşte şi ce completează deopotrivă lipsa: DORINŢA.

Cine-şi doreşte să scrie, şi să scrie cu consecvenţă, să scrie cât de poetic şi artistic este el/ea în stare, despre aceste aspecte ale vieţii din vari perspective, lăsându-le să emane din gândire, din simţire şi experienţă în vers? Desigur că dorinţa este un pas important, însă nu ajunge să vrei fără a putea…

Evanghelicii neoprotestanţi, în ansamblul lor, au pretenţia de la ei că sunt oameni „născuţi din nou”, care au avut parte de regenerarea lăuntrică pe care doar Duhul lui Dumnezeu o poate face. În asta ar trebui să constea marea diferenţă, ştiut fiind din explicaţiile textului sfânt că „omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte.”Dar omul duhovnicesc, dimpotrivă, după ce a judecat şi a înţeles aceste lucruri „vorbeşte (sau scrie) despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.

Sau cel puţin aşa ar trebui…

 PS. Pentru cei interesaţi de exemple şi discuţii pe tema asta, puteţi accesa Grupul Yahoo „Cuvinte la schimb” (2001 – 2009) moderat pe atunci de poetul Ionatan Piroşca, sau puteţi urmări varianta actuală „Poeţi evanghelici” iniţiată de scriitorul Dorin Mureşan.

http://groups.yahoo.com/neo/groups/cuvintelaschimb/info

, , , , , ,

3 comentarii

Ioan Barb între „Babilon” şi „Sabatul interior”

http://www.facebook.com/barb.ioan.3

, , , , , , ,

Lasă un comentariu

Poze de la lansarea de carte a poetului hunedorean Ioan Barb: „Sabatul interior” şi „Babilon”, 29 mai 2012

Text: Dana Sisoeva , Foto: Ruben Bucoiu

Nu ştiu câţi dintre evanghelici obişnuesc să citească poezii, altele decât cele care se pot recita în biserică. Nu întotdeauna conştienţi de rolul artei şi adesea dispreţuind darurile împărţite de Dumnezeu oamenilor, ne-am pierdut gustul pentru autentic, frumos, inedit. Însă pentru cei care înţeleg că lucrarea de creaţie e o reflectare a naturii lui Dumnezeu dar şi un omagiu Creatorului, avem o veste bună: Ioan Barb, evanghelic şi creştin născut din nou, şi-a luat în serios chemarea şi darul, reuşind să publice încă două volume de versuri mult apreciate de unii din cei mai respectaţi scriitori din regiunea noastră şi nu numai.

Marți, 29 mai, în incinta Deva Mall, a avut loc un eveniment cultural organizat de Biblioteca Județeană ”Ovid Densușeanu”: lansarea de carte a două volume de poezii a căror autor e Ioan Barb. ”Babilon” și ”Sabatul interior” au apărut anul trecut la două edituri diferite, semnate de criticul literar Cornel Ungureanu și respectiv poetul Ioan Moldovan.

Deși debutul său literar ne trimite mult înapoi, la anul 1979, primul volum de versuri, ”Tăcerea ca o flacără”, a fost publicat în 1998 la Editura ”Călăuza” din Deva. Originar din Călan, în 2010 fondează revista de cultură și literatură ”Algoritm literar”, an în care publică alte două volume de versuri: ”Picătura de infinit” și ”Sub via ființei plâng strugurii”, ambele foarte bine primite de critica literară. Din 2011 Ioan Barb este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu.

La întâlnire de marţi au participat mai multe personalități din lumea literară, primul care a luat cuvântul fiind Ioan Radu Văcărescu, președintele USR, filiala Sibiu. Fiind la rândul lui poet, a vorbit despre cărțile lansate ca despre două volume pereche, cele mai bune publicații de până acum, cu care Ioan Barb va participa la premiile Uniunii Scriitorilor din Sibiu în vara aceasta. Silviu Guga, cunoscut ca poet, prozator și critic literar, a punctat câteva momente din evoluția literară a lui Ioan Barb, căruia i-a fost profesor de limba română și la care s-a gândit, în anii de început, ca la ”micul Nichita Stănescu”, datorită stilului dar și felului de a fi al elevului său. Îi devine mentor în anii de formare și implicare la Cenaclul Literar din Călan, care publicase în 1978 o antologie ce cuprindea și scrierile lui Ioan Barb. Prezentarea frumoasă pe care Ioan Evu (un alt membru al USR, deținător al Premiului Uniunii Scriitorilor din anul 2004) a scris-o, și care privește atât evoluția autorului cât și o analiză a poeziei sale, urmează să fie publicată în zilele următoare și o aşteptăm cu interes. Prozatorul Dumitru Hurubă amintea de volumul său, ”Cititorul de iluzii”, în care apare primul text ce ia în discuție publicația de început a poetului Barb. Mariana Pândaru Bârgău, președinte al Asociației Scriitorilor din județul Hunedoara, organizație ce publică periodic revista ”Ardealul literar”, a vorbit cu multă emoție de întâlnirea cu autorul celor două volume și revenirea lui în lumea literară după o absență de 14 ani.

Ioan Barb a mulţumit celor prezenţi şi în special vorbitorilor pentru cuvintele frumoase ce s-au spus, menţionând că laudele nu i se cuvin lui, ci lui Dumnezeu. A punctat momentul de cotitură din viaţa lui, întâlnirea cu Dumnezeu, folosindu-se de această ocazie pentru a mărturisi despre schimbarea produsă în viaţa sa. A citit apoi, pentru cei prezenţi, câteva poezii din volumele lansate. Iată una din cele alese de autor pentru această seară şi care nu se poate să nu lase urme, sub forma unor teme de reflecţie, în cei care au auzit-o:

În inima mea sunt zidiţi doi tâlhari

Doamne
poate sunt eu cel ce voi trăda
gândurile îmi ciugulesc lacome
din hrana dată morţilor
mi-e inima întristată
precum a lui Acan
dar mintea mea înghite
lucrurile date spre nimicire

nu se mai satură
inima mea cea bătută în cuie
între două cruci

jumătate plânge
ca tâlharul din dreapta
cealaltă jumătate râde
ca tâlharul din stânga

Evenimentul a fost semnalat în mass-media hunedoreană, pe diverse reţele literare, bloguri personale sau Facebook:

http://www.servuspress.ro/servus/2012/05/Esabatul-interior-au-fost-lansate-la-deva-2/

http://www.bibliotecadeva.ro/viitoare.htm

, , , , ,

Un comentariu

cuvintelaschimb.wordpress.com

S-a împlinit un an de când poetul Ionatan Piroşca a plecat dintre noi, să-şi scrie altfel şi altunde poezia. Grupul de discuţii „Cuvinte la Schimb” iniţiat de el în anul 2001, care a făcut posibil dialogul între mulţi iubitori de poezie (creştină), atelier in care s-au prelucrat două Antologii de poezie proaspătă (2002, 2004) îşi reîncepe activitatea într-o altă formă:

http://cuvintelaschimb.wordpress.com/

Iată ce scria Ionatan în 2001 în mesajul de prezentare a grupului:

„Imi doresc ca, la venirea Sa, poezia romaneasca sa nu se rusineze.”

Implicarea şi contribuţia mea în discuţiile grupului a fost destul de mică, însă îmi amintesc cu drag momentul cînd o poezioară de-a mea i-a atras atenţia lui Ionatan. 🙂 Îmi doresc să mă implic mai mult de data aceasta şi de ce nu, să vadă lumina tiparului si poezia creştină hunedoreană.

Doamne ajută !

, , , , ,

Lasă un comentariu

Ionatan Piroşca: Psalmul de sub perfuzor 11

„Fii bobul de rouă ce mă udă în zori, până-mi dau aripi, până-mi dau flori… Nu visa niciodată mai mult decât doi şi voi şti totdeauna că noi… Şi voi şti totdeauna că sub sâmburii goi e ca liniştea-n pajişti vâlvoi…

De aceea, cât e, tot adânc îmi va fi chipul luminii din cereşti temelii şi-ţi voi spune mereu răspicări de simţiri, ca atunci când pe sârmi de iubire mă-nşiri… De mă cânţi, clavecin de străbateri mă fac, aşa cum se face rădăcina copac.

Şi mă curăţ de spaime în senin adevăr de rămâne privirea o culoare de măr pe o ramură de cald heleşteu în care S-a-mbăiat Dumnezeu. De aceea nu te mai saturi de oglindiri, cum nu se mai satură nuntirea de miri, sau o poveste de un roş împărat odată ca niciodată-ntâmplat.

Când cânta-va finalul simfonia-pahar noi vom şti că nu l-am băut în zadar. Noi vom şti că durerea din om e ca mărul cel copt dintr-un pom: se-mplineşte la gust, dacă-l rupi şi-l mănânci, însă moare şi încolţeşte din nou, dacă-l arunci…”

Ionatan Piroşca (Jurnalul scrierii iubirii)
http://ionatan.wordpress.com

, , , , ,

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: