Poezie evanghelică sau (doar) poeţi evanghelici?

“Ma-na?” Ce să-nsemne aceasta? Etichete, desigur, etichete…

Vorbim despre etichete puse anumitor oameni şi de aici (aproape inevitabil) vorbim despre etichete puse anumitor texte (scrise de aceşti oameni).

„Nebuloasa” asta e mare, şi orice lume „dezordonată” ce se doreşte ordonată trebuie să audă mai întâi şi mai întâi „lumină.”

Iată cum arată întunericul meu atunci când vine vorba să aprind becul şi să aşez corect etichetele:

1. Este poezia scrisă de evaghelici „poezie”? Textele lor pot fi numite „poezie evanghelică?”

2. Tematica religioasă ce se regăseşte într-un text poetic (de calitate artistică discutabilă), face ca textul respectiv să fie evanghelic? (eu am formulat întrebarea şi deja îmi vine să zâmbesc, ba chiar să râd de evidenţa răspunsului…)

3. Poate un om, indiferent de vectorii religiei care-i ghidează credinţele şi valorile după care-şi trăişte viaţa, să scrie texte cu tematică religioasă (evanghelică)? – înţelegerea diferită a termenilor, sau dificultatea explicării lor deschid înaintea noastră multiple variante interpretative: – adică din surse nou-testamentare, din Evanghelii, sau care includ plasa, „reţeaua” veştilor bune, după traducerea termenului grecesc. Desigur că ORICINE ar putea scrie despre aceste lucruri, în măsura în care aceste „veşti bune” le sunt cunoscute şi îi preocupă…ceea ce până la urmă face din acel om să fie un „evanghelic” şi nu un „hindus”, indiferent de eticheta religioasă pe care părinţii i-au lăsat-o moştenire de familie, şi-a ales-o singur la un moment de răscruce în viaţă, sau cotextul relaţiilor în care creşte îi creşte şi respectiva etichetă deopotrivă.

4. Dacă putem vorbi despre „poeţi evanghelici”, putem vorbi şi despre „poezie evanghelică”?

5. Trăsăturile caracteristice care fac dintr-un om oarecare un om căruia să-i putem spune „evanghelic” nu se pot aplica şi textelor pe care acesta le scrie, din motive lezne de înţeles: unele sunt trăsături omeneşti de comportament şi personalitate, cu izvoare în credinţe şi valori cu anumite caracteristici şi ele – pe când celelalte sunt trăsături şi tendinţe literare, judecate şi creionate din prisma timpului în care ele se manifestă, izvorâte din moştenirea literară pe care literatura de până acum ne-a făcut-o cadou, sau indiferent dacă vrem sau nu, ea există şi devine reper de judecată şi termen de comparaţie între texte.

Atunci ce-aş putea spune? O primă concluzie pe care o trag (personală şi subiectivă, desigur) e că eticheta de evanghelic aplicată (corect sau incorect) unui om, nu se regăseşte neapărat şi în textele pe care omul respectiv le scrie. El poate scrie despre ORICE şi acel „orice” nu este evanghelic doar pentru că autorul este parte a unei biserici evanghelice (neoprotestante).

Mai degrabă preocuparea acelui om pentru tematica şi valorile evanghelice şi regăsirea acestora în textele scrise de el, infiltrarea lor în text într-un mod natural şi artistic AR PUTEA face din textul respectiv un candidat pentru eticheta de „text evanghelic.” Desigur că nu ajunge ca o temă a Evangheliei să se regăsească în text şi gata, ea trebuie să fie exprimată într-un limbaj poetic care respectă regulile majore ale literaturii poetice şi tendinţele ei mereu în schimbare.

Uneori din afară se văd mai bine unele lucruri decât din interior, şi o temă de genu’ ăsta poate fi abordată poetic practic de oricine (doreşte să facă acest lucru)…şi cred că tocmai acest detaliu ne arată ce lipseşte şi ce completează deopotrivă lipsa: DORINŢA.

Cine-şi doreşte să scrie, şi să scrie cu consecvenţă, să scrie cât de poetic şi artistic este el/ea în stare, despre aceste aspecte ale vieţii din vari perspective, lăsându-le să emane din gândire, din simţire şi experienţă în vers? Desigur că dorinţa este un pas important, însă nu ajunge să vrei fără a putea…

Evanghelicii neoprotestanţi, în ansamblul lor, au pretenţia de la ei că sunt oameni „născuţi din nou”, care au avut parte de regenerarea lăuntrică pe care doar Duhul lui Dumnezeu o poate face. În asta ar trebui să constea marea diferenţă, ştiut fiind din explicaţiile textului sfânt că „omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte.”Dar omul duhovnicesc, dimpotrivă, după ce a judecat şi a înţeles aceste lucruri „vorbeşte (sau scrie) despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.”

Sau cel puţin aşa ar trebui…

 PS. Pentru cei interesaţi de exemple şi discuţii pe tema asta, puteţi accesa Grupul Yahoo „Cuvinte la schimb” (2001 – 2009) moderat pe atunci de poetul Ionatan Piroşca, sau puteţi urmări varianta actuală „Poeţi evanghelici” iniţiată de scriitorul Dorin Mureşan.

http://groups.yahoo.com/neo/groups/cuvintelaschimb/info

Poeţi hunedoreni contemporani…

http://calatorru.wordpress.com

Dorin Mureşan despre „poezia religioasă” ca „apologie a subiectivităţii”

[…]

„Poezia religioasă este, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai riscante şi, prin urmare, una dintre cele mai dificile. Atunci când versifici un preaplin, un răspuns, o dogmă, aluneci nolens-volens în teologie. Poezia de tipul acesta ar trebui să se nască la confluenţa dintre golul interior şi ceea ce crede subiectul poetic că l-ar putea umple. Exerciţiul poetic este, firește, o apologie a subiectivităţii. Cu alte cuvinte, chiar dacă subiectul are un crez, dogmatic sau nu, manifestarea sa poetică ar trebui să fie centrată nu pe obiectul acestui crez, ci pe neputinţa subiectului de a se atârna, complet, de acest crez. Altminteri, poetul devine un mistic, iar efortul său livresc nu are ce căuta în această lume. În fond, poezia este produsul muzical al neputinţei, al nerăspunsurilor care amplifică, încet, setea de răspunsuri (aşadar, e departe de a o satisface).”

Fragment din recezia făcută volumului de poezie scris de Ioan Barb „Sabatul interior”. (sublinieri adăugate)

Citeşte întreaga recenzie pe Hyperliteratura.ro >>

Poetică: „răsăritul unei păsări” de Ioan Barb

„moartea este doar un ogor
din când în când semănăm câte-un trup
pentru lumea de dincolo unde viaţa va încolţi

îl îngropam pe tata
groparul făcea ultimele retuşuri
cu lopata în pământul cald
mormântul seamănă cu o pasăre neagră
lutul dimprejur avea forma
aripilor pregătite de zbor
îmi spuneam îi vor îmbrăca trupul
în întunericul din care a fost luat cândva
dar sufletul îi va răsări într-o altă lume
un cer nou pe care Dumnezeu a marcat
locul de unde izvorăşte fiecare pasăre

furtuna flutura deja steagul în vârful copacilor
viaţa ni se ascundea încă în plămâni
trăiam

cineva a spus să plecăm
în curând vom fi şi noi bătrâni
ne vor spăla numele într-o umbră”

Dorin-Gabriel Mureșan: „Literatura, din punctul meu de vedere”

1. „Literatura, din punctul meu de vedere (şi s-ar părea că e doar punctul meu de vedere) nu este un mijloc social de comunicare… este, mai degrabă, un mijloc metafizic (ce ţine de solipsism) de a te comunica ţie însuţi, este o lopată cu care sapi în tine la nesfârşit, pentru a-ţi găsi ne-răspunsurile, pentru a-ţi găsi ne-trăirile, de fapt, pentru a-ţi săpa tu însuţi (şi a nu da şansa asta altora) groapa (metafizică) în care ai să mori aşa cum ştii şi vrei tu (desigur, moartea fizică nu va fi niciodată cum ştii şi cum vrei). Mai pe scurt: pentru a-ţi neantiza trăirile periferice (formale, fizice, deci sociale).

2. Datorită lui 1, literatura nu se scrie pentru ceilalţi. Cel care îşi spune scriitor şi scrie pentru a fi citit de ceilalţi, pentru a fi adulat de ceilalţi, va cădea – obligatoriu (dar nu pentru că spun eu asta) – în fals. Sigur, dacă are talent, întâmplător va da roade gustoase, aromate, însă va fi ca o vie plină de struguri acri sau uscaţi, în care rareori cititorul va găsi un strugure bun; în mare, via va fi considerată neroditoare, iar aşa-zisul scriitor va da în curând “faliment”. Cu ani în urmă am avut o discuţie cu poetul Mihail Vakulovski, o discuţie în care eu insistam că scriitorul scrie pentru ceilalţi, în timp ce MV îmi spunea blând şi răspicat că asta a fost şi încă este capcana tuturor scriitorilor obscuri şi netalentaţi (un grafoman publică exclusiv pentru a fi citit de ceilalţi, drept care el ajunge în timp să nu mai spună nimic – întrucât se lasă consumat în favoarea celorlalţi, nespunându-şi sieşi, în mod repetat, nimic). Când vorbesc despre “a scrie pentru ceilalţi”, nu mă refer câtuşi de puţin la o strategie lingvistică facilă ori la subiecte accesibile tuturor. În fond, „a scrie pentru tine” nu echivalează cu a fi ermetic şi netransmisibil. Dimpotrivă, „a scrie pentru tine” este un proces creator amplu, extrem de dificil, şi realizabil abia atunci când scriitorul ajunge să se privească în textele sale ca-ntr-o oglindă (adică în cel mai simplu şi transmisibil mod posibil).

3. Datorită lui 1 şi 2, scriitorul este numai şi numai „CREATORUL DE LUMI”.

4. „Creatorul de lumi” trăieşte exclusiv în lumile pe care şi-i le creează. Din acest punct de vedere, el trăieşte în lumea formală doar pentru a supravieţui fizic. Doar în lumile pe care şi-i le creează trăieşte cu adevărat (adică meta-fizic).

5. Datorită lui 4, teleologia acestor lumi este una complet închisă,

Facebook: „Poezie vs. Versificaţie”: Pentru iubitorii de poezie. Pentru cei ce-şi doresc mai mult decât versificaţie „creştină” :)

Vă invit să ÎMPĂRTĂŞIM poezia pe care o considerăm valoroasă, poezia proaspătă scrisă de noi sau de alţii, sau chiar şi acele ÎNCERCĂRI pe care un adevărat critic literar nu le-ar numi „poezie”, dar care reprezintă totuşi pentru scriitor un pas înainte, un important pas înainte…

Facebook: https://www.facebook.com/groups/281266985275473/

„Un poet nu poate fi mai bun decât alt poet. Un
poet poate fi mai bun decât sine însuşi sau mai slab
decât sine însuşi.” – Nichita Stănescu, Gând 12

Diana Brădean: „Binecuvântare”

„Copilul tău e-o nestemată
Țesută-n tine rând cu rând,
E-o bucurie strămutată
De sus din rai jos pe pământ!

Copilul tău e o comoară
Crescută-n tine gând cu gând,
E un șirag de perle rare
Ce împletesc frânturi de cânt.

[…] ”

Citeşte tot: http://neria4hisglory.wordpress.com/2012/08/24/binecuvantare/

Felix Marţian: „Secetă în Oltenia”

La Hunedoara plouă…

„Văzduhul este un cuptor fierbinte
Şi e doar amintire vântu-n zbor,
E secetă-n Oltenia, Părinte,
Şi crăpăturile din glie dor.

E-ncins pământul, copt în neputinţa
De-al adăpa pe firul muribund,
Raze de foc dau din zenit sentinţa
Când, speriate, umbrele se-ascund.

Se stinge coloritul viu, se pierde
Sub soare nemilos, dogorâtor,
Devine cenuşiu ce a fost verde
Şi cerul s-a albit de dor de nor.

[…]”    Citeşte tot: http://www.resursecrestine.ro/poezii/23529/seceta-in-oltenia

Revista de literatură şi artă poetică „Algoritm Literar” Nr. 6, iunie 2012

Director: IOAN BARB
Adresa: Călan, str. Streisangiorgiu nr. 214A, jud.Hunedoara
Contact: tel. 0763698229, e-mail: algoritmliterar@yahoo.com, ioan.barb@yahoo.com

• Au colaborat la acest număr:
• Silviu Guga,
• Ioan Moldovan,
• Mircea Petean,
• Leo Butnaru,
• Gheorghe Neagu,
• Ion Mădălin Onişoară,
• Daniel Lăcătuş,
• Ladislau Daradici ,
• Sorin Teodoriu,
• Ioan Evu,
• Paul Blaj,
• Dan Herciu
• Niu Herişanu,
• Florentina-Loredana Dănilă,
• Tania Nicolescu,
• Cristina Cirnicianu,
• Ioan Gelu Crişan,
• Lucia Sava,
• Daniel Marian,
• Constantin Dragoş,
• Ovidiu Paulescu
• Ioan Barb,
• Daniel Dăian,
• Bianca Dan,
• Violeta Deminescu,
• Simion Cozmescu,
• Marian Dragomir,
• Teodor Dume,
• Dumitru Crudu,
• Roxana Mădălina Nazâlu ,
• Lidia Vianu,
• Constantin Stancu
• Liviu Ofileanu,
• Dumitru Hurubă 

Vezi varianta PDF: algoritm nr.6

Premiile Filialei Sibiu a USR pe anul 2011

 

Marţi, 12 iunie 2012, a avut loc la Biblioteca ASTRA din Sibiu, în prezenţa unui public numeros şi cald, festivitatea de acordare a premiilor Filialei Sibiu a USR pe anul 2011. Juriul organizaţiei, format din scriitorii Ion Dur (preşedintele juriului), Mircea Braga, Dumitru Chioaru, Andrei Terian şi Dragoş Varga, a acordat următoarele premii pentru scriitori şi volume, pe anul editorial 2011:
Premiul OPERA OMNIA, pentru întreaga activitate de critic, prozator şi poet, lui Vasile Chifor.
Premiul de Debut, volumul „Suflet cenuşiu” (Ed. Junimea), poetei Rodica Şinca şi volumul „Amurgul vinului în călimară” (Ed. Semne), prozatorului Valentin Leahu.
Premiul Cartea Anului 2011 (eseu), pentru volumul „În oglinda literaturii” (Ed. Limes), Rodicăi Grigore.
Premiul Cartea Anului 2011 (critică şi istorie literară), pentru volumul „Adevăr şi mistificare în jurnale şi memorii apărute după 1989” (Ed. Cartea Românească), Anei Selejan.
Premiul de Poezie „Cercul Literar de la Sibiu”, poetului Ioan Barb, pentru volumele „Babilon” (Ed. Brumar) şi „Sabatul interior” (Ed. Limes).
Premiul de Publicistică „Octavian Goga”, Marianei Codruţ, pentru volumul „Rom]nul imparţial” (Ed. Dacia XXI).
Premiul „Piaţa Aurarilor”, lui Radu Vancu, pentru volumul „Eminescu. Trei eseuri” (Ed. InfoArt Media şi Ed. Argonaut).
Premiul special pentru Traducere, prozatoarei şi traducătoarei Veronica D. Niculescu, pentru traducerea lui Samuel Beckett (Opere I şi II, Ed. Polirom)..

http://www.facebook.com/barb.ioan.3

 

Felix Marţian: „Emaus”

http://bisericapenticostalamaranatavulcan.wordpress.com/ – unul din blogurile cele mai active din comunitatea de Hunedoara – blogul BCP „Maranata” Vulcan

Lucian Blaga: Psalm

Unde sunt psalmii noştri? Nu, nu rearanjarea (rimată) a psalmilor biblici, ci strigătul nostru autentic, de jale sau de bucurie, exprimarea frustrării rătăcitoare printre întrebări, a „întrebătoarelor noastre tristeţi”, cum zice Lucian Blaga. A răspunsurilor descoperite sau a descoperirii glasului lui Dumnezeu, sau/ şi a tăcerilor Lui, etc. Psalmii noştri !?

„O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă,
Dumnezeule, dar ce era să fac?
Când eram copil mă jucam cu tine
şi-n închipuire te desfăceam cum desfaci o jucărie.
Apoi sălbăticia mi-a crescut,
cântările mi-au pierit,
şi fără să-mi fi fost vreodată aproape
te-am pierdut pentru totdeauna
în ţărână, în foc, în văzduh şi pe ape.

Între răsăritul de soare şi-apusul de soare
sunt numai ţină şi rană.
În cer te-ai închis ca-ntr-un coşciug.
O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea
decât cu viaţa,
mi-ai vorbi. De-acolo unde eşti,
din pământ ori din poveste mi-ai vorbi.

În spinii de-aci, arată-te, Doamne,
să ştiu ce-aştepţi de la mine.
Să prind din văzduh suliţa veninoasă
din adânc azvârlită de altul să te rănească subt aripi?
Ori nu doreşti nimic?
Eşti muta, neclintita identitate
(rotunjit în sine a este a),
nu ceri nimic. Nici măcar rugăciunea mea.

Iată, stelele intră în lume
deodată cu întrebătoarele mele tristeţi.
Iată, e noapte fără ferestre-n afară.
Dumnezeule, de-acum ce mă fac?
În mijlocul tău mă dezbrac. Mă dezbrac de trup
ca de-o haină pe care-o laşi în drum.”

Lucian Blaga, Poezii – 1924 „În marea trecere”

Cât de în urmă suntem. Blaga scria aşa cu aproape 100 de ani în urmă, iar noi  în ciuda faptului că ne lăudăm cu „relaţia personală cu Dumnezeu”, care cică ne face „diferiţi” de majoritari, prea puţin am reuşit (noi evanghelicii) să „glăsuim” relaţia aceasta într-o formă artistică, cu profunzime spirituală, măcar aşa, ca în exemplul de mai sus.

Ceva nu-i în regulă cu modul meu de-a vedea, sau ceva nu-i în regulă cu noi…

Lucian Blaga – „Legenda”

Stralucitoare-n poarta raiului
sta Eva.
Privea cum ranele amurgului se vindecau pe bolta
si visatoare
musca din marul
ce i l-a-ntins ispita sarpelui.
Fara de veste
Un sambure i-ajunse intre dinti din fructul blestemat.
Pe ganduri dusa Eva il sufla in vant,
iar samburele se pierdu-n tarana, unde incolti.
un mar crescu acolo – altii il urmara
prin lungul sir de veacuri.
Si trunchiul aspru si vanjos al unuia din ei
a fost acela
din care fariseii maestri
cioplira crucea lui Iisus.
Oh, samburele negru aruncat in vant
de dintii albi ai Evei.

E dreptul Tău să taci…

De multe zile taci în dreptul meu

Aştept măcar un semn ca surdo-muţii

Nu eşti tu oare singur Dumnezeu

Cosmopolit şi poliglot;

Aicea eşti sau tot colinzi?

Vorbeşti,

Sau taci?

Sau ai plecat de tot ?

Dar cum să pleci şi unde să te duci…

Când ştiu că locul nu-i decât în Tine;

Şi nime’n lume n-ar putea vorbi…

Doar Tu eşti prima vorbă – ce-adună’n ea pe toate celelalte

Şi le ţine.

Şi totuşi simt că taci în dreptul meu

De când au orbii treabă cu auzul?

Ori Tu nu spui nimic

Ori eu nu văd nici cum, nici unde

De ce vorbeşti numa’ aşa cum vrei,

De ce mereu doar Tu să ai dreptate?

Când le-ai vorbit pe deal n-am fost şi eu

Şi-acum vorbeşti când mă cufund în Carte.

Când ochii tac, tace şi ea…

Te-ai limitat de bunăvoie?

Doar celui care să asculte vrea te revelezi în scris pe file…?

De ce-ai ales ca să vorbeşti aşa

De ce mereu ca să te caut mă silesc…?

mi-e dor de vorba ta tăcută

alege’odat’ să rupi tăcerea asta grea

cu o tăcere vie şi plăcută.

 

http://calatorru.wordpress.com/cuvinte-legate-ce-dezleaga/

Ce este poezia pentru tine?

„Poezia crestina scrisa in versuri sau „poesis-ul” reveleaza atat celui ce o creeaza cat si celui ce-i adulmeca miresmele – tanguirile sufletului flamand dupa Creator, picteaza si canta in limbajul materiei -„antimateria” , redefineste miracolul „existentei banale” – a gandi, a respira, a vedea, a vorbi… a auzi – drept ARTA DE A TRAI” – Ligia Seman

http://www.facebook.com/groups/281266985275473/

poza de aici

Ce este poezia pentru tine?

„…ceva ce n-am rabdare sa citesc.” – Petru M.

„Poezia cred că e un mod de a înfățișa realitatea prea sincer. Uneori iese ceva mult prea frumos, alteori mult prea dramatic.” – Cami D.

„Poezia este jocul secund şi fecund care ne sfinţeşte în bucuria noului încă neînţeles şi nevăzut de alţii mai înainte. Poezia este explorare în misterul Cuvântului.” – Ion B.

„Poezia-i picătura de cerneală în apă – e rădăcină de culoare-mprăştiată- e creştere(a) într-o altă culoare…” – Ruben B.

„Pentru mine poezia este vocea sufletului. Ori de cate ori sufletul meu e prea plin incep sa scriu. Uneori poeziile mele sunt tanguiri, alteori strigate de batalie, alteori sunt cuvinte de multumire, soapte de iubire; depinde de ce anume e plin sufletul meu in momentele acelea.” – Diana B.

Pentru tine ce este poezia?

http://www.facebook.com/groups/281266985275473/

Pentru poezia noastră, a evanghelicilor de azi

POEZIE vs. VERSIFICAŢIE

Multă din poezia scrisă de evanghelicii români are nevoie de o infuzie de ARTĂ, pentru că Poezia este mai mult decât versificaţie.

Poezia creştină contemporană are mult(e) de învăţat de la poezia laică. „Infuzia” inseamnă „a turna apă clocotită peste o plantă” pentru ca mai apoi să te „ascunzi” deasupra, să aştepţi să transpiri, să inspiri…

Vă invit să încercăm împreună preSCRIEREA acelei „SOLUŢII”.

http://www.facebook.com/groups/281266985275473/

Concurs de volume în manuscris – până la 1 aprilie 2012

Tinerii scriitori din România sunt provocați la creație. Dacă ai sub 35 de ani și „mustești” de ispirație, ești invitatul USR şi al Editurii Cartea Românească, care lansează o nouă ediţie a concursului de volume în manuscris (proză, poezie, critică literară şi eseu) pentru tinerii scriitori.

Manuscrisele – însoţite de un motto şi de datele de identificare ale autorilor, într-un plic închis – sunt așteptate până pe 1 aprilie, data poştei, la adresa Uniunii Scriitorilor din România: Calea Victoriei, nr. 115, Bucureşti, cu menţiunea „Pentru concursul de volume în manuscris”. Autorii care vor aduce personal manuscrisele le vor preda la Secretariatul USR.

Rezultatele concursului vor fi anunțate pe 1 mai 2012. Manuscrisele selecţionate de un juriu al USR vor fi publicate la Editura Cartea Românească în cursul anului 2012.

http://oradetimis.oradestiri.ro/o-noua-edi%C8%9Bie-a-concursului-de-volume-pentru-tinerii-scriitori/cultural/2012/02/09/

Nichita Stănescu: „Ars poetica”

Imi invatam cuvintele sa iubeasca

le aratam inima

si nu ma lasam pina cind silabele lor

Nu incepeau sa bata.

Le aratam arborii

si pe cele cara nu vroiau sa fosneasca

le spinzuram fara mila, de ramuri.

Pina la urma, cuvintele

au trebuit sa semene cu mine

si cu lumea.

Apoi

m-am luat pe mine insumi,

m-am sprijinit de cele doua maluri

ale fluviului,

ca sa le-arat un pod,

intre cornul taurului si iarba,

intre stelele negre ale luminii si pamint,

intre timpla femeii si timpla barbatului,

lasind cuvintele sa circule peste mine,

ca niste automobile de curse, ca niste trenuri electrice,

numai s-ajunga mai iute la destinatie,

numai ca sa le-nvat cum se transporta lumea,

de la ea insasi,

la ea insasi.

*poza de aici

Leo Butnaru: PROTOGRAFFITI

„Zicea-scria apostolul Ioan:
               „…Iar Isus,
plecându-Se în jos,
scria cu degetul pe pamânt”…

si aceasta îti vine în gând
în timp ce contempli urmele tale din praful  drumului…

Parca tu
nu ai putea fi parca un simplu vreasc cu care
mai scrie ceva Dumnezeu?… „