Posts Tagged simona vlad

Vărmaga: Tabăra pentru copii cu autism (30 iunie-5 iulie 2012)

Încă o tabără frumoasă și interesantă a avut loc la Casa Harului, o tabără cu adevarat specială.

Liderii și voluntarii care au participat în această tabără au ajuns la Vărmaga încă de joi seara, 28 iunie. Tot atunci au sosit și Pamela Marsden și Phil Laws, doi terapeuți pe probleme comportamentale, care au experiență cu copiii și adulții cu autism. Ei au venit să ne împărtășească din terapiile și strategiile de rezolvare a comportamentului nedorit care este asociat autismului. Dar, despre asta, am vorbit mai multe pe data de 29, când cei doi specialiști au ținut un curs de instruire cu voluntarii care urmau să se ocupe de copii pe toată perioada taberei.

Sâmbătă dimineața au sosit și copilașii, împreună cu părinții lor, și câțiva frățiori. Am avut o zi întreagă la dispoziție să ne cunoaștem, să ne bucurăm de revederea cu unii dintre participanții de anul trecut. Copiii au făcut cunoștință cu voluntarii. Coordonatoarele acestei tabere au plănuit astfel lucrurile, ca fiecare copil să aibă un voluntar, iar la nevoie, să se poată înlocui unul pe altul, pentru câteva minute.

Au fost create “stații de lucru”, adică mese pe care erau pregătite lucruri pentru activități: puzzle, cărți de colorat, un lighean cu boabe de fasole și mazăre (una dintre activitățile cele mai căutate!), jucării de pluș, plastelină, etc. Un loc mult îndrăgit de copii a fost trambulina! Mai greu de folosit la orele amiezii, pentru că era mult prea cald. Pentru aceste ore s-au pregătit activități de interior: pictură, decupaje și colaje.

Părinții au învățat de la Pam și Phill strategii de înlocuire a unui comportament nedorit cu unul care să ajute pe copii la socializare. Au vorbit de incluziune în școli sau grădinițe. Părinții s-au decis să formeze grupuri de sprijin, în fiecare oraș, să se întâlnească măcar o dată la câteva săptămâni, să stea de vorbă. Și să meargă împreună în școli sau grădinițe, să lupte pentru drepturile copiilor lor.

Copiii au avut lecții biblice special pregătite pentru a le înțelege ei. De lecții s-au ocupat Alina Bădulescu si Ana Barbu. Tema lecțiilor a fost: Cum să ajungem în Cer? La programul de seară se repeta ideea lecției sub forma unui teatru de păpuși.

A fost uimitor pentru toți să vedem cum progresează copiii. Chiar sub ochii noștri, copii care nu stăteau la masă în prima zi, au mâncat liniștiți, alături de voluntari, nu de părinți, în cea de-a treia zi. Tocmai de aceea părinților li s-a propus să facă o drumeție de câteva ore, în penultima zi a taberei. Copiii au rămas numai în grija voluntarilor timp de 4 ore. A fost o provocare, atât pentru a analiza dependența copiilor față de părinți, dar și dependența părinților față de copii. Și a fost bine!

Încă o tabără plină de lucruri bune, ne-am bucurat de natură, de căldură și ne-am promis că ne vom revedea anul viitor!

Text: Simona Vlad

Foto: captură Facebook

, , , ,

Un comentariu

Vărmaga: Tabăra de Paşte, o tabără de excepţie 7-12 aprilie 2012

Simona Vlad:

În perioada 7-12 aprilie am participat la o tabără de excepţie, la Casa Harului, in Vărmaga. Participanţii au fost 19 copii cu sindrom Down si paralizii cerebrale, împreună cu părinţii lor. Din Anglia au fost 26 de voluntari, dornici să ajute şi să înveţe lucruri noi pe părinţi. Eu am fost invitată ca şi translator.

De dimineaţă, pentru părinţi au fost pregătite lecţii speciale despre cum pot să îşi educe copiii într-un mod pozitiv, cu calm. Cele mai multe întrebări ale mămicilor au făcut referire la comportamentul nedorit şi rezolvarea lui. Angie Allgood, asistent social si consilier, a încercat să găsească soluţii, împreuna cu mamele. Un alt lucru important pe care l-au învăţat părinţii a fost importanţa jocului în educaţia unui copil, mai ales un copil cu dizabilităţi.

În acelaşi timp, copiii au avut parte şi ei de studiu. Au învăţat despre dragostea lui Dumnezeu şi frumuseţea cerului, locul unde El ne pregăteşte o casă, dacă Îi dăruim Lui inima noastră. Materialul de studiu al micuţilor a fost Cartea Fără Cuvinte. Au avut şi alte activităţi: pictură, sărituri la trambulină, fotbal, s-au amuzat să prindă balonaşele de săpun…

În timpul după-amiezii, mamele au avut programe speciale de înfrumuseţare, coafor, manichiura, plimbări, discuţii. Am învăţat de la două mămici minunate să facem coşuleţe si flori din hârtie, mai exact Origami!

