Posts Tagged poezie religioasa

Dorin Mureşan despre „poezia religioasă” ca „apologie a subiectivităţii”

[…]

„Poezia religioasă este, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai riscante şi, prin urmare, una dintre cele mai dificile. Atunci când versifici un preaplin, un răspuns, o dogmă, aluneci nolens-volens în teologie. Poezia de tipul acesta ar trebui să se nască la confluenţa dintre golul interior şi ceea ce crede subiectul poetic că l-ar putea umple. Exerciţiul poetic este, firește, o apologie a subiectivităţii. Cu alte cuvinte, chiar dacă subiectul are un crez, dogmatic sau nu, manifestarea sa poetică ar trebui să fie centrată nu pe obiectul acestui crez, ci pe neputinţa subiectului de a se atârna, complet, de acest crez. Altminteri, poetul devine un mistic, iar efortul său livresc nu are ce căuta în această lume. În fond, poezia este produsul muzical al neputinţei, al nerăspunsurilor care amplifică, încet, setea de răspunsuri (aşadar, e departe de a o satisface).”

Fragment din recezia făcută volumului de poezie scris de Ioan Barb „Sabatul interior”. (sublinieri adăugate)

Citeşte întreaga recenzie pe Hyperliteratura.ro >>

, , , , ,

Lasă un comentariu

Lucian Blaga: „Ioan se sfâşie în pustie”

Unde eşti, Elohim?
Lumea din mâinile tale-a zburat
ca porumbul lui Noe.
Tu poate şi astăzi o mai aştepţi.
Unde eşti Elohim?
Umblăm turburaţi şi fără de voie,
printre stihiile nopţii  te iscodim,
sărutăm în pulbere steaua de subt călcâie
şi-ntrebăm de tine – Elohim!
Vântul fără de somn îl oprim
şi te-ncercăm cu nările,
Elohim!
Animale străine prin spaţii oprim
şi le-ntrebăm de tine, Elohim!
Până în cele din urmă margini privim,
noi sfinţii, noi apele,
noi tâlharii, noi pietrele,
drumul întoarcerii nu-l mai ştim,
Elohim, Elohim!

, , ,

Un comentariu

%d blogeri au apreciat: