De-acolo din pajiștea de aur a durerii,
Unde gândurile pasc în turme neștiute,
Smulse din florile tainei și iarba tăcerii,
Coboară cuvintele, negre mielușele mute.
Sufletul pe poteci întortocheate
Le mână și le bate, suduind la vale,
Plăpânde, blânde, neînțărcate,
Și le duce să le taie-n zalhanale.
Fără de zbieret merg la junghiere:
File-nnegrite umplu pământul,
Căci lumea zilnic tot mai mult cere
Frageda carne de gânduri, cuvântul.
Suflete, cioban rău, casap cu mâini crunte,
Vânzător de suflete, sus, din vechiul staur
Turma de gânduri s-a pierdut în munte,
Și-i veștedă-n creier, pajiștea de aur.
Din volumul „Poeme cu îngeri”, 1927
Hunedoara Evanghelică 
#1 by calatorru on ianuarie 16, 2012 - 08:09
In ciuda „minciunilor” din poezia aceasta, ba chiar prin intermediul, cu ajutorul lor, Voiculescu surprinde frumusetea din adevarurile dureroase ale vietii:
„Căci lumea zilnic tot mai mult cere
/ Frageda carne de gânduri, cuvântul.”
Asta ar trebui sa ne straduim si noi sa facem in poeziile noastre.