Din echipa engleză au făcut parte şi doi fizioterapeuţi. Aceştia au oferit sfaturi concrete şi cursuri pentru părinţi, în fiecare după-amiază. Mămicile au învăţat şi noi exerciţii de gimnastică, pe care le pot face acasă, împreună cu copiii.

Seara aveam un program comun, cu teatru de păpuşi, cântări frumoase, mesaj biblic. Copiii s-au bucurat mult de acest timp, înainte de a merge spre camere, pentru odihnă.

Cea mai grea zi a fost ultima: ne-am despărţit cu regrete că trebuia să plecăm acasă, dar şi cu promisiunea că ne vom revedea, în acelaşi loc, anul viitor.

, , , , , , ,

2 comentarii

Puterea cuvântului scris

   Iarna, mai ales atunci când e rece, ne petrecem mai mult timp în casă, lângă o sursă de căldură. Mulţi profită de acest anotimp pentru a citi mai mult. Parte dintre cititori au devenit chiar ei nişte mici scriitori, încercând să aştearnă pe o coală de hârtie trăirile, gândurile, impresiile sau chiar comentariile asupra celor citite de ei.

Urmându-le exemplul, am început să îmi notez câteva gânduri, adevărate comori, atunci când citesc. În ultimele zile m-am gândit mult la poezia lui Traian Dorz, “O, om, ce mari răspunderi ai!”, cugetând mult la strofa în care citim: “Scrii un cuvânt – cuvântul scris / E-un leac sau e-o otravă! / Tu vei muri, dar tot ce-ai zis / Rămâne-n urmă-un drum deschis / Înspre Infern sau Paradis, / Spre-ocară sau spre slavă.” M-au izbit în plin aceste câteva cuvinte. Câţi dintre noi am pus deoparte un timp în care să ne gândim cu seriozitate la cuvintele pe care le scriem şi la impactul pe care îl pot avea ele?!

M-am gândit în ce fel îi ajută scrisul pe oameni, dacă îi ajută. Aşa ar trebui! Eu cred că e un dar de la Dumnezeu. Oamenii au scris mult, de mult timp. Au fost descoperite tăbliţe din lut, cu însemne, apoi cu cuvinte, odată cu dezvoltarea limbajului. Sau suluri de papyrus. Sau piei de viţel. Toate au fost folosite pentru ca omul să scrie pe ele, pentru a le putea da şi altor oameni să le citească.

Unii oameni scriu pentru a-şi pune ordine în gânduri, în idei. Li se pare că aşa se pot exprima cu mai multă uşurinţă. Din timiditate, sau poate din cauză că distanţa nu le permite să stea faţă în faţă cu cel cu care doreşte să-şi împărtăşească acele gânduri, trăiri. Alţii scriu din motive pur pecuniare. Au scris, au văzut că cititorii doresc să afle cât mai multe lucruri noi, aşa că scrisul a devenit o afacere. A fost bine că s-a inventat tiparul, iar acum e mult mai uşor să avem cărţi în casele noastre. Cărţi de toate felurile: de bucate, de creşterea copiilor, de poezie. Cărţi care să ne ajute să ne modelăm viaţa şi caracterul după voia lui Dumnezeu, cărţi care să ne încurajeze, atunci când suntem pe Calea Lui.

Noi, copiii lui Dumnezeu, găsim chiar şi pe paginile Sfintei Scripturi cuvinte care ne dau de înţeles că scrisul este o îndeletnicire plăcută Lui! Nu ştiu cum ar fi fost sufletele noastre mângâiate şi întărite dacă David şi ceilalţi poeţi nu ar fi scris Psalmii?! De unde am mai fi căpătat noi înţelepciune dacă Solomon nu ar fi aşternut gândurile lui, cuprinse în cartea Proverbe?! Sau ce ne-am face acum fără minunatele epistole ale apostolilor?! Cred cu tărie că Dumnezeu Şi-a dorit mult ca noi să avem Cuvântul Lui, scris şi tipărit în limba noastră, pentru a-I înţelege iubirea şi pentru a-I răspunde cu iubire! Vreau să-I mulţumesc Lui pentru cuvintele pe care Pavel i le-a scris lui Timotei şi care mă încurajează pe mine atât de mult: “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei: 16-17) Dumnezeu ne-a scris Cuvântul Lui, prin cei pe care i-a ales pentru asta. Pe noi ne-a ales să vorbim sau să scriem cuvinte de încurajare. Pentru că vrea ca aceste cuvinte pline de iubirea Lui să ajungă la toţi oamenii. Fie ca El să ne ajute!

Simona Puiu Vlad

*poza de aici

, , ,

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: